Trădarea Evei...
De zidurile amăgirii m-am lovit
mereu,
al durerii glas
îl aud doar eu
şi Dumnezeu.
Vai, o ştiu,
sortită sunt
pieirii,
focul ce mă arde
e calea
mântuirii.
Dar ce văd? În
taină
mi-aţi pregătit
un rug.
Creduli!
Credeţi că de voi
mi-e teamă?
Ale mele lacrimi
n-aţi vedea
cum curg...
le voi zidi
în împietrita
inimă de mamă.
În calea păgână
se pare că v-am
stat.
„ n-am fi mai
fericiţi, de ea n-ar exista?”
şoptea duioasă
Eva
cu
ochi’nlăcrimat.
“Ori eu, ori ea…
Iubite, pe
gânduri nu mai sta.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu