Alianţa Globală pentru Alternative la Incinerare (GAIA) şi
Coaliţia pentru Justiţie Energetică din România – Energy Justice Romania
critică vehement afirmaţiile primarului Emil Boc cu privire la necesitatea
construirii unui incinerator de deşeuri municipale şi asimilabile în
Cluj-Napoca.
Miercuri, primarul a explicat că pentru Cluj ar exista o
soluţie rapidă şi eficientă pentru depozitarea, cu condiţia să nu iasă din
proiectul CMID (Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, proiect pe
fonduri europene gestionat de Consiliul Judeţean), la care este parte. “Avem un investitor pregătit să ne pună
gratis la dispoziţie un incinerator, pe terenul lui şi cu autorizaţii obţinute
de el. Ar urma să fie gata în şase luni. El cere la schimb posibilitatea de a
utilizeze gunoiul clujenilor pe următorii zece ani, pentru a obţine energie sau
pentru alte întrebuinţări”, a declarat Emil Boc.
„Incineratoarele
nu rezolvă problema depozitării deşeurilor. Aproximativ 25% din cantitatea de
deşeurilor care intră în incineratoare rămâne sub formă de cenuşă, iar această
trebuie să fie depozitată tot în rampe de deşeuri. Această cenuşă este prea
toxică pentru a putea fi refolosită, în ciuda tuturor încercărilor industriei. Multe
dintre aceste toxine ajung în hrană şi devin tot mai concentrate pe măsură ce
ajung mai sus în lanţul alimentar. O varietate de studii au raportat asocierea
dintre probleme respiratorii, anomalii congenitale, îmbolnăvirile de cancer
(laringe, plămâni, piele, sistem reproducător și nervos, glandă tiroidă, aparat
digestiv) și munca respectiv locuirea în apropierea unor incineratoare”, spun
reprezentanţii asociaţiilor.
Aceştia afirmă că
12 organizaţii neguvernamentale au oferit soluţii pe termen lung pentru
rezolvarea problemei deşeurilor, dar că primarul nu s-a arătat interesat de
această soluţie. De aceea, ONG-urile îl bănuiesc pe Emil Boc că „nu doreşte o rezolvare
reală a problemei deşeurilor, pe termen lung, ci o soluţie pe termen scurt în
interesul industriei incineratoare”.
„12 organizaţii
neguvernamentale locale au depus o petiţie la toate instituţiile locale şi
judeţene competente, prin care ofereau soluţii pe termen lung la problema
deşeurilor, cu impact pozitiv asupra întregului judeţ. Toate instituţiile au
răspuns pozitiv invitaţiei de a susţine petiţia şi implicit de a delega un
reprezentant în cadrul Consiliului Consultativ propus de ONG-uri, mai puţin
Primăria Municipiului Cluj Napoca, ceea ce ne dă de înţeles că primarul Emil
Boc nu doreşte o rezolvare reală a problemei deşeurilor, pe termen lung, ci o
soluţie pe termen scurt în interesul industriei incineratoare”, scrie în
comunicatul primit la redacţie.
ONG-urile anunţă
că vor fi realizate toate demersurile necesare pentru a împiedica construirea
unui incinerator de deşeuri municipale în Cluj-Napoca, inclusiv în instanţele
judecătoreşti. „Vor fi depuse plângeri împotriva autorităţilor implicate în
diversiunea construirii incineratoarelor de deşeuri. Politica domnului Boc
poate fi catalogată ca fiind iresponsabilă, prin ignorarea realelor soluţii
propuse de societatea civilă şi promovarea unor soluţii false şi extrem de
toxice promovate de industrie, care va bloca comunitatea în tranziţia către
sustenabilitate pentru minim 10 ani”, se arată în comunicatul semnat de Alianţa
Globală pentru Alternative la
Incinerare (GAIA) şi Coaliţia pentru Justiţie Energetică din
România – Energy Justice Romania.
În 2012, societatea
civilă a reuşit să blocheze construcţia unui alt incinerator, un crematoriu
uman, pe strada Govora, între Mănăştur şi Zorilor. Consilierii locali
aprobaseră asocierea cu RDK Cremation, asociere care ar fi urmat să aducă la
buget suma de 15.000 de lei anual. Oamenii au ieşit în stradă şi au reuşit să
obţină blocarea proiectului. În 2013, RDK Cremation a dat în judecată Primăria
şi Consiliul Local, acuzându-le că au cauzat firmei pierderi de 200.000 de lei.
Vladimir PASCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu