În vestul Poloniei actuale, adică în Prusia Orientală şi
Silezia, teritorii luate de Stalin, Churchill şi Truman în vara lui 1945 de la Germania şi cadorisite
polonezilor, o forţă de acţiune rapidă a NATO (Very High Readiness Joint Task
Force -VJTF), parte din cea mai mare escaladare militară a organizaţiei de după
încheierea războiului rece, tocmai a încheiat săptămîna trecută o serie de
exerciţii şi manevre. Au participat la ele aproximativ 2.100 de soldaţi din
Belgia, Republica Cehă, Germania, Polonia, Ungaria, Lituania, Olanda, Norvegia
şi Statele Unite, au fost prezenţi Jens Stoltenberg, secretarul general al
Alianţei, precum şi ministrul polonez al Apărării, la sfîrşitul lor s-au
fotografiat împreună cu soţiile, în faţa unui tanc greu american Abrams, toţi
patru zîmbind. Stoltenberg a declarat că organizaţia a cunoscut, recent, o
întărire fără precendent, după ce Rusia a anunţat, anul acesta, sporirea
forţelor sale nucleare şi instalarea unei părţi a acestora în extremitatea vestică
a teritoriului, adică în Europa de Est, în faţa foştilor aliaţi din vremea
comunismului, astăzi toţi membri NATO.
În timp ce secretarul general al Alianţei s-a limitat numai
la declaraţii tehnice, ministrul polonez Tomasz Siemonak a adresat reporterilor
câteva cuvinte „tari”, politice, şi a tras concluzia mai mult decât
periculoasă, şi să sperăm greşită, că „după 10 ani de pace, perioada paşnică de
după războiul rece s-a încheiat”. În primul rând, nu se prea înţelege cum a
numărat dânsul anii de pace de după încheierea celui de-al II-lea război
mondial; apoi, nu se pricepe cum a socotit deceniile războiului rece şi, în al
treilea rând, este limpede că ministrul polonez este mai războinic decât însuşi
reprezentantul suprem al NATO, că vorbeşte cu o uşurinţă dezarmantă despre
război şi pace în inima Europei, în timp ce marile puteri europene din preajma
sa, Germania, Rusia şi Franţa, şi chiar şi îndepărtata Americă a lui Obama, se
feresc cu multă atenţie de expresii de genul „pacea Europei s-a încheiat”. Dar
trebuie să nu uităm că, de mai multă vreme, şi îndeosebi după izbucnirea crizei
ucrainiene, alţi responsabili polonezi, de genul fostului prim-ministru
Sikorski, au folosit acelaşi limbaj, s-au pronunţat pentru escaladarea militară
masivă a forţelor alianţei la frontierele Rusiei, au invitat în Ţările Baltice,
în Polonia şi în alte părţi să vină mii şi mii de soldaţi, tancuri şi avioane
de luptă americane, au stârnit o adevărată isterie belicoasă, aceasta fiind,
din nefericire, o îndeletnicire istorică a multor lideri din trecutul Poloniei,
care şi-au împins ţara în cauze şi lupte pierdute. şi tot ministrul Apărării,
Siemoniak, spre a da greutate vorbelor sale, a încercat să-i sperie pe toţi
europenii nu numai cu pacea „terminată” în estul Europei, dar şi cu „tot mai
multe crize din jurul Europei, nu numai criza ucrainiană şi rusească (da, a
vorbit şi de o criză rusească?!), dar şi ISIS şi un număr diferit de crize din
nordul Africii”, a spus că Europa trebuie să facă mai mult ca să se apere, că
„avem sarcina să convingem publicul (european) să se pregătească, înainte de a
fi prea tîrziu”. Declaraţia demnitarului polonez de săptămâna trecută, la
sfârşitul manevrelor NATO din vestul ţării sale, nu lasă nici un dubiu în ce
priveşte faptul că, în estul Europei, există personaje şi politici defectuoase,
urmărind să destabilizeze pacea şi ordinea continentală, să împingă Uniunea
Europeană şi NATO în conflicte deschise, la scara întregului continent. Este
greu de presupus că personajele din fotografia de care aminteam la începutul
acestui comentariu şi-ar putea păstra feţele zâmbitoare dacă pacea pierdută şi
războiul la care visează chiar ar sosi, şi dacă tancul menţionat, din spatele
lor, s-ar afla în faţa lor, şi ar veni către ei cu 60 km la oră…
Spre deosebire de ministrul Siemonak, oamenii raţionali –
slavă Domnului, cei mai mulţI – cred că ISIS şi Jihadul trebuie stăvilite la
ele acasă, nu cu manevre în vestul Poloniei; că Rusia nu trebuie zgândărită la
frontierele sale şi că, într-adevăr, în Europa ar putea să iasă tărăboi mare,
dar din alte pricini, cum ar fi, de pildă, însăşi situaţia politică şi
economică dificilă în care se află UE. Alţii spun că NATO nu are ce să caute la
frontierele Rusiei şi că trebuie să se retragă de acolo şi din toată Europa de
Est, pe poziţiile pe care au surprins-o căderea comunismului în 1989 şi, apoi,
destrămarea URSS, pe poziţii despre care liderii Americii de la acea vreme au
promis ruşilor că nu le vor depăşi niciodată şi, mai adaugă ei, că aceasta este
pricina pentru care ruşii, simţindu-se ameninţaţi, şi-au luat înapoi Crimeea.
În sfârşit, cunoaştem ce mai spun unii, că Polonia a privit mereu chiorâş la Rusia , că aproape
întotdeauna a avut atacuri verbale la adresa ei şi că, acum, s-a ivit ocazia
unică de a asmuţi întreaga Europă Occidentală împotriva ei, chiar şi cu riscul
distrugerii păcii. şi, ceea ce mai ştim, este că distrugerea păcii ar fi o
nebunie, că Polonia trebuie să revină la raţiune, că Europa trebuie să o
disciplineze, să o înveţe cultura supravieţuirii şi a coexistenţei paşnice, să
o ajute să iasă din prizonieratul mental al trecutului, spre a-şi asigura un
viitor…
Preluare TRICOLORUL
RADU TOMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu