Duminica a 3-a după Paşti (a Mironosiţelor) (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8)

Evanghelia de Duminică: Femeile mironosiţe – vestitoare ale Învierii lui ISUS

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus. Şi, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Şi, ieşind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.

Adevărul Învierii Domnului reprezintă revărsarea de lumină şi viaţă veşnică peste întreaga lume, văzută şi nevăzută, unind cerul şi pământul în unitatea iubirii dumnezeieşti, care a fost atât de puternică, încât a învins păcatul, răul, stricăciunea şi moartea.

Realitatea Învierii lui Hristos nu putea rămâne închisă în uitare, necunoaştere şi izolare, ci trebuia să fie cunoscută de către toată lumea. Astfel că încă din dimineaţa Învierii au existat persoane care au fost martore ale Învierii Mântuitorului, încredinţându-se de adevărul acestui eveniment copleşitor, prin găsirea mormântului gol şi prin îngerul care şedea pe piatra mormântului lui Iisus Hristos. Aceste persoane au fost femeile mironosiţe, care au venit dis-de-dimineaţă la mormânt pentru a unge cu miresme trupul Domnului Iisus. Aceste femei erau: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, Suzana şi altele „împreună cu ele“.

Sfânta Evanghelie citită în această Duminică, numită a Mironosiţelor, menţionează că, „după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă“ (Marcu 16, 1). De aici, de la faptul că au avut cu ele miruri, pentru a unge trupul mort al lui Hristos, aceste femei au primit numele de „Mironosiţe“, adică femei purtătoare de miruri. Numele acestor femei sunt precizate de toţi Sfinţii Evanghelişti, unii menţionând pe unele, alţii pe altele. Sfântul Evanghelist Luca arată că mai erau şi alte femei care făceau parte din grupul celor care L-au urmat pe Mântuitorul şi care au fost prezente la momentele răstignirii, pătimirilor, morţii şi îngropării Lui. Acestea au pregătit miruri şi miresme, pentru ca, după odihna sâmbetei, în ziua cea dintâi a săptămânii, foarte de dimineaţă, să vină la mormântul Domnului cu „miresmele pe care le pregătiseră“ (Luca 23, 55-56). Aceste alte femei erau: Ioana, soţia lui Huza, Suzana şi Marta şi Maria, cele două surori ale lui Lazăr, cel înviat de Hristos în Betania.

Primii martori ai Învierii

Înainte de răsăritul soarelui, femeile purtătoare de miruri au venit la mormânt. Dar, spre surprinderea lor, au văzut că piatra de la uşa mormântului, care era foarte mare, fusese răsturnată. Inima lor era cuprinsă de spaimă şi de uimire, de durere că nu L-au aflat şi de mirare de cele întâmplate. Şi o altă surpriză: intrând ele în mormânt, au văzut un tânăr şezând, în haine strălucitoare, care le-a dat vestea cea mare a Învierii lui Iisus Hristos. Ele, la vederea tânărului, s-au înspăimântat. El li s-a adresat acestora cu cuvintele: „Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? Nu este aici. Iată, locul unde fusese pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus“ (Marcu 16, 6-7). Prin urmare, îngerul Domnului, care luase chip de tânăr, le-a dat vestea Învierii Mântuitorului şi tot el le-a trimis să vestească ucenicilor Săi că Învăţătorul lor a înviat. Tot Sfântul Evanghelist Marcu ne relatează că, înviind Domnul în ziua cea dintâi a săptămânii, „El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceasta, mergând, a vestit pe cei care fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau“ (Marcu 16, 9-10).

Imnografia Bisericii exprimă cu multă claritate şi în duh poetic aceste lucrări ale femeilor purtătoare de mir şi finalitatea acţiunii lor. „Foarte de dimineaţă, mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar înaintea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi Învierea“ (Troparul Învierii de la slujba Utreniei). Sau: „Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, plângeau; iar îngerul către dânsele a grăit, zicând: De ce socotiţi pe Cel viu cu cei morţi? Căci ca un Dumnezeu a înviat din mormânt“ (Alt tropar al Învierii de la aceeaşi slujbă).

De ce, oare, femeilor mironosiţe li s-a dat prilejul sau privilegiul de a fi cele dintâi martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos? De ce ele au pornit lucrarea de a binevesti evenimentul biruinţei vieţii asupra morţii? Sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem cu prilejul Duminicii Mironosiţelor, pentru ca, privind la viaţa, atitudinile şi mesajul lor, să învăţăm şi noi ce înseamnă să fii în slujba Învierii lui Hristos.

Întreita răsplătire

Nu întâmplător femeile mironosiţe au fost răsplătite cu favorul de a se întâlni cele dintâi cu Iisus Cel înviat şi de a primi de la El porunca propovăduirii Învierii Sale. Ele au fost mereu alături de Hristos, nu numai în momentele de bucurie şi de fericire de a fi în preajma Mântuitorului, ci şi atunci când toţi L-au părăsit şi când Domnul a fost trădat, vândut, umilit, răstignit şi îngropat. Ele au fost statornice în iubirea şi fidelitatea lor faţă de Învăţătorul suprem. Dacă ele au fost cele dintâi la picioarele crucii lui Hristos, tot ele au fost învrednicite de a fi cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale. Din răsplătirea întâietăţii femeilor mironosiţe în lucrarea lor de propovăduire a Învierii, ne putem da seama cât de importantă este înaintea Domnului Hristos statornicia în iubire şi credinţă; cât de reconfortant este curajul în a fi alături de o cauză nobilă, în ciuda împrejurărilor exterioare nefavorabile, aşa cum au fost femeile mironosiţe. De aceea, ele s-au bucurat din partea lui Hristos Cel înviat de o întreită răsplătire: aşa cum am văzut mai sus, ele au aflat cele dintâi despre Învierea lui Hristos; ele L-au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat şi tot ele au fost mandatate de El să fie cele dintâi binevestitoare ale Învierii Sale.

Îndemnul dat de femeile mironosiţe Apostolilor să propovăduiască Învierea este redat într-o altă cântare bisericească: „Zicând purtătoarelor de miruri: bucuraţi-vă! Plângerea strămoaşei Eva o ai potolit cu Învierea Ta, Hristoase, Dumnezeule; iar Apostolilor Tăi a binevesti le-ai poruncit, că Mântuitorul a înviat din mormânt“ (Condacul Duminicii Mironosiţelor).

Semnificaţia calităţii femeilor mironosiţe de a fi binevestitoare ale Învierii lui Hristos are o profunzime mult mai mare. Aceasta o arată şi conştiinţa de mărturisire şi iubire a Bisericii, exprimată în etosul acestei duminici. Femeile mironosiţe sunt puse în legătură cu Eva, cea dintâi femeie. Dumnezeu a creat pe cea dintâi femeie să fie dătătoare de viaţă pentru toţi urmaşii ei, adică să fie în slujba vieţii. Refuzând să asculte de Dumnezeu cu consecvenţă şi fără nici un cusur, menirea ei a fost schimbată, prin aceea că în loc să fie maică a vieţii, ea a sfârşit prin a deveni maică a morţii, prilejuind intrarea în lume a păcatului, şi, odată cu acesta, a morţii. Sfântul Apostol Pavel spune că „plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru“ (Romani 6, 23).

Întâlnirea cu Dătătorul vieţii

Dumnezeu lucrează cu multă înţelepciune şi dreptate în istoria lumii, a popoarelor şi a persoanelor, îndreptând lucrurile spre binele şi mântuirea oamenilor. Astfel, în locul celui dintâi Adam, care a pierdut viaţa de comuniune cu Dumnezeu, prin neascultare, a venit al doilea Adam, Mântuitorul Iisus Hristos. Prin ascultarea şi jertfa lui Iisus Hristos am dobândit împăcarea cu Dumnezeu şi viaţa veşnică. „Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia“ (I Corinteni 15, 22). Tot în mod comparativ, în locul celei dintâi femei, Eva, au intrat în lume păcatul şi moartea, prin cea de-a doua Evă, Preacurata Fecioară Maria, au venit în lume bucuria, modelul virtuţii şi viaţa veşnică. Descendente ale Evei celei dintâi, femeile mironosiţe, urmând iubirea, curajul şi jertfelnicia Maicii Domnului, au devenit nu numai purtătoare de miruri, ci şi purtătoare de mesaj de iubire şi viaţă, propovăduind cele dintâi Învierea lui Hristos.

Femeile mironosiţe au rămas fidele crezului lor şi după moartea lui Iisus Hristos, dorind să împlinească, după lege, tot ceea ce prevedea aceasta, mergând nu numai până la moartea Învăţătorului lor, ci şi dincolo de ea. Dar, în loc de a se întâlni cu un mort, ele s-au întâlnit cu Dătătorul vieţii. Crezând că vor fi confruntate la mormântul lui Iisus cu moartea, ele au constatat că ceva neobişnuit s-a întâmplat; că ceva nu mai funcţionează după legile cunoscute de ele. De aceea, şi nedumerirea, teama, uimirea, dar şi bucuria au fost copleşitoare în sufletele lor. Astfel, ele au constatat prin simţurile lor că mormântul în care a fost îngropat Hristos era gol, că un tânăr, a cărui înfăţişare era „ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada“ (Matei 28, 3), le-a spus că Iisus Nazarineanul nu este în mormânt, ci a înviat. La îndemnul acestuia, ele, „plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să vestească ucenicilor Lui“ (Matei 28, 8). Evanghelistul Matei ne relatează că, pe când femeile mironosiţe au mers spre Apostolii Domnului, pentru a le aduce vestea Învierii lui Hristos, ele au fost întâmpinate de Însuşi Domnul Cel înviat din morţi, adresându-li-se cu cuvintele: „Bucuraţi-vă! Iar ele au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat“ (Matei 28, 9).

Calitatea principală, esenţială, a femeilor mironosiţe a fost aceea de a fi martore şi mărturisitoare ale Învierii lui Hristos. Aceasta a fost misiunea covârşitoare a vieţii lor, ca răsplată pentru credinţa, iubirea şi perseverenţa lor în urmarea lui Hristos. Această misiune de a propovădui Învierea este nu numai covârşitoare, ci şi plină de responsabilitate şi de cinste. Căci a fi mărturisitor al Învierii lui Hristos înseamnă a fi în slujba vieţii; înseamnă a promova viaţa la înălţimea la care a ridicat-o Iisus Hristos, Biruitorul morţii, al păcatului şi al iadului. Adevărul Învierii lui Hristos a dat putere şi lumină femeilor mironosiţe de a înfrunta primejdiile, obstacolele şi toate vrăjmăşiile care se aflau în faţa lor. Din mormântul gol al lui Hristos Cel înviat, ele au primit energii de viaţă, pentru a primi această veste, pentru a o interioriza şi a o transmite mai departe. Cât de luminos şi de înalt a fost mesajul lor! Cât de pilduitoare a fost statornicia lor în afirmarea cu tărie a Învierii lui Hristos!

Biserica lui Hristos stă pe temelia Învierii Domnului

Femeile mironosiţe au fost purtătoare ale acelui etos creştin care ne aminteşte şi ne asigură în legătură cu biruinţa vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului. Acesta este în esenţă adevărul fundamental al Creştinismului: că „Hristos a înviat din morţi, făcându-se începătură a învierii celor adormiţi“ (I Corinteni 15, 20). Totul ţine de înviere: şi viaţa, şi credinţa noastră. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră“ (I Corinteni 15, 14). Iisus Hristos prin Învierea Sa ne-a dovedit că menirea noastră a oamenilor nu este moartea, ci viaţa, nu este întunericul păcatului, ci lumina unei vieţi fără de cusur şi fără sfârşit.

Biserica lui Hristos stă pe temelia Învierii lui Hristos. Acest adevăr cuprinzător al credinţei noastre îl avem de la Apostolii Domnului, care, la rândul lor, l-au primit direct de la femeile mironosiţe şi apoi întărit sau confirmat de Însuşi Iisus Hristos Cel înviat, Care S-a arătat şi Apostolilor. Rolul femeilor mironosiţe în proclamarea Învierii lui Hristos este unul esenţial şi care aduce multă speranţă lumii de astăzi, confruntată cu multe pericole la adresa vieţii şi a promovării ei pe toate treptele existenţei.

Învierea lui Hristos pătrunde până în adâncul de taină al creaţiei, al cosmosului, umplându-le pe toate de lumină, adică de sens înalt. Ea ne cheamă de fiecare dată să redescoperim sensul tot mai înalt al vieţii, să respingem pericolele care ameninţă viaţa, o desfigurează şi o mutilează. Lumina Învierii lui Hristos pătrunde până în cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc, dar şi ale creaţiei înseşi, luminându-le şi dând noi energii de viaţă pentru o înnoire permanentă a vieţii, pentru mai multă dragoste, pace şi încredere între oameni. Toate aceste seminţe ale Învierii nu trebuie să rămână ascunse sub brazda tare şi opacă a sufletului omenesc, ci ele trebuie să încolţească şi să rodească faptele cele bune, de care au fost însufleţite femeile mironosiţe: dragostea, statornicia pe calea binelui, bunătatea, curajul. Prin toate acestea, atât oamenii, cât şi popoarele vor putea descoperi un rost mai înalt al vieţii lor, o creativitate şi o imaginaţie luminate de harul Învierii, prin care să înlăture din sufletele lor tot ceea ce se opune primatului vieţii şi afirmării plenare a acesteia.

Sărbătoarea femeii creştine

În această duminică, Biserica cinsteşte în chip deosebit pe femeile purtătoare de mir, dar, în acelaşi timp, pornind de la ele, caută să pună în legătură cu ele şi propovăduirea lor sufletul tuturor celor care Îl mărturisesc pe Iisus Hristos, Biruitorul morţii, pe de o parte, dar, în mod special, sufletul femeii creştine, chemat la o menire cu totul excepţională. Sunt cuprinse în cinstirea Bisericii toate acele femei iubitoare de Hristos: mame, soţii, fiice, surori, care de-a lungul timpului au avut o contribuţie majoră la afirmarea adevărului Învierii în familie, în societate şi în Biserică. Ele au transmis în mod inconfundabil, din generaţie în generaţie, căldura iubirii de Dumnezeu şi de Biserică în sufletele celor apropiaţi lor, promovând valorile Evangheliei lui Hristos Cel înviat, transformând casa lor într-o microbiserică de proclamare a Învierii.

Cât de valoroase şi de actuale sunt şi astăzi asemenea contribuţii duhovniceşti ale femeii creştine, inspirate din Învierea lui Hristos. Lumina Învierii oferă sufletului feminin un orizont cuprinzător, reazim şi curaj, pentru a fi la înălţimea femeilor mironosiţe.

Propovăduirea Învierii lui Hristos ne încredinţează de faptul că El nu a părăsit lumea noastră, că El continuă să fie prezent în ea cu razele Învierii Sale. De aceea, noi creştinii ortodocşi ne salutăm cu cuvintele: „Hristos a înviat!“ şi răspundem: „Adevărat a înviat!“, care sunt cuvinte de mărturisire şi de propovăduire a adevărului Învierii. În acest salut nu avem doar o afirmare a unui eveniment al trecutului pe care îl pomenim în actualitate, ci prin aceste cuvinte noi confirmăm faptul că Iisus Hristos Cel înviat este o realitate prezentă în viaţa noastră, în mijlocul nostru, aşa cum L-au simţit prezent în mijlocul lor pe Domnul înviat femeile mironosiţe.

Simţirea sau trăirea intensă a Învierii lui Hristos devine realitate în Biserica Sa, unde El ne întâmpină prin Evanghelia Sa, prin rugăciunile, binecuvântările şi tainele Bisericii. Nu întâmplător, Biserica a fost înţeleasă de un mare Părinte al Bisericii drept „laborator al Învierii“.

Copleşiţi de lumina şi puterea Învierii propovăduite de femeile mironosiţe, se cuvine să înălţăm gând de rugă caldă Biruitorului morţii: Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Care ai biruit iadul şi ai deschis porţile vieţii veşnice pentru toţi oamenii, trimite-ne şi nouă bucuria şi lumina Învierii Tale, pe care le-ai revărsat peste femeile mironosiţe, pentru ca şi noi să Te mărturisim pe Tine şi să Te propovăduim cu aceeaşi credinţă, iubire şi curaj în toată viaţa noastră. Amin.

                                              Pr. prof. dr. Ioan TULCAN