joi, 16 iulie 2015

Iohannis se pregăteşte să NU promulge codul fiscal

 Făcându-şi din el un adevărat port-drapel al reformei profunde a sistemului fiscal, PSD a mizat pe impactul lui pozitiv asupra electoratului.  Întors pe toate feţele încă din timpul ministrului Darius Vâlcov, noul cod fiscal era gândit ca o măsură de relaxare fiscală, dar şi ca un mijloc de reducere a evaziunii. Fiscalitatea excesivă, legile care se băteau cap în cap, i-au obligat pe agenţii economici să caute portiţe de scăpare pentru a plăti mai puţin la stat sau chiar deloc.
Preşedintele Iohannis, după o vizită la BNR, a ajuns la concluzia că simpla reducere a TVA-ului, şi altor impozite, nu conduce la dezvoltare economică. Evident, preşedintele nu ţine să demonstreze nici contrariul. Firmele au simţit ce înseamnă un TVA de 24%. Reducerea la 20 sau 19% le-ar da un balon de oxigen. Aşa cum s-a întâmplat şi în domeniul produselor alimentare după reducerea TVA la 9%.
Din cauza luptei politice dusă până la extrem, nu pot fi crezuţi în totalitate nici susţinătorii codului fiscal, nici criticii lui. Preşedintele s-a aruncat în lupta împotriva guvernului PSD şi nu scapă nicio ocazie de a-l contrazice sau chiar sabota. Nu mai este dispus să accepte nimic din ce are legătură cu guvernul sau vine din partea lui Victor Ponta. Lupta este pe viaţă şi pe moarte. Se scoate la bătaie tot arsenalul.
Preşedintele merge mai departe decât simpla dispută. Ieri a respins propunerea premierului pentru ministerul Transporturilor. Refuzul sună foarte cunoscut. Traian Băsescu a refuzat câteva propuneri de miniştri. De data aceasta preşedintele pare să aibă dreptate. PSD a propus la Transporturi un fost profesor de istorie. Este drept că şi PNL a avut propuneri nepotrivite. De pildă l-a propus pe Georgel Ştirbu, fost preot, la Cultură. De fapt este o practică folosită curent. Pe majoritatea funcţiilor din această ţară sunt numite persoane slab pregătite, atât la nivel central cât şi local. În acest caz preşedintele a procedat corect. Profesorii de istorie să facă studii istorice, nu drumuri. De altfel câţi dintre foştii miniştri de la Transporturi erau profesionişti? Ultimul, Ioan Rus, era inginer de maşini agricole. Asta-i politica de cadre a tuturor partidelor.
Întrebarea serioasă este dacă proiectul codului fiscal este bun sau nu. Victor Ponta trece în revistă instituţiile internaţionale care şi-au dat avizul. FMI şi Comisia Europeană au fost de acord cu măsurile propuse. Preşedintele Iohannis lasă să se înţeleagă că îi displace codul şi se pregăteşte să nu-l promulge. Desigur, PSD primeşte încă o lovitură. Ar fi cazul ca opoziţia să vină cu o propunere mai bună.
O dezbatere pe un domeniu atât de sensibil precum fiscalitatea nu ar trebui să facă obiectul unor dispute politice sterile. Măcar în problemele importante politicienii ar trebui să cadă de acord şi să le discute la rece, fără patimă. Nu preşedintele va plăti impozite şi taxe mai mari. Povara fiscală cade pe umărul firmelor, nu a instituţiei prezidenţiale. Faptul că noul cod fiscal a fost propus de guvernul Ponta nu însemnă că nu este bun. Este adevărat că nu trebuie considerat bun doar pentru că vine de la PSD. Aceste lucruri nu sunt clarificate între partide. Ele nu pot cădea de acord nici asupra faptului că albul este alb şi negrul este negru.  Iar preşedintele, omul care a promis o Românie a lucrului bine făcut, din păcate începe să semene tot mai mult cu politicienii de pe Dâmboviţa. Dacă nu-şi păstrează neutralitatea, la un moment dat s-ar putea să se confunde total cu ei.


                                                                 Dumitru Păcuraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu