COMUNICAT DE PRESĂ
Are 10 luni, o cheamă Olivia Nicola
și este copilul mult așteptat de familia Dehelean. Deși a fost o sarcină cu
destule probleme, „micul fulg de nea”, așa cum o alintă mama, s-a născut cu o maladie ce îi
afectează creierul. Conform medicilor, micuța suferă de paralizie cerebrală
într-un stadiu avansat.
Cu
toate acestea, micuța Olivia este o adevărată luptătoare. S-a încăpățânat să
trăiască, deși probleme de la naștere s-au ținut în lanț: a intrat în convulsii, a făcut hemoragie cerebrală
și avea o infecție puternică în corp care îi punea în pericol viața. Unele
dintre probleme le-a trecut cu bine, însă ultimul diagnostic al medicilor a
fost foarte greu de suportat: encefalomalacie multichistică,
adică porțiuni din creier fără activitate. Singura ei șansă, care tinde spre o viață
normală, reprezintă o serie lungă de terapie foarte constisitoare.
La ora actuală, micuța face
terapie Vojta, hidroterapie, kinetoterapie clasică și stimulare vizuală și
senzorială. Rezultatele au început să se vadă și sunt semnificative. În
continuare, fetița trebuie să facă oxigenoterapie, care ar putea avea efecte
pozitive asupra stării sale, în sensul în care ar ajuta-o foarte mult să
asimileze informația din kinetoterapie. Singura clinică din țara care face
oxigenoterapie este Clinica de medicină hiperbară, iar fetița are nevoie de 40
de ședințe pe an, care costă 400 de lei pe ședință. Mai multe decât atât,
medicii au recomandat și alte terapii de recuperare, la Clinica de recuperare
internațională din Ucraina, care costă peste 10.000 de euro pe an.
În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a demarat o urgentă campanie de strângere de fonduri
pentru a-i oferi Oliviei o șansă la o viață normală. Donațiile pot fi făcute pe
platforma de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/olivia-nicola-dehelean/
sau în conturile bancare deschise pe
numele mamei, Magdalena Dehelean: cont RO12BTRL03601201U23981XX (Lei) și
RO84BTRL03604201U23981XX (Euro).
“Mi-am dorit-o
foarte mult, mai ales că am pierdut o sarcină înainte și când am
aflat că o să o avem pe Olivia am zis că s-a împlinit visul nostru. E viața
mea, e tot! Pentru ea trăiesc, pentru ea aș face orice. Totul este dedicat ei,
de dimineață până seara, noaptea inclusiv, cu râs, cu plâns. Medicii ne-au
asigurat că totul o să fie bine, în două-trei luni totul o să se remedieze și
noi am trăit cu speranța asta până am ajuns să facem o ecografie și totul s-a
năruit. Doctorii ne-au spus că are chisturi pe creier, că nu se stie cum va
evolua boala ei, dacă va fi un copil normal sau nu. Trebuie să facem diverse
ședințe de terapie, de kinetoterapie, acum facem și hidroterapie. Noi sperăm să
se facă bine, deja vedem primele semne de însănătoșire și ne dorim foarte mult
ca într-o zi că o să fie și ea un copil normal”,
declară Magdalena Dehelean, mama Oliviei.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17
decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât
mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și
motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu
suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel
împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire
valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei,
suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o
direcție bună.
Persoană de contact
Vlad Plăcintă
Președinte
Asociația “Salvează o inimă”
0752753540
|
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
|
Dehelean Magdalena
Mama Oliviei Dehelean
0749.894.348
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu