POEME PUFOASE
BUSOLA SUFLETULUI
CÂNTEC POPULAR
Prin Rai alergând,
Coborând,
Pe asternutul de vânt,
Sânii tăi tremurau.
Undele lor mã loveau,
Mã trânteau la pãmânt.
PASTEL
Scoica sânilor tăi
Era sfăntă ca luna
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării.
FRICĂ
La cincisprezece ani
Furi primele mere -
În sâni le ascunzi.
Bagă vecinii de seamă.
La şaptesprezece ani
Văd şi eu
Că ţii ascunsă în sân
Privirea vecinilor.
La optesprezece ani
Mergi la piaţă :
Nu vinzi acolo nimic,
Dar te întorci bogată acasă.
Bogăţia ta aspră
Ne umple de frică.
POEM PUFOS
Revoluţia se face
În numele unui ideal pufos
Într-o legalitate pufoasă.
Lupta miroase a moarte pufoasă
Şi iubitei mele i-se înmoaie picioarele
După o bătălie pufoasă.
Fericirea devine o realitate pufoasă
În aşternutul pufos.
Până aici e totul simplu
Ca într-un roman.
Fericirea începe
Când se deschide Poarta Raiului
Pentru un vulcan setos
Ca o surpriză pufoasă
Şi foarte pofticioasă.
PERLA PLĂCERII
Parcă eşti un deşert
De şoapte-nsetate!
Tu aprinzi focul sacru
În clipele
Rugăciunilor reci.
Vii şi-mi arăţi
Perla plăcerii
Strălucindu-ţi la sân.
Din bătrânele nopţi
Se furişează
Din nou tinereţea.
La marginea mării.
PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,
Cu gasul tău sorbi izvoarele,
Cu buzele tale încălzeşti iernile,
Cu gura ta rosteşti rugăciunile,
Cu ochii tăi orbeşti zorile,
Cu numele tău albeşti zilele.
Cu sângele tău înroşeşti rodiile,
Cu sânii tăi străpungi nopţile,
Cu pântecul tău roteşti soarele,
Vezi?!
Cu pântecul tău roteşti soarele!
CINA DE DRAGOSTE
Spune văzduhului,
Florilor, păsărilor şi viselor,
Să treacă pe sub fereastra mea,
Cutremurător de aproape
Pentru a simţi mireasma
Unei cine de dragoste!
TAINA IUBIRII MELE
E compusă doar de un vers
Care zboară în univers:
De tine nu mă pot sătura!
SUFLETUL VERII
Hai să privim în amurg
Disperarea
Şi marea-n ruină,
Pădurea care şi-a apus
Cununea de crengi.
De câte ori ne-npăcăm,
Suntem mai aproape de Dumnezeu.
Hai, vino în sufletul verii –
Vom fi
Precum doi inşi
Aplecaţi tare departe
Şi adormiţi...
MIERE
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer
Tremurul inimii tale.
BLESTEM CU MIRESME
Numai zeiţele se pot lăuda
Cu acelaşi cutremur
Al sânilor
Atunci când păşesc!
O, ce vârtej
De dorinţe şi magice arte
Ale descopcierii
Diafanului veşmânt de mătase
Ce cade la picioarele tale!
Nici un blestem
Nu-i mai puternic
Decât al miresmei
Cu care mă-nfăşoară
Golul tău trup!
EROTICĂ
Cum să te laud, Femeie
Când te alinţi pe divan
Te răsuceşti ca o cheie
Şi te-apleci ca un lan
Şi te-arunci în oglindă
Şi te-neci tot mai goală
Nimeni nu-i să te prindă
În agrafa din poală
Părul tău greu ca o beznă
Tremurând lăngă gleznă.
SĂRUTUL
Spune-mi, armâno,
Maică-ta cu ce te-a alăptat,
În ce odăi te-a încuiat
De miroşi atât de frumos
A mângâieri pustii
Şi a trup legănat?
De unde furi oare pofta
Pe care ţi-o simt
Pe sânul sărutat
De norul descopciat
La cămaşa lui de bumbac?
Buzele tale sunt fragi?
Ah, armâno,
La amiază când a fulgerat,
De la fulger s-au înmiresmat.
SĂRUT
Prima oară, prima oară
Erai pui de caprioară
Miroseai a domnişoară
Mai încolo, către seară
Erai zână
Când la margine de lună
Un cercel se furişa
Cu un zâmbet în fântână.
DOMINAREA SPAŢIULUI
ŞI A SUFLETULUI
A zbura înseamnă a domina
Spaţiul.
De aceea adevărul meu
Este un vultur
Iar adevărul minciunii tale
Este o cioară (vopsită).
Amândouă aceste înaripate domină
Sufletul.
VECHI CÂNTEC DE DRAGOSTE
Dunărea e foarte tulbure şi rece,
Tu eşti foarte frumoasă şi caldă.
Dacă printre mâinile mele ai trece,
Cămaşa mi-ar prinde să ardă.
Dunărea bice de gheaţă îndură.
Tu eşti arşiţa în floare -
Doar ochiul meu e măsură
Bobocului coapselor tale.
Dunărea tot vine şi trece.
Ca smirna tu arzi cu miresme -
Cămaşa mea rămâne mai rece;
O piatră m-aţine de glezne.
CÂNTEC NAIV
Când pe trupu-ţi
Setos ca o plajă
Arsă de secetă
Se pune miza cea mare
Anii, casa şi averile toate
Cum să mai pot ajunge la tine
Gingăşie care în sânu-ţi ascunzi
Fructe divine
FLOARE
Din cap şi până-n picioare
Ea este o floare
Care ca focu-nfloreşte.
Buzele ei rumenite de vânt
Sădesc în aer miresme,
Care stârneşte furtuna în soare,
Ea mă învaţă cum se greşeşte
Trăind zi de zi pe pământ.
COMPLIMENTE
Îmi plac cuvintele tale
Înfăşate
Într-o sfântă pânză-a luminii
Tu eşti un făcător
De pace literară
Mâine vei mai veni la Boema
Întreabă Mona
Care-şi topeşte noaptea şi viaţa
În grota manelelor
BUZE ÎNFLORITE
Floare tăcută erai -
Florile mor dacă tac!
Lujerul tău de multă vreme ştia
Cum buzele mele repetau sărutările:
Până şi ele ameţeau
Când înfloreai.
Floare tăcuta erai -
Simţeam lipsa ta
Chiar şi atunci când dragostea ta
Din nou se-închidea în boboc
Şi venea clipa aceea
De care ne temeam amândoi.
VECINI LUMINII
Vino, iubito
Sã devenim vecinii luminii!
Tu nici nu ştii
Cã în faţa ta
Existã biblioteci neguroase!
Vino, am şoptit.
Deschide aceste antice cãrţi
Şi lasã-mã
Sã-ţi mângâi trufia!
MONOLOGUL UNUI VIS
Potoleşte setea
Pe Valea Luminii
Râzi
Ca să te mângâie îngerii!
Du-te sus,
Trage perdelele
Şi stinge lumina!
Nu vezi că eu sunt
Lumina ta!
Aşteaptă-mă!
TREZIŢI-VĂ, PIETRE!
Treziţi-vă, zei,
Şi frumoase femei,
Şi bărbaţi plini de griji,
Şi voi, pietre,
Şi întrebaţi-mă
Despre Câmpia Mierlei
Şi despre munţii
Care vor muri
Cu copii noştri în braţe!
DARURI
Dumnezeu îi dăruieşte femeii
Ceva sfânt
Care să-i aducă belşug.
Diavolul uneori trage foloase:
Strâmbă raza
Care-i luminează
Oglinda.
ALBUM
Au venit amintirile
Pe corabia nebunilor
Şi mă-ntreabă
Doamne
De ce se tem
Pictorii de culori,
Poeţii de cuvinte
Şi curvele de frica
Să nu fie prinse
Cu picioarele întinse
PRADĂ
Nu ştiu ce o fi gândit
Dumnezeu
Despre păcatele mele
Din nou mi-a trimis
O femeie cu chip îngeresc
Ce faci acolo, m-a întrebat
Neştiind că eu scriam deja despre ea
Chiar dacă nu ştiam că ea va veni
Cu chip îngeresc
Ce o fi crezând Dumnezeu
Despre păcatele mele
Veşmintele ei aruncate-ntr-o parte -
Inconştienţa mea
Pradă întunericului
DOAMNE
O babă
Trasă de-un câine
Încolo şi încoace
Un demon târât
De alt demon
Care amuşinează
Gunoaiele străzii
Şi baba şi câinele
Înviorează peisajul mahmur.
CADOU
Minciună,
Minciună
Minciună
Să-ţi dea Dumnezeu în cap
O piatră din lună!
LA CAPĂTUL LUMII
O comoară se-ascunde
La capătul lumii.
De mii de ani
Stă acolo şi-aşteaptă
S-o lovească
Un fulger
Nemuritor.
DIALOG NAIV
Câţi ani ai porumbiţo?
Un stol, un stol, un stol!
Mi-e frică să-ţi spun!
De când gângureşti porumbiţo?
De când îngerul a ţipat ruşinat!
ATÂT DE DULCE
Atât de dulce
Încât
Buzele tale
Pun două amprente
Cu zmeuri de miere
Pe buzele mele.
MURMUR
Cu sufletul pe buze
Trebuie să fie fiinţa
Sau buzele să caute
Sufletu-acela
Care fuge de ele
Ori sufletul să afle
Buzele-acelea
Care să spună :
Stai liniştit,
Noi murmurăm pentru tine !
AŞTERNUT PURPURIU
Ieri ai fost ca mierea de dulce,
Şi azi-noapte – îmi şopteai
Dintr-o dorinţă de fericire în doi
Să dăm trecutului foc.
Îmi şopteai
Câte-n lună şi-n stele
Neştiuţi că
Orbiţi de iubire
Murmurându-ne
Sufletul ni se poate umbri.
De ieri
Trei mii de ani au trecut.
Când ne vom trezi, cine ştie
Dacă vom mai putea să ne-ntoarcem
În acel aşternut purpuriu.
SECUNDĂ
Trupul tău
Miroase a crâng de salcâmi
Brusc înflorit.
Pe buzele tale
Domnul pune,
La fiece adiere
Fragi de munte.
Tu treci şi eu simt
Cum cerul se prăbuşeşte
Peste-amândoi.
IZVORUL TĂMĂDUIRII
Ascunde-mă de timp
La sânul tău.
Păstrează-mă
Sub pleoapa
Dorinţelor tale.
Deschide-ţi irisul,
Strigă-mă-n şoaptă:
Vino să mă lecuieşti,
Dezbracă-te în ape curgătoare
Şi rămâi, frumuseţe!
RAZA ŞI ROZA
O, cât râvneam să fiu o rază de soare
Care pândeşte la umbra unor picioare
Să audă un murmur de frunză virgină
Care atinge bobocul de roză canină.
Vieţi de-a rândul să nu odihnesc, Doamne,
Să ascult freamătul ei pe când doarme
Încă o noapte înainte de ziuă; şi poate
Încă o zi înainte de a se face noapte
Şi-n zori să gust din pâinea ei ce se coace
De milenii de zile încoace.
FLOAREA RUŞINII
De la mine la tine,
Sunt doi paşi de ruşine.
De la tine la mine
Nu mai e nici ruşine,
Nu mai e nici cărare,
Nu mai este nici vale,
Nici deal,
Doar aşternut ireal.
ÎNGER
Cu tine pot să zbor
Şi să cobor
Prefăcând Pământul
Într-un rug al iubirii.
Nimic nu respiră
Fără buzele tale.
Sufletul tău de copil
Îmblânzeşte vicleniile
Celor mulţi.
CIREŞE DE MAI
Tu eşti ceaţa care mângâie
Ca o pisică
Trupul unui cireş înflorit.
Lumina ta într-o zi
Îşi înteţeşte puterile
Şi-n pom,
Într-o noapte,
Se aprind mici boabe de foc
Ţinute de îngeri la sân.
SENZA PAROLE
În toiul iernii
Mi-am pierdut mănuşile în autobuz
În loc să mă supăr m-am bucurat
Presimţind că cea care le va găsi
Va simţi căldura mâinilor mele
Ca pe o rază catifelată
Care pătrunde în sânge
Stârnind un cutremur.
DRUMUL SPRE RAI
CÂNTEC UITAT
Dacă femeia nu e frumoasă,
Ea mai că vrea
Şi mai că îi pasă
Să fie un pic mai frumoasă.
Dacă femeia este frumoasă,
Ea mai nu vrea
Şi mai se lasă
Să fie şi mai frumoasă.
CÂNTEC DE DRAGOSTE
Zilnic mă uit cum mă uiţi.
Zilnic te caut ca să mă cauţi.
Uneori înţeleg:
Tăcerea tace.
Vino mâine spre seară,
Te aştept de cu zori!
DIALOG
El:
Ce ai vrea mai întâi
Să mâncăm
Sau să ne iubim?
Ea:
Cum vrei tu
Iar apoi vom mânca!
PREGĂTIRI PENTRU UN DISCURS
Ce vrei să fac mai întâi?
Să scriu despre tine
Sau să-mi pregătesc
Cu vinovăţie discursul
Despre importanţa
Aşternutului meu
Prin care
Mi-am îmbogăţit
MONOLOGUL BERBECULUI
Curg cuvinte de dragoste
Prin degetele mele spre tine
Când buzele tale de miere
Mă descifrează suindu-mă în cer
Când privirea mea se umple
de tine
Când braţele mele te cuprind
În aripi de îngeri transformându-te
Când ascult muzica sferelor
Când dansez în jurul tău,
Fascinându-te
Marea, cerul şi pădurea
Oglindă îşi găsesc
În ochii femeiii mele
MINCIUNI DE DRAGOSTE
Mai ţii minte când ne-am întălnit?
- Da!
Mai ţii minte cum ne-am iubit?
- Da!
Mai ţii minte când te-am întrebat
De ce eşti atât de fierbinte?
- Da!
Mai ţii minte
Dacă ai fost vreodată cu minte?
- Da: pe când nu mă născusem
Şi chiar mai înainte!
RĂMAS BUN, LENEŞ TIMP!
Cât oare voi mai alerga
După frumuseţea aceasta
De cireaşă amară
Ce tace îmbiindu-te
Şi apoi
Pe sine se părăseşte?!
ÎN SFERA UMBRELOR LUMINOASE
A ruginit şi frunza respiraţiei
Şi sfera umbrelor luminoase
Uite cum se clatină stelele
În pomul celest
Buzele mele pe sânii tăi
Pun peceţi
Ei au gustul de strugure copt
Pe o colină dumnezeiască
Un foşnet de frunze
Alunecă împreună cu noi
În uriaşul extaz
Al planetei
Ce priveşte spre cer
NEMURIRE
Aş vrea să ştiu c-ai să taci
Şi n-ai să dezvălui cum te prefaci
Într-o ciută prin crâng de cuvinte
Lunecând printre poftele sfinte.
Du-mă, de poţi, prin livezi
Pe care în ochii mei tu le vezi
Şi-acolo pe-o pală de fân
Eu voi fi un tânăr bătrân.
TERŢINE DE DRAGOSTE
Cununi de săruturi
Azi noapte ne-am pus.
Greul lor aur ne-a îmbătat.
Aşternutul dorinţei
A-nflorit în extaz.
În alba lui iasomie-am plutit.
Fragi daţi în pârgă,
Ca-n miezul de vară
De pe buzele tale am cules.
Sânii tăi
Mi-au rotunjit palmele
Aidoma gutuilor, toamna.
Gura ta
Strivea o mireasmă
De busuioc înfocat.
Dragostea ta
Mă făcuse să uit
Cât de fidelă e moartea.
FEMEI ÎMPODOBITE ÎN MĂTĂSURI ŞI AER
Caut chipul tău prin mulţime.
Cu o privire îl strig,
Văd numai mătăsuri şi aer,
Femei purtând ca povară:
Podoabe, surâsuri, îmbraţişări.
Îţi văd doar absenţa.
Numele tău spulberat ca un colb
Se întoarce spre buzele mele.
Spun: Te iubesc!
Şi aud numai prafuri
Cum se aşează pe sunete.
Văd numai mătăsuri şi aer.
Puterea iubirii mă-ndeamnă
Să trec totuşi strada.
ATLANTIDA
Hai să trăim,
Mă rugai
Şi buzele tale
Asemenea văzduhului mării
Veneau, strigau,
Cotropeau
Când plecai,
Străzile în urma ta
Deveneau
Atlantidă
Scufundată
Cu mine cu tot.
GUSTUL PRIVIRII
Crezi că a avea suflet
Înseamnă a avea durere
Iar a avea durere
Înseamnă a avea gust
Rari sunt oamenii
Care simt
Aroma privirii
AGRAFA
Fluviile sângelui nostru
Flutură-n zori
Din munţii somnului pleacă
Grăbind înspre deltele
Străzilor
Străzile
Îşi deschid înstelatele guri
Pentru a înghiţi
Vieţile noastre
În vreme ce agrafa părului tău
Rămâne ca decoraţie uitată
Pe pernă
SENSIBILITATE
Am venit
Ca o lumină de prânz
În preajma ta
Erai
Atât de-nsetată
De dragoste încât
Mi-ai hărăzit
Viclenia
De a te uita
Şarpe şarpe şarpe
De unde
De unde ai prins
Atâta rece putere
De a mă preface
În piatra arsă de lună
FRUCTUL OPRIT
Cine este acest înger
Ce stă aşteptând la fereastră
Şi la urma urmelor
De unde oare
Întrebarea aceasta
Peste stolul răspunsurilor tăcute
În timp ce oraşele putrezesc
Sub gunoaie
Fructul oprit se clatină
Pe creangă la Câmpia Mierlei
Cine este acest înger
Am întrebat luna
Şi ea a răspuns
Mai bine să nu ştii
ATELIER DE BOIER
Lumea răsare din haos,
Umbrele prind să se joace cu noi,
Faptele se spală între ele
Iar eu
Trăiesc într-o casă plină de carii
Unde numai rumeguşul amintirilor
Străluceşte ca-n filme.
PORTOCALĂ
Lumea nebună cere plăcere
Noaptea
e darul cel dulce –
Ziua rămâne pentru leneşi
O coajă de portocală
Purtând
O nevăzută mireasmă.
PĂCATUL
Pentru demoni
Înşelăciunea este artă
În temniţa păcatului tău
Se stinge orice divinitate
Viaţa rămâne tristă şi lungă
Lucrurile nu se împacă-ntre ele
Şi tot ce rămâne nu-i altceva
Decât sfânta mare neruşinare
Care ne soarbe.
MICUL PARIS
Un trifoi cu patru foi
Şi-o trăsură cu trei cai,
Cârciuma, şi-n ea doar noi
Călărind din Iad spre Rai.
Mic Paris
De noi ucis
Fără verde-de-Paris.
VIS
Eu visez
Insule pline de lumină.
Pe vârf de munte
Desfăşor steagul
Neamului meu
Şi visez:
Rafturi cu cărţi
Sub cer înstelat,
Şi în toate aceste contururi
Eşti tu, ca o lumină
Înmiresmată de tot.
DE LA PRIMA VEDERE
Înainte de toate
Şedeam între cărţi,
Într-un punct prin excelenţă
Al aşteptării şi-al dragostei.
Te chemasem în această cetate
De foşnete şi cu greu
Îmi venea să cred
Că trupul tău înflorea
Lângă mine,
Şi, o, cum se pârguiau
Şi cum culegeam printre
Foşnetele cărţilor
Pădureţele fructe ale buzelor tale!
Ce toamnă, înainte de toate
Şi noi, printre cărţi,
De la prima vedere!
ARGUMENT
Pentru nevinovăţie
Nu găsesc argumente.
Sunt doar un maestru
Care te-a ales
Ca un dar divin
Devorându-te
Într-o noapte.
Doar zorii zilei
Pot să aducã
La picioarele tale
Argumentul luminii.
JOCURI DE CUVINTE
Mă vei căuta
Şi te voi căuta.
Eu am să spun:
Te tot caut.
Tu ai să zici:
Eşti căutat.
Eu te întreb:
Tu te joci?
Tu mă-ntrebi:
Nu ştii de joacă?
Diferenţa
Între mine şi tine
E diferenţa dintre
Sensul iubirii
Şi sensibilul sens
Al căutării de sens.
DRUMUL SPRE RAI
Ca Ovidiu am venit
Pe Marea cea Dulce
Spre ţărmul înflorit
Al trupului tău.
Nopţi şi zile-am venit
Plutind pe sub pânzele albe
Ce mă legănau ca pe un prunc
Ameţit de miresme de fragi.
Ca Ovidiu am venit
Drept spre Pontul Euxin: şi
Când să mă leg de catarg,
Când să-mi pun ceara-n urechi,
Când s-o iau pe drumul spre Rai,
O, Doamne!
Sirenele tocmai atunci
Uitară să cânte.
LIED
Nu vezi iubito
Că ne-am rănit
De aceasta sfântă
Lumină
De a fi din nou acolo
Unde muream
Când tu înfloreai?
PSALM
Cine eşti tu,
Frumuseţe amară?
De unde vii
Şi te grăbeşti, încotro?
O, Doamne,
Strămoşii mei,
Vecinii mei,
Prietenii mei,
Duşmanii mei
Şi eu printre ei
Tot alergam după tine
Orbi şi goi,
Muţi şi surzi.
De mii de ani,
Ne târâm în genunchi,
Ne-nchinăm cu evlavie,
Ne jertfim pentru tine,
Şi tu ne naşti
Şi te sperii de noi.
ALERGÂND DUPĂ FRUMUSEŢE
Îţi place poezia?
M-ai întrebat.
Vai, ce răspuns
Defilează pe malul cel stâng
Al râului tău prefăcut!
Cum să nu-mi placă mirosul amar
Al acestui amoral trandafir?!
PSIHI MU!
Doamne,
Ce bărbaţi sunt aceia
Care găsesc mângâiere mai sfântă
În vâltoarea paharului
Decât între buzele unei femei?
O, psihi mu!
Sufleţelul meu!,
Inimioară,
Îngeraşule,
Viaţa devine o gară
În care Venus din Milo
(Cea fără braţe!)
Nu poate să-ţi care
Bagajele.
O, Doamne!
Ce bărbaţi sunt aceia
Care nu dau
O mână de ajutor?
ELEGANŢA
Din viitor
Vine alt viitor,
Altul şi altul
Şi taie-n felii
Această fustă plisată;
O pune pe tava
Unui nour obraznic
Care ne udă
Până la piele.
Eleganţa se şterge la ochi
Cu o batistă de aur -
Razele ei
Sunt chiar acest zâmbet
Care ne îndepărtează
De adevăr.
NOTĂ DE PLATĂ
Prietenii mei
Aveau o mulţime
De lipsuri.
Lipsa de apă,
Lipsa de aer,
Lipsa de foc,
Lipsa de pâine,
Lipsa de dragoste,
Lipsa de viaţă...
Lista de bucate
Mai poate suporta încă
O abundenţă de lipsuri.
Dar, aşa cum se-ntâmplă
Prin restaurante de lux,
Totul a fost plătit
Până la ultimul şfanţ.
MEDITAŢIE
Cine oare a zis
Că rugăciunea nu-i
Sfântă cântare a Logosului,
Linişte a amurgului
Şi a clarităţii mentale?
Cine oare a zis
Că trecutul este un cadavru,
Prezentul o mare minciună
Iar viitorul o-nchipuire?
Cine oare a zis
Că timpul nu există
Şi că el totuşi
Ne va înghiţi?
Cine oare a zis
Că forma e goală
Şi golul e forma
Iar cel mai bun viitor
E prezentul?
Alături de Floarea însângerată
Eu cresc arzând.
GÂNDURI
Vrăjit pare totul
În turnul acesta:
Odăi fermecate,
Cuvinte fermecate,
Fermecătoare fete
Pe care încă nu
Le cunosc.
Cred că ele sunt
Ca şi florile vrăjite,
Muşcate de iubire
Şi gustul nerăbdării
De a se alinta.
Totul pare vrăjit
În turnul acesta:
Până şi havuzul din curte
Şuşoteşte
În versuri de dragoste.
Vrăjit pare totul
În turnul acesta:
Până şi eu, care
Nu ştiam prea bine
De unde
Poate să-nceapă dezastrul,
Mă lăcomesc să rămân.
FIDELITATE
De ce creşte
oare
Valul peste peşti?
O fidelitate fluidă
Totdeaună vine şi le
acoperă
Alunecarea
Între speranţă şi teamă.
La urma urmelor
Şi peştii ancorează-n
Vreun port
Ca orice băştinaşi
O prefac
În lemne de foc.
De ce creşte oare
Valul peste peşti?
Această e-ntrebarea.
Răspunsul –
E şi el doar un val.
ARS POETICA
ARS POETICA
Mă-ntrec pe mine însumi mergând.
Respirând aud
O sonoritate astrală
Bătându-mi în tâmple.
Mă trezesc murmurând:
Suntem fraţi
Încă din antice vremuri:
Mereu atacaţi,
Mereu înşelaţi,
Mereu jefuiţi şi răniţi
Mamele noastre-ntocmesc
Zi de zi un dicţionar traco-tragic
Cu ierburi de leac,
În vreme ce eu
Cu mine însumi vorbesc
Despre democraţia miresmelor
Şi cetăţi scufundate.
PARADIS
Din bogăţiile de odinioară,
După trei mii de ani
Ţi-au rămas
Numai arta iubirii,
Poetica sufletului.
Din manufacturile zilelor
Acum şi ochiul şi gura
Ţi-s doar un fragment
Rătăcit
Într-un colţ de muzeu -
Epitaf împietrit.
DOR
Dorul tău îl aud
Pe perna mea repirând,
De mână cu mine scriind,
Scrisă în zori răsărind:
Te gust şi rămân nesătul
Şi dorul numeşte-l nebun,
Fiindcă noi doi am aflat
Cum se întâlneşte un rai
Cu alt rai
Fără să fie în lume păcat
CUTREMUR
Sărutul e arta
Care aprinde focul sub piele
Mândra mea e floarea care aduce bucurie
Gustul fericirii
Sfântă mare neruşinare
Cu marea în inimă
Dumnezeule
Cum ai făcut-o pe femeie
Atât de frumoasă şi dulce
Pentru a o săruta cu mierea sufletului
EŞTI CÂNTEC
Spicul cântecului
Între sânii tăi
Cu mireasmă de trandafir
Se ascunde.
Împodobită de frumuseţe
Stai precum un boboc
În mijlocul grădinii
Te gândeşti
La un sfârşit înflorit.
Eşti cântec
Sau moarte
După un cântec?
SÂNII
Mi-e ruşine un pic
Să mă uit la cuvintele
Care vorbesc despre ei.
Le înţeleg acel farmec
Care mă obligă să tac.
Dar vine iar toamna
Şi mi-e ruşine
Să mă uit la cuvintele
Care vorbesc despre noi.
Dar nu le mai înţeleg
Acel farmec
Care mă obligă să tac.
VERSURI DE DRAGOSTE
Vara eu scriu numai versuri de dragoste
Pe care le public
Cu litere enorme, de aur,
Pe papirusul trupului tău.
Vara, când laptele grâului fierbe
Eu sciu numai versuri de dragoste
Şi amurgul nu mai are amurg.
Doamne, vara fulgerul are
Aripă de înger -
Cu fulgerul sciu
Aceste poeme.
Aripa de înger mi le fură
Ducându-le imediat la tipar.
FRAGILITATE
Toată lumea vorbeşte
Despre iubire -
Numai eu vorbesc despre
Trădarea sufletelor.
Sărutul - sunet divin,
Aşteaptă să fie rostit:
Te iubesc! Ti amo!
Ich liebe Dich!
Dragostea mea!
Amore mio!
Lumină a inimii,
Fragilitate
Care a fost şi va fi.
Toată lumea vorbeşte
Despre iubire -
Numai eu vorbesc
Despre mierea trădării.
COLIND DE DRAGOSTE
Laura: laur, apoi laur din nou:
Aur, ură şi laur în floare;
Darul de durere al laurului;
Durerea de durată
Al unui diamant înflorit;
Dovedire de dragoste
Date neştiinţei;
Săruturi dulci
Dintr-un mileniu urât.
Am comandat
Toate stelele să strălucească,
Să lumineze;
De aceea îţi sciu despre dragoste
Ca şi cum lumea şi-ar pune pe creştet
Numai cunună de laur-mireasă;
Apoi, laur din nou.
Grota de diamante
E darul iubirii în floare.
FANTEZIA MAGNETULUI
Învaţă arta de a fugi!
Adoptă tactica fulgerului!
Ia de la nori supleţea insinuării!
Învaţă să spargi literele
Ca pe nişte alune,
Ca să alcătuieşti miezul cuvintelor!
Răsfaţă-te precum un tezaur
Până pătrunzi taina răsfăţului!
Învaţă Tao şi alte milenare secrete
Ale longevităţii!
Învaţă să-nfloreşti
Folosind fantezia magnetului!
Dă cele trei mii de săruturi
Pe milimetru pătrat
Până când trupul e al sărutării.
Învaţă cum să te dezveţi de păcat!
Îmbătrâneşte ca şi când ai întineri!
Ascunde ceea ce nu e de ascuns!
Arată ceea ce alţii ascund!
Apoi îţi va fi cu mult mai uşor.
ATÂT DE DULCE ŞI FRUMOASĂ
Ritmuri alunecoase ale cărării
Ce se zbat să nu cadă-n prăpastie.
Mâini care susţin aerul.
Multiplicări ale unui suspin.
Aşternutul dorinţei înflorit în extaz.
Strivita lui iasomie sub gutuile sânilor.
Mireasmă de busuioc înfocat.
Nicăieri nu există pe lume
Nopţi mai mici şi clipe mai mari
Şi mai adânci ca în Cetatea Bucuriei.
Chiar şi acum îmi sună-n urechi
Vorbele doamnei care se confesa
Ca unui văzduh în zadar :
Te rog, vino încă odată
Cu femeia aceea !
E atât de dulce şi frumoasă
De parcă în suflet ar avea un izvor
Pe care trebuie să-l bei.
RANA
Ai coborât dintr-un tren
Frumuseţe,
Cu mână goală
Şi-ai luat-o spre casa
În care trăiam
Şi-ai
bătut la fereastră
Atâta de tare
Încât ai spart geamul
Acelor mângâieri aprige
Care mi-au săpat pe faţă
O rană
Să mă poţi recunoaşte.
DESPRE IUBIRE, IERTARE ŞI PĂCAT
Când vorbim despre femei,
Parcă-am mâna
O turmă de cuvinte suspecte :
Fidelitate, trădare,
Iubire şi ură, vorbe
Pe care gustându-le
Rămâi cu gura amară
Ca-n urma unei înjurături
De care eşti vinovat.
Doamne, ce s-a-ntâmplat
De-mi trimiţi mesaje divine
Să nu pot să mă-mpac
Cu aceste vorbe-aruncate în van,
Despre acele fiinţe care ne frâng
Mersul nostru spre Tine?
Şi totuşi, Doamne, ce s-a întâmplat
Când pe buzele mele ai mai săpat
Trei cuvinte : Iubire, Iertare, Păcat?
NEVINOVĂŢIE
Dă-mi puterea să-nnod
Acel şarpe al luminii
Ce se zvârcoleşte în noapte!
Dă-mi puterea să cred
Că se va înfuria
Mielul cel blând
Care suge nevinovat !
Viaţa lui e atât de curată
Încât se va umple
De tremurul soarelui
Sau, voi putea oare
Să prefac acel şarpe al luminii
În otrava care trece în leac
Pentru îndrăgostiţi ?
Dă-mi puterea să mă joc
Cu puterea aceea
Care zilnic mă jefuieşte
Şi macină,
Întrebându-mă :
-Eşti ?
SUFLET
Trezia este sufletul ochiului,
Ochiul este sufletul somnului -
Orgoliu a celor ce
Sting şi aprind
Focul cuvintelor.
MOTIV CU FLOAREA SOARELUI ŞI SPADĂ
Moare floarea soarelui după soare
Si luna după mierla câmpiei
Şi mor şi eu după tine,
Ocrotito
Ca o spadă tăioasă
De teacă-nflorată.
Moare soarele după sora lui
Şi mierla câmpiei după luna cea nouă
Şi mor şi eu după tine,
O, femeie care veghezi
Ca o spadă tăioasă
Pe o pernă-nflorată.
SĂGEATĂ
Dulce lumină de pământ,
Buzele tale mai sunt,
Zmeuri de munte
Şi de câmpie ?
Ochii tăi de copil
Mai sfredelesc un tril
Prin lucerne şi trifoiuri de munte ?
Mai eşti înmiresmată punte
Peste râul umil ?
Ne vom duce tot mai departe,
Buni ca sarea-n bucate
Sau vom trage cu arcul de vânt
Până când se va-nfige-n pământ
Săgeata ce-aleargă spre moarte ?
OARE CE VÂRSTĂ
AU GÂNDURILE MELE ?
Dacă trec pe colina durerii
Văzul mi-e limpezit
Precum miezul
Din bobul de grâu
Care arde în crezul
Secerişului din vipia verii?
Astfel aflu că viaţa nu-e decât
Clipa în care noi am pierdut
Legătura cu lacrima
Ce din noi a fost smulsă
Şi am uitat cum s-a înalţat Iisus,
Sus, cât poate El să ne suie.
LUME PIERDUTĂ
Jar nestins
Al Divinului Foc
Din lumea pierdută
Între lumina
Pe care poți
s-o atingi
Şi sufletul
Totdeauna ascuns.
OCHIUL ŞI SÂNUL
1.
Ce poate
Străluci mai mult
Şi mai mult
Decât ochiul
Unei femei
Când se-aprinde?
2.
Dezvelirea
Sânului unei femei,
Hrană mai bună
Decât alăptarea.
DE DRAGOSTE
Iubirea
Are mâini şi picioare.
Cu mâinile-ntinse
Aleargă spre mine
Până se împiedică
În smocul de iarbă
Crescut pe cărare.
2.
Lasă-mă
Aşa cum a dat Dumnezeu!
Mie şi pomilor
Ne place
Să ne dezbrăcăm
pe-ntuneric.
3.
Vino, iubito,
Noi suntem învăţăceii luiminii.
Vom intra în biblioteci neguroase
Şi vom deschide tomul
Care-ţi descrie trufia.
4.
Somn
Gustat cu lingura pleoapelor.
Trezeşte-te,
Vis de furat!
TALMUDIENE
Fi foarte atent
Să nu faci o femei să plângă
Pentru că Dumnezeu
Îi numără lacrimile
Ca pe nişte perne
Rostogolindu-se
Dincolo şi dincoace
De viaţă şi moarte
Acum şi pururea
Printre copacii înfrunzind
În numele Tatălui
Şi al Duhului Sfânt
Poetul e nedus la biserică
În zi de sărbătoare
HOŢIE SENTIMENTALĂ
Femeile
Ne au făcut să pierdem Raiul
Pe care atât de des
Îl găsim în braţele lor...
Doar un hoţ sentimental
Poate găsi cine a spus acest adevăr
Despre care bardul Basarabiei spune:
Ochii femeii iubite sunt marginile lumii.
Uneori
Mi se pare că nu eşti femeie
Ci lumină care cade pe flori...
DINCOLO DE MINE
Mulţumesc că m-ai făcut
Într-un asemenea tumult, Sfinte,
Înainte să-mi dau seamă,
Că dincolo de vamă,
Cineva te cheamă în numele meu,
Cât în preajma minciunii, eu nu sunt eu,
Ci doar ea defilând pe linia de centură,
Cu vorbele-ntre timp şi sufletul la gură.
MICROPOEME
1.
Muntele sfânt
E muntele desfrunzit
Cu statui sfinte
2.
Între mine şi tine
Stă un potop de cuvinte
Care revitalizează starea de a fi
3.
Iubirea
Este ochiul sfânt
Al copilului ce plânge,
Căldură şi lumină revărsându-se
Peste castelul cuvintelor mele
4.
Baloane lăptoase
Curg din peştele care pluteşte
PLUTIND
Oglinzile ce cad din soare
Răsfrâng profunzimi înalte,
Femeia il face pe omul Om
Si il invata cu păcate.
Mi s-a topit în fugă viaţa
În insula păcatelor plăcute,
Oare cu-adevărat să fie
Un strop de Rai şi nebunie?
S-au spart secundele în două
Pe carnea ei sclipind de rouă,
Pierdut în pajistea străbună,
Mă latră câinii de pe Lună,
În timp ce caut trupul sfant
Ascuns între cuvânt si gând.
SENSUL
Femeie, fulger şi foc:
Când ai venit,
Atât de mult
M-ai aprins
Încât dorinţa s-a
ridicat ca o rachetă
Peste o ţară
Caldă şi
primitoare.
Apoi ai venit şi
ai revenit:
Lasă totul la o parte
Fiindcă avem ceva mai important
De făcut.
Nici nu-am luat
seama
Cât de mult a
durat!
HARABABURĂ
Vino in vino veritas
Mierea buzelor tale
M-a
ameţit
Vino
Să mă
salvezi din păcatul
Femeilor
altor bărbaţi
Pe cap, criza îmi
cade belea
Merg pe
urma cuvintelor nerostite
Care
devin o răzbunare
Şi te
întreb
Ce faci
cu o pensie de 4 lei pe lună
Iau
patru pâini şi plâng
ZANA ZÂNELOR
Pe
urmele copilăriei tale
Ajung la
margini de har şi hotar
În Valea
Zânelor
O
singură dată a fost început
Apoi
cine ştie de câte ori.
PANORAMĂ
Covoare aşternute
Pe munţii
amintirii pierdute
Biografii pe
cărări călărite în zori -
Dar, unde se
ascunde
Umbra trecutului
nostru?
Acoperită cu zoaie
în colb.
DACODARDANIA
MOTIVE BUCUREŞTENE
1.
Viţa de vie sălbatică întinde
Spre mine frunze rănite.
Şi părinţii mei au trecut pe aici;
Glasul lor se aude prin ziduri:
Fii puternic, nu-ţi fie teamă,
În frunze e doar sângele toamnei -
Fii un vas de cristal
Care se umple de murmurul nostru!
2.
Noi de mult am murit.
Şi nu ştim cine te va mai înveli
Cu cele trei mii de cuvinte
Cumpărate de noi prin bazar
Ca să-ţi ţină de cald?
Dă-le cuvintelor sete de viaţă,
Rupe orice pecete!
3.
Noi am trăit pe pământ
Într-o epocă de foc.
Am urcat spre mărire
Treaptă cu treaptă.
Acum sub pământ,
Coborâm spre mărire,
Treaptă cu treaptă.
Suntem aproape
De inima lui.
SCRISOARE
Din Sud am venit
Să vă văd cum în vatră
Daţi sărutul luminii.
Foşnet de stele.
Zidul caselor vechi,
Ca în cuib, şi între ele
Suflarea.
Fiinţă vie,
Istoria intră şi iese pe uşi :
Oglinzi pune în Sala Oglinzilor,
Revolte aşază în vasul revoltei,
Tihnă seamănă printre statui,
Case leagă între case ;
Ziduri leagă între ziduri.
Suflarea voastră
Ține nestinsă lumina în vatră.
Vie, istoria creşte în cuiburi,
Intre ziduri,
Istoria îşi spală şi rufele.
Albe, rufele aşteaptă :
Ce frumuseţe !
Rufele albe vorbesc între ele,
Focul se veseleşte în vetre,
Oamenii aud ce spune vântul spre seară,
Zidurile aud ce spun rozele în zori,
Oglinzile aud ce spune
Chipul vostru-n amiază.
Ce frumuseţe:
Rufele albe
Curg prin Mureşul nopţii,
Se duc spre marea cea neagră.
Fiinţă vie, istoria
Iţi coace pâinea pe vatră.
MENTORUL MEU
Mentorul meu
Născut nu prea departe
De Mănăstirea Înţelepciunii
Încălzeşte vetrele dacilor
Prin cuvânt.
Focul aprins
Acum trei mii de ani,
Încă nu s-a stins -
Îmi spune el
Cu un glas ce răsare
Precum un murmur
Din oarbe adâncuri.
KALTRINA
De două mii de ani tot alerg
Precum un mesager înaripat
După tine.
De la Durrës şi până la Odessa:
Toţi - români, albanezi, aromâni,
Mă îndemnau la popas.
Un val de munte
Sau de nobleţe
Mă-nconjura cu smirnă şi mir
De două mii de ani -
Precum un mesager înaripat
Spre Cetatea Bucuriei alerg
Să te aflu.
Acum e rândul tău
Să alergi după mine
Şi n-ai să dai de aripile mele
Fiindcă atâta suflet în ele am pus
Încât furat de arta
De a te cuceri,
Nici n-am ştiut
Cum ţi-am pătruns în conştiinţă
Pentru încă două mii de ani.
AROMÂNCA
Eşti ca boarea cea uşoară,
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti oricând ca niciodată,
Niciodată nu ştii când,
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pământ.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.
ALBANO-VLAHIE
Auzi cum cântă turmele din Pind !
Mi-e frică şi milă.
Mi-e dor de acasă.
Dă-mi Doamne liniştea
Să mă cuprindă, şi apoi
Singurătatea mea
Las-o să plece din nou
Cu turmele din Pind
Să mă opresc
În lunga lor tristeţe
Că vine toamna
Şi mi-e frig de Pind,
Apoi de toate...
Mă-ntorc acasă.
FRUMOASE FEMEI CU PRUNCI ADORMIŢI
2000 de ani au trecut
Peste pleoapele voastre
Rugându-se pentru aceşti
Copii adormiţi.
Mulţi dintre noi
Nici nu ştim încă şi,
Poate nu vom şti niciodată
Că lumina cuvântului
Care-şi are izvorul
În fântânile albano-române
E cel mai sfânt dar
De pe buzele Domnului.
Căci Domnul întrebase atunci :
(Cu puţin înainte de amurg) :
Ce vreţi voi de la mine ?
Imperii, mări cu corabii,
Femei trecătoare
Sau cuvântul din cer ?
Şi noi, bieţii de noi,
Ne-am îngăduit
Să-i cerem un cer de cuvinte.
Atunci şi Domnul a-nchis
Ale femeilor pleoape
Peste aceşti prunci adormiţi.
OHTUL ARBINEŞILOR*
Trecea un vifor valah
Prin sufletul meu,
Ca o fugă de boli.
Ochii tăi, iubito,
Mă viscoleau,
Iar eu nu ştiam
Că de fapt:
E o iarnă pentru toţi.
Deschide-ţi ochii
În viscol, femeie,
Şi spune-mi
Dacă mai recunoşti
Iarna de anul trecut
Sau iernile ce ne vor albi
Până la oase?
________
*Ohtul Arbineşilor (Dealul Albanezilor) - denumirea unui
cartier din capitala aromânilor din Macedonia, Kruşova.
VECHI CÂNTEC
Preţul legăturilor
Dintre mine şi tine
Se află ascuns în firida
Unui ţărm îndepărtat
Al memoriei.
Cântă şi azi:
Fecioarele din Şipkoviţa :
Cumpără mătase albă, flăcăule,
Frumoasă ca-n poveşti,
Ca să nu te mai mintă
Cocoanele din Bucureşti!
MĂCELARUL BALCANILOR
Ai căzut
într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat tronul la cap.
Lumea se scaldă într
o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape
De acest
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei!
DARDANIA*
Vrajbă şi spaimă!
Pragul casei e frânt
Satele ard,
Câmpiile pier,
În vreme ce noi
Urcăm eliberaţi
Pe colinele morţii.
Speriaţi,
Ca-ntr-un vis,
În sus lunecăm,
Visăm
pe colinele tale
Care se vor preface
Sub privirile Domnului
Într-o lume de Paradis.
-----------
* Dardania - termen antic al Kosovei actuale,
vecină dintotdeaună a românilor din Timoc
GARA TRANSILVANĂ
Nicăieri nu se aude ca aici
Trenul timpului
Alunecând ritmic pe şine.
Greierii sar
Din coaja de nucă a somnului
Şi iarba vibrează.
Dar iată acum,
În locul trenului
În faţa noastră se-ntinde
O colină
Care ne-mblânzeşte.
TE IUBESC ÎN LIMBA ROMĂNĂ
Când şi când mama oftând
Rostea în limba română un dor,
Albanezul de tata-i spunea :
În limba română mi-e dor,
Auzi :
Te iubesc în limba română!
Tata, din vreme în vreme,
Certându-se cu toate necazurile
Istoriei şi ale durerii,
Îi dăruia mamei mele o lacrimă.
Aşa se face că din iubire
Şi lacrimă,
Părinţii m-au visat în limba română,
M-au zămislit în această uimire
Şi eu când grăiesc.
Acum şi eu
Din spaimă şi din iubire
Rostesc aceste cuvinte
Crâncen de dulci
Ale limbii române.
DICŢIONAR COMUN
Bucuria pe buză -
O guşă umflată de fluier.
Un brâu şi o căciulă.
O cioară cu o coacăză-n cioc.
O napârcă, şopârlă pe mal.
O ghionoaie şi un copil în cătun.
O vatră, un mânz şi un viezure,
Un murg pe un ghimpe.
O zgardă legată de gard.
Lângă brad un pârâu
Şi o groapă cu abur şi scrum.
Acestea-s cuvinte
Sau aripi fără pasărea lor -
Licurici care-n română
Şi-n albaneză
Izbucnesc strălucind
Din muşuroaiele stelelor.
DICŢIONAR COMUN (II)
Ne-nţelegem perfect între noi,
Chiar şi fără tălmaci, atunci
Când e vorba de vârstă :
Copil, ghiuj şi moş ;
Când ne uităm la veşminte :
La brâu şi căciulă ;
Când prânzim pe la stână :
Brânză, urdă şi zer ;
Când pomenim de unde ne tragem :
Argea, cătun, gard şi vatră ;
Când vorbim între noi de moşie :
Ciucă, groapă,
Noian, măgură, mal,
Sau despre arborii care se află pe ea :
Bung, copac, brad ori druete...
Amândoi gustăm aceleaşi legume şi fructe :
Mazăre şi mărar, sâmbure şi must ;
Amândoi ne-nţepăm în acelaşi ghimpe ;
Amândoi aşteptăm
Primul mugur lângă un mânz;
Amândoi cunoaştem aceste plante amare :
Brusture, leurdă şi spânz.
Vezi ce mister admirabil
Conţine acest dicţionar albano-român
Care ascunde povestea
Unei antice legături de sânge
Când până şi păsările pricepeau ce vorbim :
Şi barză şi cioară şi gheonoaie şi pupăză,
Când turmele urcând înspre stână
Şi noi vorbeam despre :
Bască şi baci, zgardă şi fluier,
Ţeapă şi strungă, searbăd şi ţarc
Şi ne ciupeam sau ciupeam câte o strună
Şi ne bucuram când luceafărul
Sus scăpăra.
7 PILDE PENTRU ALUNGAREA FANATISMULUI
1.
Patru sunt lucrurile care
Sporesc mintea trează:
-Amânarea vorbelor de mânie.
-Însoţirea pe cale cu oamenii buni.
-Credinţa în Dumnezeu.
-Viaţa în preajma-nţelepţilor.
2.
Care sunt lucrurile care
Îmbolnăvesc trupul omului?
-Vorbele ce izvorăsc din mânie.
-Somnul în trândăvie.
-Hrana în devălmăşie.
-Dragostea fără dragoste vie.
3.
Patru sunt lucrurile care
Duc trupul-n ruină:
-Grijile fără ieşire.
-Ura fără iubire.
-Foamea în sărăcie.
-Chinul din insomnie.
4.
Care sunt lucrurile care
Sporesc surâsul pe chip?
-Bărbăţia neobosită.
-Fidelitatea smerită.
-Nobleţea împărtăşită.
-Datoria-mplinită.
5.
Patru sunt lucrurile care
Ţin un suflet curat:
-Rugăciunea-n căinţă.
-Milostivirea faţă de orice fiinţă.
-Respectul faţă de mamă si tată.
-Pomenirea celui fără de pată.
6.
Care sunt lucrurile
Care aduc urâtul în viaţă?
-Minciuna sfruntată.
-Fapta neruşinată.
-Întrebarea vicleană.
-Păcatul adânc ca o rană.
7.
Patru sunt lucrurile care
Alungă viata curată:
-Mintea nejudecată.
-Rugăciunea uitată.
-Zgârcenia de gheaţă.
-Trădarea pe ascuns şi pe faţă.
BRADUL DIN ŞIPKOVIŢA
AL TATĂLUI MEU
Tatăl nostru
Care-eşti în ceruri,
Sfinţească-se numele Tău,
Vie împărăţia ta,
Facă-se voia Ta
Precum în cer
Aşa şi pre pământ!
El nu este bradul
Tatălui meu,
Ci trecutul nostru nescris.
Păşim
Prin faţa lui
Ca prin faţa unei turle creştine
Care se ridică spre cer
Dincolo de Părăul Bisericii.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi
Şi ne iartă nouă greşelile noastre
Precum şi noi iertăm
Greşiţilor noştri
Şi nu ne duce în ispită
Ci ne izbăveşte
De cel viclean!
Coroana lui
Îţi aduce aminte
De îngerii care veghează
Pe cerul cătunului
Răcorindu-i sudoarea
Sfintei mame
Care încă mai sapă
Grădina suferinţei.
În numele Tatălui, Fiului
Şi a Sfântului Duh. Amin!
Trecem prin faţa lui
Aşa cum trecea şi Fran Kola
Prin faţa Cetăţii din Tetova
Pentru a-i aduce aminte sultanului
Că din punct de vedere-al credinţei
Şipkoviţa şade la sânul Vaticanului.
GLORIA TIBI, DOMINE!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Şi cât de departe
Noi suntem de tine!
Gloria Tibi, Domine!
Dă-mi, Doamne, credinţa
Şi puterea iubirii
Care mângâie!
Doamne,
Cât de aproape de mine tu eşti
Când îmi dai puterea să văd
Rănile pe trupul meu înflorind.
Doamne,
Când de la fereastra casei mi-arăţi
Cum mama urcă pe cărarea de munte
Şi, lin. Veşnicie devine.
Gloria Tibi, Domine!
PRĂPASTIA
În zădar bea din cupa ta –
Râsul şi plânsul poetului
Paşii lui
Nu mai sunt
Decât mort paradis
Extaz spulberat.
Belşuguri furate
Râs şi răsfăţ
Tronuri răsturnate
Toate sunt amintiri.
Din agoniile veacului
Doar serpentina
Balcanilor
Ne arată
Cât adevăr
Conţine prăpastia.
MĂCELARUL BALCANILOR /
Ai căzut
Într-o nemărginită capcană
De când ţi s-a urcat
Tronul la cap.
Lumea se scaldă
Într-o baie politică
Iar ţara
E o ruină medievală.
Dumnezeule!
Cine o să ne scape de tine,
Sau, altfel spus,
Cum o să poţi tu scăpa
De funia care
Îţi înlănţuie picioarele?
Dobitoc priponit
De ţăruşul istoriei.
HOMO BALCANICUS
Trecutul
se-ngroapă de viu –
Tot
ce mai rămâne
Ca
hrana e
Doar
neruşinarea.
O,
vitejilor
Ce
război
Duceţi
voi
Împotriva
Bucatelor!
Din
istorie, iată
Urlând
se aude
Un
câine –
Stăpânul
său
Megalomanicus
Balcanicus
Îl
întărâtă
Arătându-i
un os.
SUB LUMINA NEONULUI
Viaţa
ta:
Otravă
cu lapte
Ca
şi viaţa mea-
O
eternitate de dragoste
Curgând
pe hârtie
O
casă cocoşată
De
vreme
Un
lucru sfârşit
Sfâşiat
ca mielul de lup.
Ce
sunt aceste turme
Care
merg la păscut
Prin
văzduh?
Sunt
nori ce se duc
Să-l
smulgă Balaurul
Otravă
cu lapte să bea
Colo-n
vale
Sub
luna pătate
De
muşte-a neonului.
LA TALCIOC
În
zori, după căderea
Dictaturii
Ca
nişte furnici
Oamenii
se duc la talcioc.
Ca
nişte furnici!
Înspăimântătoare-i
Comparaţia
asta!
A
venit şi îngerul acolo
Prin
valul blând mişcător.
Vino,
scoate-ne de aici
Ţipau
după el
Homer,
Balzac, Kadare...
Speriaţi
de surâsul lui Stalin.
Printre
cărţi, grămezi de sandale
De
cizme, haine uzate
De
porţelanuri, rulmenţi şi
Alte
o mie de lucruri
Am
înaintat împotrivă şuvoiului.
Atunci
îngerul
Mi-a
făcut semn
Cu
aripa:
Ia
o carte!
Şi
mi-a şoptit:
Pune-o
sub pernă
Şi
viseaz-o!
SEPTEMBRIE
De timp si de timpuri, iubito,
Ascunde-mã!
Pastreazã-mã, unge-mã,
Ascunde ale tale ascunzişuri,
Gândurile prefã-le-n pietrişuri,
Cu toate secundele
Undele fã-le
Sã nu mã mai uite!
În curgãtoare izvoare îmbracã-te,
Aşternuturi de ape aşterne-mi,
Pe urmã dezbracã-te
Şi rãmãi sã pluteşti
Pe eternele valuri,
Scriind despre puritate
Cu lumina acestui septembrie.
MEIN GOTT!
Se spune că femeia
E fără de Dumnezeu
Şi totuşi
Cum ai plămădit-o,
O, Doamne
Dacă în chipul ei
Ai pus sufletul Tău?
Şi cum se face
Că sufăr văzând-o
Şi-mi vine ei, să mă închin
Şi uit de Tine mereu?
Dacă în chipul ei
Ai pus toată dragostea
Din sufletul meu,
Atunci cum se face
Că o laşi pe pământ
Când Tu, bine vezi
Că se vrea Dumnezeu?
EPITAF
Am iubit o femeie cândva
Precum raza din zori.
Strecurată-n aşternut
Sânii ei
Îmi tăiau respiraţia -
Trupul meu înflorea.
ULTIMUL CUVÂNT
Aici odihneşte
Cel care n-a fost bun
De nimic altceva…
Decât de iubit.
Femeia
Care la mine venea
Avea mireasma
Colinei de fragi.
Trecătorule,
Află şi tu
Cum şoptea:
Fă cu mine ce vrei -
Dumnezeu ne-o ierta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu