Iohannis nu este preşedintele meu!

La aşa-numitele alegeri prezidenţiale din noiembrie 2014, cu finala consumată pe Facebook, M-am prezentat la Secţia de Votare, am votat, dar nu am ales, doar mi-am făcut datoria de cetăţean al ţării. N-am avut pe cine să aleg dintre cei doi, unul mai nociv decît celălalt. Undeva, pe spaţiul buletinului de vot, am scris vizibil: VOT ALB!, peste care am aplicat ştampila electorală şi am introdus buletinul în urnă. Dintre cei doi candidaţi, finalişti total nepotriviţi pentru funcţia de şef al Statului nu Poporul Român, ci tastele Facebookului l-au „ales” pe cel mai nociv. Nu m-am înşelat. Iohannis nu este şi nu va fi preşedintele meu! El nu simte româneşte şi nu slujeşte România. Predecesorii lui post-decembrişti au procedat precum şefii de Stat de la Casa Albă, de la Palatul Elysée, sau din alte reşedinţe prezidenţiale „cu pretenţii” mai mari decît ale Palatului Cotroceni. Au locuit în spaţiile amenajate şi destinate acestui scop, fără a face nazuri. Actualul chiriaş, nu! El vrea lux, vrea risipă, vrea plimbări peste mări şi ţări, vrea reşedinţe renovate cu milioane de euro din puţinii bani ai ţării.

 Vrea navetă săptămînală, vrea să-şi plimbe „prima” pe terasa Turnului Babel de la Bruxelles şi să se auto-invite în cît mai multe palate ale Planetei. Cui prodest? Nu naţiunii! Prin anii ’80 ai veacului expirat, circula o snoavă foarte actuală şi valabilă pentru familia navetistă, umblătoare pe te miri unde: „Ea către El: Mai-e-state…El către ea: Mai încet, că poate aude cineva. Nici chiar aşa!Ea către El: Nu, măi, vroiam să spun că mai-e-state pe care nu le-am vizitat?”.Un Sarkozy de Sibiu… „Curat murdar!”Şase luni de zile au fost mai mult decît suficiente pentru a demonstra, dacă nu întotdeauna intenţia de a-i sfida pe români, incompetenţa, în mod sigur! Încă de la „Primul pas”, „stîngăciile” preşedintelui au fost la ordinea zilei, reuşind în timp record să surclaseze detaşat „performanţele” inedite ale campionului gafelor, „Yes-manul” de la Externe de pe vremea guvernului Tăriceanu. A gafat „Pas cu pas” şi, dacă n-a gafat, a sfidat, în mod conştient, nu doar bunul-simţ, ci, foarte grav, sentimentul naţional. Chiar de-ar fi fost numai gafe, tot ar fi fost suficient să fie chemat la ordine. De cine? – veţi spune. Să cheme la ordine pe oricare demnitar al statului, indiferent de poziţia pe care o deţine, este obligaţia Parlamentului României. Dar, prevăzător şi machiavelic, Mutu-Klaus-Iohannis a avut grijă – incluzîndu-se pe sine – de membrii acestui forum naţional, majorîndu-le „renumeraţia”, gest ce ne oferă prilejul retrăirii în actualitate a celebrului dialog Tipătescu-Pristanda din „O scrisoare pierdută”:”- Ruşine pentru ţara asta să suporte gugumăniile unui individ!… Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă una din cele mai frumoase ţări ale Planetei pradă în ghearele unui vampir!… (…) Caraghioz! – Curat caraghioz!… Pardon, să iertaţi, coane Iohannis, că întreb: bampir… ce-i aia, bampir? – Unul… unul care suge sîngele poporului… Eu sug sîngele poporului!… – Dumneata sugi sîngele poporului!… Aoleu! – Mişel! – Curat mişel!- Murdar! – Curat murdar! – Cu (…) toată societatea moftologică a lor… degeaba, (…) las plebea asta să urle ca un cîine!- Curat ca un cîine! – Începuseşi să-mi spui ce vă doare, pe voi, parlamentarii… – Cum vă spuneam, coane Iohannis (…), precum e misia noastră, greu de tot… Ce să zic? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Iohannis. Încă d-aia nevastă-mea zicea: „Mai rugaţi-vă şi voi (…) să vă mai mărească leafa, că vă prăpădiţi de tot!…” (…) Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de, (…) famelie mare, renumeraţie mică, după buget. – Nu-i vorbă, după buget pare cam mică, aşa e… decît că voi nu sînteţi proşti; o mai cîrpiţi, de ici, de colo; dacă nu curge, pică… şi nu-mi pare rău, dacă ştiţi să faceţi lucrurile cuminte şi nu află D.N.A.-ul: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă… Cînd e om de credinţă… (…) Nu mă uit dacă se foloseşte şi el cu o para, două… sau cu şefia S.R.I., ori S.I.E., mai ales un om cu o familie grea.- Renumeraţie după buget, mică, sărut mîna, coane Iohannis!- Bine, bine, cu noile salarii pe care vi le-am aprobat aţi tras frumuşel condeiul şi aţi tulit-o în concediu, prin ţările calde. I-aţi lăsat pe golani cu buza umflată şi cu buzunarele goale…- Curat murdar!”A plecat pe uşa din spate revenind în actualitate, la sobrietatea şi la gravitatea faptelor, conform prevederilor legislative, se impune prezentarea preşedintelui României în faţa Parlamentului României, ca să dea explicaţii pentru actele anti-naţionale comise, dar şi pentru că nici una dintre vizitele sale nu a fost urmată de un raport în faţa Poporului Român, măcar să ştie şi acesta pe ce cheltuie banii alesul Facebookului. Punîndu-l faţă în faţă pe Klaus Iohannis cu mult şi pe nedrept hulitul Nicolae Ceauşescu, acesta din urmă comunica naţiunii, de fiecare dată, ce beneficii a avut deplasarea sa şi a delegaţiei pe alte meleaguri. Iohannis nu se dezminte: este şi face pe mutul. Nu am fost, nu sînt nici pe departe fan al „timonierului” care a adus mari prejudicii României, transformînd-o în colonie sub ocupaţie străină, dar sînt obligat să-i dau dreptate în cel puţin două cazuri inacceptabile pentru un preşedinte al României, fapte comise de actualul chiriaş navetist Cotroceni-Sibiu:- nu se poate uita că prima măsură după venirea lui Poroşenko la putere a fost să anuleze statutul limbii române ca limbă regională, în Ucraina, iar cînd proaspătul preşedinte al României a mers în Ucraina (sub misiune), nu l-a interesat deloc soarta românilor de pe pămîntul românesc aflat sub cizma ucrainiană. I-a ignorat, i-a sfidat, a pupat papucii lui Poroşenko şi… dus a fost;- Iohannis a beneficiat de voturile românilor din stînga Prutului, dar i-a minţit cu neruşinare pe tinerii unionişti entuziaşti, care au luat drumul ţării în picioare. Duminică, 5 iulie 2015, imediat după Marea Adunare Naţională de la Chişinău, tinerii au mers pe jos cu drapele Tricolore în mîini, pentru a ajunge la Prut şi, mai apoi, în ţară. După ce, cu ipocrizie, s-a arătat foarte „impresionat” de drumul parcurs de tinerii de la Chişinău la Bucureşti, preşedintele României şi-a exprimat regretul că nu va fi „în ţară” pentru a-i primi la Palatul Cotroceni. A plecat pe uşa din spate în obişnuita şi anormala navetă săptămînală, fără, însă, a neglija să reprogrameze ruta avionului, adăugîndu-i o escală – după afirmaţia sa – „în afara ţării”, adică la Sibiu. Deci preşedintele consideră că Sibiul nu este în România! Grav, domnule Iohannis! Să se fi datorat fuga trasă la Hermannstadt faptului că prima doamnă îşi lăsase poşeta preferată (pe care vroia s-o poarte la recepţia Regelui Spaniei) într-una din casele fostului primar? Cine ştie? În timp ce la Cotroceni tinerii sperau să-l vadă pe Vodă, acesta, împreună cu consoarta îmbrăcată în haine de mii de euro, hopa-sus în aeroplan spre Spania. O altă vizită inutilă, folositoare României precum frecţia la piciorul de lemn! Oricît s-ar strădui, Regina Marii Britanii nu-l va purta pe actualul şef al statului în caleaşca regală ca pe Nicolae Ceauşescu! Un preşedinte care nu respectă Poporul şi Neamul Românesc nu merită respect! Pentru praf în ochii lumii, la reşedinţa prezidenţială din Bucureşti a lăsat doi argaţi să-i întîmpine pe tinerii români basarabeni. După atîta drum străbătut pe jos, pentru entuziaştii unionişti, nu s-au găsit nici măcar scaune. Ca apogeu al umilinţei, tinerilor români din stînga Prutului le-a fost oferită podeaua încăperii pe post de fotolii. Aşa a fost ordinul! Ruşine, domnule preşedinte! Al altora, nu al meu! Măcar pentru drumul luat în picioare meritau mai multă atenţie şi chiar dacă Parlamentul României este în vacanţă, domnul Tăriceanu, Zgonea sau alt „ales al neamului” putea să-şi deplaseze costumul pentru a arăta acelor tineri că voinţa lor contează. Aceşti tineri şi alţii ca ei sînt viitorul ţării şi vă reamintesc, domnule preşedinte al României, cuvintele lui Ştefan cel Mare, adaptate momentului: „Oh! pădure tînără!… Unde sînt moşii voştri? Presăraţi… la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Rahova, la Războieni, la Călugăreni, la Rovine, la Plevna… Unde sînt părinţii voştri? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lenţeşti, la Mărăşeşti şi Oituz, la Odesa, la Cotul Donului, la Stalingrad şi în Munţii Tatra… Unde sînt… bătrînul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cînde, şi Dobrul, şi Juga, şi Gangur, şi Gotcă, şi Mihai Spătarul, şi Ilea Huru comisul, şi Dajbog pîrcălabul, şi Oană, şi Gherman, şi fiara paloşului… Boldur?… Unde este Mareşalul Antonescu, unde este mult-hulitul prim preşedinte al ţării? Pămînt!… Şi pe oasele lor s-a aşezat şi stă tot pămîntul României ca pe umerii unor uriaşi! România n-a fost a strămoşilor mei, nu este a ta – domnule Iohannis – şi nu e a noastră, ci a urmaşilor noştri, şi a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor!… Dacă Adrian Păunescu spunea: „Aş vrea să fiu noroiul de pe bocancii soldatului român care a făcut Unirea”, cei care i-au umilit duminică, 12 iulie 2015, pe tinerii veniţi de la Chişinău în Capitala României nu valorează nici măcar praful de pe încălţările lor, iar un preşedinte care nu respectă Poporul şi Neamul Românesc nu merită respect! Nu merită să-i fie căpetenie! Eu nu l-am votat, NU este preşedintele meu!

                                                                       ION MĂLDĂRESCU