vineri, 26 iunie 2015

Forum internaţional „Investiţii în regiunea Carpatică” Ivano – Frankivsk, Ucraina

 Mai mulţi întreprinzători maramureşeni au efectuat o vizită în ţara vecină în perioada 23 - 25 iunie la Ivano – Frankivsk. Evenimentul a fost organizat de către Fundaţia CDIMM Maramureş, co/partener cu Divizia de Cooperare Internaţională şi Integrare Interregională a Oficiului de Cooperare Internaţională, Integrare Europeană şi Dezvoltarea Infrastructurii de Turism al Administraţiei Regionale de Stat Ivano – Frankivsk.
       Delegaţia română reprezentată de Margareta Căpîlnean, Radu Big, Angela Mureşan şi Mirel Mihali a avut în componenţă intreprinzători şi oameni de afaceri maramureşeni, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Maramureş, translatori şi jurnalişti.
       Plecarea s-a făcut la ora 7,30 din faţa statuii minerului, poate şi ca un simbol a ceea ce a reprezentat mineritul cândva pentru judeţul nostru. Trecerea frontierei a decurs lin, deoarece ambele puncte vamale s-au dovedit prietenoase cu delegaţia română. Din păcate nu acelaşi lucru putem spune despre călătorie deoarece drumurile din ţara vecină arată mult mai rău decât ale noastre, în schimb au nişte păduri cu suprafeţe imense, în care „aurul verde” este tăiat cu măsură, n-am văzut defrişări sau tăieri în neştire asemenea nouă. După o escală la staţiunea montană Bukovel, situată la o altitudine de 900 metri, am rămas impresionat de pensiunile şi hotelurile construite recent pentru vizitatori, de numeroasele pârtii existente, cât şi despre faptul că şi vara vin turişti pentru izvoarele minerale existente, pentru tratamente medicale cum ar fi: afecţiunile reumatice, boli digestive şi interne, în fine, pentru distracţie.
        Am sosit la destinaţie în jurul orei 16,oo, ne-am cazat în centrul oraşului, la hotelul „Nadia”. După masa de seară am colindat oraşul şi mi-a plăcut curăţenia oraşului, de faptul că am văzut mult tineret cât şi faptul că autobuzele ruseşti circulau ca un metronom.
 Activitatea propriu-zisă, un adevărat maraton, a început în data de 24, la orele 10,oo. Au urat bun venit Mariya Kovaliv, vicepreşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei de Dezvoltare Economică din Ivano – Frankivsk, av. Radu Big, director executiv al Centrului de Dezvoltare pentru Întreprinderi Mici şi mijlocii Maramureş, Margareta Căpîlnean, coordonatorul Centrului Europa Direct Maramureş şi Zinoviy Mazur, şef Departament de Cooperare Interregională. În prezenţa celor două delegaţii, peste 70 de persoane, au prezentat materiale video sau scrise următorii: Oksana Fedorovych, director al Centrului Regional pentru Investiţii şi Dezvoltare Ivano – Frankivsk; Răzvan Manţa, consilier în cadrul Departamentului de Promovare şi Dezvoltare Proiecte al CJMM; Natalia Holovata, specialist principal la Departamentul de Economisire Energie, Investiţii şi Dezvoltare Municipală al Consiliului Local Dolyna; Andrei Ştefan Haiduc, administrator Aldmagic Film SRL; Igor Mysliuk, şef Departament pentru Recreere, Promovare şi Educaţie Ecologică „Halych NNP”; Mihai Pătraşcu, consultant „Holisun” Satu Mare SRL; Oleh Baziuk, şef Laborator Dolyna şi Mirel Mihali, director adjunct Fundaţia CDIMM Maramureş. A urmat o binevenită pauză de cafea după care s-a trecut la lucruri concrete prin exemple de bune practici în atragerea investiţiilor. După masa de prânz, s-au format trei ateliere de lucru cu tematicile următoare: Complexe agro-industriale, moderator  Zinoviy Mazur. Din partea română au vorbit: Ovidiu Ştef, manager Data System SRL; Gheorghe Verdeş, administrator „Leul din Şişeşti” SRL; Stelian Nicolae Bob, administrator „Dru Lactoprod” SRL. La secţiunea a doua, tema a fost Industrie şi Economisire Energie, moderator av. Radu Big, din partea delegaţiei maramureşene au luat cuvântul: Mihai Pătraşcu, Vlad Pascu, Cornel Cuşner, administrator „Rustic Construct” SRL; Mihai Iurcea, manager proiect „Electro Sistem”SRL; Andrei Cârnu, şef birou cumpărări la „Flexibil” SRL. La ultima secţiune, moderator Margareta Căpîlnean, tema a fost „Perspective turistice”. Partea română a fost reprezentată de: Vasile Pop, administrator Pensiunea „Popasul din Deal” SRL Ocna Şugatag; Victor Şteţco, administrator „SC Turism Păltinişul Cerbul SRL” Borşa, Timotei Codrea, student Facultatea de Geografia Turismului, extensia Sighetu Marmaţiei, Marius Stavăr, administrator „SC Document Nord Vest” şi Pamfil Bercean, director executiv la Direcția Economică și Patrimoniu din cadrul CJMM. Poate că cel mai important lucru care s-a spus aici a fost acela că este imperios necesar un nou pod rutier şi un punct de trecere a frontierei peste Tisa, care ar scurta drumul şi ar lărgi schimburile comerciale dintre cele două ţări şi regiuni care au de o parte şi de alta cetăţeni de-ai lor. O altă problemă cu care se confruntă cele două zone vecine, Maramureşul şi Ivano - Frankivsk sun vizele şi mai ales demersurile care trebuie făcute pentru a se putea vizita reciproc în scopuri comerciale sau turistice. La finalul prezentărilor, discuţiilor şi concluziilor, oaspeţii români şi o parte din delegaţia din Ucraina au fost invitaţi să viziteze Fabrica de maşini de spălat „Electrolux”, o întreprindere care foloseşte tehnologii moderne şi are angajaţi supercalificaţi. După vizita la „Electrolux”, a avut loc în sala mare a Hotelului „Nadia” o cină festivă cu participanţii din cele două ţări, cu degustări de produse culinare şi vinuri alese precum şi o apropiere a participanţilor. La dans de departe cei din Ivano – Frankivsk au fost mai buni, la noi doar Gheorghe Verdeş şi pe alocuri Conel Cuşner ţinând pasul cu frumoasele ucrainience, acestea având avantajul tinereţii şi faptul că formaţia de muzică uşoară era din zona lor şi ştiau bine ritmul.
În ultima zi a forumului, a avut loc o şedinţă comună în care coordonatorii şi organizatorii proiectului au concluzionat că doresc sincer o colaborare în viitorul apropiat spre binele ambelor părţi, întru dezvoltarea zonei şi implicit pentru o viaţă mai bună a locuitorilor ei. După prânz, a urmat plecarea spre casă iar în jurul orei 16,oo ne găseam deja la „Popasul din Deal”, la pensiunea domnului Vasile Pop, unde am servit o ciorbă de burtă de care ne era dor, după atâtea „specialităţi”, unele mai sofisticate ca altele, servite în Ucraina, o gazdă de nota 11.

                                                                                             GELU DRAGOŞ




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu