PROBLEMA LIBERTĂŢII ÎN SENS CREŞTIN

Fragment din cartea lui NICOLAE IUGA "Din Istoria marilor idei etice  şi pedagogice", Editura Grinta , Cluj Napoca, 2015

Într-adevăr,există aparent o neclaritate importantă a eticii creştine,care priveşte întocmai acest punct: în ce măsură omul a fost creat şi în ce măsură el este liber,adică se auto-creează.În ce măsură libertatea umană este compatibilă cu cea divină.Fiindcă extremele,afirmarea unei singure libertăţi si negarea celeilalte,nu se pot susţine,nu au consistenţă logică.În aparenţă un atare demers ar duce la anularea  unuia dintre termenii  corelativi,fie a omului ,fie a lui Dumnezeu. Dacă admitem în extremis că omul este numai creatură,deci neliber în raport cu Dumnezeu,atunci omul nu mai are nici o valoare şi nici o relevanţă morală atunci el este doar o fiinţă determinată pur obiectual şi predestinată sub raport moral ,o simplă marionetă în mâinile lui Dumnezeu.După cum ,pe extrema cealaltă,dacă admitem că omul este liber,prin sine la modul absolut,indiferent în raport cu Dumnezeu,că omul este o fiinţă integral autonomă din punct de vedere moral ,că este în întregimeşi executiv rezultatul propriilor sale alegeri,atunci ieşim din sfera eticii creştineşi ajungem la o etică autonomă voluntaristă,contradictorie în sine.La o etică în care Dumnezeu este substituit în privinţa limitării libertăţii de limite biologice ale fiinţei indiduale –de exemplu de suferinţă şi moarte-şi de condiţionările sociale(...)

Metodiu de Olimp (martirizat în anul 311),unul dintre primii care a tratat sistematic despre liberul arbitru,scrie că omul a fost creat ca fiinţă înzestrată cu libertate tocmai pentru a avea anumite merite în faţa lui Dumnezeu,”pentru a obţine unele daruri mai mari,pentru a se face vrednic să primească din partea lui Dumnezeu ceva în plus de ceea ce are acum(...)Dacă omul ar fi fost creat ca o fiinţă ce slujeşte lui Dumnezeu în virtutea necesităţii ,atunci el n-ar fi putut primi răsplata meritată pentru propria sa alegere ,ci ar fi fost a un simplu instrument în mâna Creatorului”(...)În fond libertatea deterinată (deci limitată) a omului şi libertatea infinită a divinităţii nu trebuie gândite în raport de excluziune reciprocă,ci pot fi compatibilizate de exemplu aşa cum prin comparaţie timpul determinat este condiţionat de eternitate,iar spaţiul determinat este condiţionat de spaţiul infinit.Omul a comis păcatul originar întrucât a fost liber,dar urmările păcatului sunt atât de profunde încât omul singur nu le poate remedia.Pentru remediere este necesară intervenţia lui Dumnezeu,care este liber în mod absolut.În acelaşi timp în ceea ce îl priveşte pe om este necesară şi o tensiune a sa morală un tonus spre Dumnezeu,atâta timp cât omul,liber fiind are posibilitatea de a păcătui.Sunt date ,deci,ca necesare ambele determinaţii,atât libertatea divină cât şi cea umană,atât teonomia cât şi autonomia morală a omului.

                                                                                    Vasile Dan MARCHIS