Asociația
Curtea Veche alături de ASR Principele Nicolae al României continuă campania
de donație „Cărțile copilăriei în fiecare casă” și oferă 675 de volume elevilor
de la Școala Gimnazială nr. 10 și Școala Gimnazială G. Coșbuc. Evenimentul are
loc cu sprijinul Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, Rotary Club Baia Mare
2005 şi Asigurări Allianz-Ţiriac, miercuri, 22 aprilie, începând cu ora 11.00,
la Sala Polivalentă (Str. Bogdan Vodă) și include o sesiune de autografe.
În cadrul donației de carte vor lua cuvântul:
Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, Iren Arsene (preşedinte,
Asociaţia Curtea Veche),
Horia Scubli (past president, Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal) și Mariana Scubli (Asigurări
Allianz-Ţiriac).
Evenimentul face parte din turul ciclist “Cărțile
copilăriei pe bicicletă” , organizat în beneficiul proiectelor inițiate de
Asociația Curtea Veche, pentru promovarea unei vieți sănătoase prin sport și
lectură la nivel național. Sunt în total peste 1.000 de kilometri pe care
Alteța Sa Regală îi va parcurge pe bicicletă prin țară, în doar 9 zile, iar
puncul de start este la Sighetu Marmației, traseul continuându-se cu Dej, Cluj
Napoca, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Sinaia, București, Călărași și Constanța.
Acțiunea are rol caritabil și își propune strângerea de fonduri destinate
donațiilor de carte și creării de cluburi de lectură “Cărțile copilăriei” în
comunități din medii defavorizate.
Toți
cei care doresc să fie alături de plutonul cicliștilor din care face parte ASR
Principele Nicolae al României și campionul național la ciclism Alex Ciocan sunt
invitați să se alăture, pe bicicletă, la punctul de start al turului ciclist
din str. Corneliu Coposu, joi, 23
aprilie, în jurul orei 9.00, pentru a îl conduce către ieșirea din oraș.
Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche,
aflată Sub Înaltul Patronaj al ASR Principele Nicolae al României, programul
național de lectură inițiat de aceasta și turul ciclist caritabil “Cărțile
copilăriei pe bicicletă” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro/pebicicleta și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.
Sponsori:
DHS, Devron, Carrefour, BCR, Farmec, PricewaterhouseCoopers, Herlitz România,
Pelikan, Azomureș
Parteneri:
BDT Ford, BDT Rent, Ford, Scorseze Ambulanță, Bizza, Aventuria, Isostar, La
Fântâna, Publicitate de la A la Z, Garmin
Parteneri
media: Digi 24, Prodocens Media, Elevate, Kooperativa 2.0, Freerider.ro,
ȘtiriONG.ro, Urbankid.ro, SuntPărinte.ro
Eveniment
promovat de Itsy Bitsy
Parteneri
media locali: ClujToday.ro, Transylvania Today
Pentru informații suplimentare
Valentina Roman
PR & Events Manager Asociația Curtea Veche
E-mail: valentina.roman@curteaveche.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu