15 iunie: Se împlinesc 126 de ani de la moartea marelui poet național Mihai Eminescu

Anul acesta, se împlinesc 126 de ani de la moartea celui mai mare poet pe care l-a ivit pământul românesc, ”Luceafărul poeziei românești” – Mihai Eminescu !

”El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (…) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim” (Geo Bogza). El este Eminescu, poetul național al românilor.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, fiind al șaptelea dintre cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici.

După ce se înscrie în 1860 la Liceul german din Cernăuți, în 1863 se retrage ca ”privatist” (elev particular), nesuportând disciplina școlară. În 1864 este copist la Tribunalul din Botoșani, iar din 1865 este custode al bibliotecii profesorului său, Aron Pumnul.

După moartea acestuia, pleacă în Transilvania, la Blaj și Sibiu, unde își va continua studiile liceale, apoi ajunge la București, urmând trupele de teatru Tardini-Vlădicescu. Devine copist și sufleur în trupele lui Iorgu Caragiale (1866-1868), Mihail Pascaly (1868), participând la turnee în întreaga țară, apoi ajunge la Teatrul Național din București, unde este angajat ca sufleur.

În toamna anului 1869 pleacă la Viena, unde până în 1872 este ”student extraordinar” la Facultatea de Filosofie, neavând dreptul să se prezinte la examene din cauza studiilor incomplete. Audiază cursuri de filosofie, drept, economie politică, filologie romanică, științe (matematică, anatomie, fizică, astronomie etc.). Aici face parte din societatea literar-socială ”România” și cea literar-științifică ”România jună” și îl cunoaște pe Ioan Slavici, pe atunci student la Drept, cu care leagă o profundă prietenie.

Primele încercări de poezie ale lui Mihai Eminescu datează din ianuarie 1866, când a debutat cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a semnat-o M. Eminovici. Închinată memoriei profesorului său, poezia a apărut în broșura scoasă la moartea acestuia (12/24 ianuarie 1866, la Cernăuți), intitulată ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnăziaști den Cernăuți la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”.

În același an începe colaborarea la revista ”Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, care are meritul de a-l fi descoperit pe viitorul mare poet. Adevăratul debut în poezie are loc la 25 februarie 1866, la vârsta de 16 ani, în nr. 6/1866 (25 februarie — 9 martie) al revistei, când directorul acesteia îi va publica prima poezie, ”De-aș avea..”, semnată pentru întâia oară Mihai Eminescu (numele fiind schimbat de I. Vulcan din Eminovici în Eminescu). Începând cu 1866 și până în primăvara anului 1883, această primă poezie a fost urmată de încă 18, printre care se află: ”O călărire în zori”, ”Din străinătate” ,”La Bucovina”, ”Misterele nopții”, ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, ”La Heliade”, ”La o artistă”, ”Amorul unei marmure”, ”Junii corupți”, ”Pe lângă plopii fără soț..”, ”Și dacă…”, ”Din noaptea…”. După apropierea de societatea literară ”Junimea”, în care creațiile sale sunt primite cu entuziasm, în 1870 începe să colaboreze la revista ieșeană ”Convorbiri literare”, unde publică mai întâi poezia ”Venere și Madonă” (15 apr. 1870), poemul ”Epigonii”, povestea ”Făt Frumos din lacrimă”. Continuă în 1871, cu poeziile ”Mortua est”, ”Înger

de pază” și ”Noaptea”.

Stabilit la Iași, va frecventa ședințele junimiștilor, unde își citește lucrările. Diversitatea, profunzimea și expresia artistică a liricii eminesciene sunt remarcate de criticul Titu Maiorescu, mentorul spiritual al ”Junimii”, care se va servi de creația noului poet pentru a argumenta definirea ”direcției noi” în literatura românească, după perioada pașoptistă. Tot în 1871 au mai apărut în revista societății poemul ”Egipetul”, nuvela ”Sărmanul Dionis”, poeziile ”Înger și demon” și ”Floare albastră”. Intrarea sa în publicistica culturală are loc în 1870, tot în ”Familia”, cu articolul ”Repertoriul nostru teatral”, o examinare critică a producției românești teatrale. Îndemnat de Titu Maiorescu, ministrul cultelor și instrucțiunii publice pe atunci, să-și completeze studiile, urmează, între anii 1872-1874, la Universitatea din Berlin, cursuri de filosofie, istorie, limba sanscrită și mitologie comparată, geografie, etnografie, istoria științei ș.a., fără a le încheia însă. Reîntors la Iași, lucrează ca director al Bibliotecii Centrale (1874), profesor la Institutul Academic și ca revizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui (1875-1876), perioadă în care îl va cunoaște pe Ion Creangă, cu care va lega de asemenea o mare prietenie. Tot la Iași o va cunoaște și pe Veronica Micle, care îi va rămâne alături până la sfârșitul vieții.

Importantă rămâne activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu, după ce în 1876 este redactor-administrativ la ”Curierul de Iași” își va schimba statutul în acela de ziarist profesionist. Continuă colaborarea la importante reviste, ajungând la București, unde devine, la sfârșitul lui octombrie 1877, redactor la ziarul ”Timpul”, organul de presă al Partidului Conservator. Aici a lucrat, timp de aproape șapte ani, alături de I. Slavici și de I.L. Caragiale, cu care avea să alcătuiască un trio critic de temut în presa de atunci, prin articolele de 1883 a fost ales membru al Societății Presei Române (constituită la 13 februarie), condusă de B.P. Hașdeu. În paralel, a continuat colaborarea la ”Convorbiri literare”, printre poeziile care i-au mai apărut aici numărându-se și ”Departe sunt de tine”, ”Povestea codrului”, ”Singurătate”, ”Împărat și proletar” (1874), ”O rămâi”, ”Revedere”, primele patru ”Scrisori” (1881), ”Scrisoarea V” fiind publicată postum (1890), ”Sara pe dea’l’, ”La steaua” ș.a. În 1883 apărea, în ”Almanahul Societății economice social-literare ‘România jună’ din Viena”, poemul ”Luceafărul”, reprodus apoi și în paginile ”Convorbirilor literare”.

atitudine, de analiză a vieții politice. În 1880 devine redactor-șef al ziarului. În paginile acestuia a publicat peste 300 de articole referitoare la problemele vieții din perioada respectivă. Din această perioadă datează și marile sale creații, publicate tot aici: ”Scrisori”, ”Luceafărul”, ”Doina” ș.a. Ca o recunoaștere a activității sale publicistice, în

O primă culegere din opera poetică eminesciană și singurul volum de poezii tipărit în timpul vieții lui M. Eminescu a apărut la 21 decembrie 1883. Volumul ”Poesii” a fost tipărit de Editura Librăriei, Socecu&Comp — București, într-o frumoasă ținută grafică, cu un portret al poetului și cu o scurtă prefață a lui Titu Maiorescu, cel care a îngrijit această primă ediție a poeziilor eminesciene. Cartea cuprinde 307 pagini, cu gravuri în capul filelor. Este singurul volum de poezii publicat în timpul vieții marelui poet, alte două ediții fiind publicate în 1885 și în 1888. Cartea a fost tipărită în lipsa autorului din țară, acesta fiind internat într-un sanatoriu în Germania. Volumul cuprinde 61 de poezii, plus trei variante la ”Mai am un singur dor”. Cele 17 inedite apărute alături de unele din poeziile publicate în revistele ”Convorbiri literare” și în ”Familia” sunt: ”Glossă”, ”Odă”, ”Iubind în taină…”, ”Trecut-au anii…”, ”Veneția”, ”Se bate miezul nopții…”, ”Cu mâne zilele-ți adaugi”, ”Peste vârfuri”, ”Somnoroase păsărele”, ”De-or trece anii…”, ”Lasă-ți lumea…”, ”Te duci…”, ”Din valurile vremii…”, ”Ce te legeni…”, ”La mijloc de codru…”, ”Mai am un singur dor”, ”Criticilor mei”. În privința acurateței textului, editorul acestei prime culegeri de poezii ale poetului a operat și ”retușări” în texte, observate de-abia la publicarea ediției monumentale ”Eminescu” a lui Perpessicius (1939-1963).

Mihai Eminescu a publicat și proză: ”Sărmanul Dionis”, nuvelă fantastică, ”Cezara”, povestire erotică și romantică, ”La aniversară”, schiță erotică.

La 28 octombrie 1948, devenea membru de onoare post-mortem al Academiei Române, în semn de prețuire pentru valoroasa moștenire culturală pe care ne-a lăsat-o. În volumul său ”Eminescu — cultură și creație”, Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: ”Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale”.

În ianuarie 2005, aniversarea a 155 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu a coincis cu apariția, după zeci de ani de încercări și eforturi, a primului volum al manuscriselor eminesciene, ediție facsimilată apărută sub egida Academiei Română, volum coordonat de Eugen Simion, președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă. La 15 ianuarie 2006 au fost lansate volumele II-VI din această ediție, iar în 2008, la aniversarea a 158 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, a avut loc lansarea a încă 12 volume din seria manuscriselor facsimilate ale lui Mihai Eminescu, care se adăugau celor șapte apărute din 2005 până la acea dată.

Mihai Eminescu a murit la 15 iunie 1889. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu, de atunci locul unde se odihnește, la umbra unui tei, devenind loc de pelerinaj pentru români.