Un prim dosar
privind corupţia de la
Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a fost trimis pe masa
judecătorilor. Fostul decan al Facultăţii de Ştiinte Sociale, Florin
Franţ, responsabila pentru anul I de la
FSS , Irina Oriol, alte două cadre didactice şi un student au
fost deferiţi Justiţiei pentru trafic de influenţă şi luare de mită în formă
continuată, respectiv dare de mită şi cumpărare de influenţă. Franţ şi Oriol
sunt trimişi în judecată în stare de arest. Procurorul Denisa Cristodor de la Parchetul General
a disjuns dosarul şi urmează să continue cercetările faţă de Marian Mihăilă,
fostul preşedinte al Senatului UEM Reşiţa, faţă de procurorul Otilia Micloşină,
titularul cursului de Relaţii Internaţionale şi faţă de chestorul de poliţie
Grigore Stolojescu, fostului şef al IPJ Caraş-Severin, împuternicit la
conducerea Institutului de Studii pentru Ordine Publică Bucureşti, profesor şi
el la această universitate.
Florin Franţ este acuzat că, “în mod repetat, prevalându-se
de funcţia sa de decan, a lăsat impresia studentei în anul I, specializarea
Drept European Internaţional (disciplina este invenţia UEM Reşiţa şi e unică în
România – n.r.), investigatorul cu identitate reală Z.D., că are influenţă
asupra cadrelor didactice examinatoare şi că îşi va trafica astfel influenţa pe
lângă acestea în vederea promovării la examenele de an ale investigatorului,
sesiunea de iarnă şi de vară 2015, solicitând în schimb intervenţiilor pe lângă
cadrele didactice universitare favoruri de natură sexuală”.
Decanul Franţ a fost
filat
“Din procesul verbal de supravegere operativă şi planşa
fotografică a reieşit faptul că: în data de 9 ianuarie 2015, la ora 18.40,
Franţ Florin Ionel a circulat la volanul autoturismului Skoda cu numărul (….)
pe Bd Republicii, a ocolit Parcul Siderurgistului, a aşteptat câteva momente în
maşină, apoi a continuat deplasarea spre Bd. Republicii – str. A.I. Cuza –
Sportului – P.Maior- 24 Ianuarie şi a oprit la Hotel Restaurant
Duşan şi Fiul (unde s-a întâlnit cu investigatorul cu identitate reală Z.D.)“,
se arată în rechizitorul Parchetului general.
Profesorul îi propunea studentei-investigatoare sub
acoperire să facă practica la Consiliul Judeţean Caraş-Severin, acolo unde
preşedinte este Sorin Frunzăverde (PNL), amic cu Marian Mihailă, fostul
preşedinte al Senatului UEM Reşiţa. Iată un extras din procesul verbal al
investigatoarei sub acoperire:
“Mi-a zi că trebuie să vin în Reşiţa 3 săptămâni şi să fac
practică
„M-a pus cu faţa la perete şi mi-a ridicat fusta trăgându-mă
de cap şi sărutându-mă cu forţa“
Profesorul Franţ (foto dreapta) se temea că studenta să nu
fie investigator sub acoperire şi să nu aibă tehnică de interceptare asupra ei.
Iată un fragment din procesul verbal
al investigatoarei şi stenograma unei discuţii dintre profesor şi
studentă:profesor frant florin resita
,,După aceste
discuţii, Franţ Florin a început să mă atingă, să mă sărute pe gât, pe mâini,
pe obraz, să mă strângă în braţe şi să-mi pună mâna pe fund, încercând să
întreţină relaţii sexuale cu mine. L-am întrebat pe Franţ Florin dacă nu pot să
dau examenul mai devreme de ora stabilită întrucât nu ştiu nimic şi nu o să pot
să scriu, iar acesta a răspuns că aş putea să-l dau mai devreme pe la ora 8:30
– 8:45 la el în birou, să-mi dea o lucrare după care să copiez şi să scap, însă
că va trebui să-l conving să facă acest lucru. De asemenea, l-am întrebat cum
aş putea să-l conving, iar acesta mi-a precizat că nu este suficient un pupic
pe obraz şi că va trebui să fac mai mult de atât. I-am cerut din nou să îmi
spună ce vrea de la mine, iar el a ţinut să precizeze că insist pe tema asta şi
că la fel a păţit un coleg de-a lui, l-a întrebat o fată care era sub
acoperire, iar el a răspuns că vrea să se culce cu ea, ulterior fiind arestat
pentru asta. După ce Franţ Florin mi-a spus că va trebui să-l conving să dau
examenul mai devreme doar cu el, a încercat să mă sărute de mai multe ori, m-a
sărutat forţat pe gură şi chiar m-a trântit în pat punându-se peste mine şi
încercând din nou să întreţină forţat relaţii sexuale cu mine. A insistat să mă
sărute întrebându-mă ironic dacă ştiu să o fac sau sunt “la grădiniţă”. Mi-a
cerut să-l sărut şi astfel voi da examenul când vreau eu, iar eu i-am spus că
nu pot invocând diverse motive. După ce s-a enervat că nu vreau să fac ce-mi
cere, mi-a zis că va avea răbdare şi vom face cum zic eu, după care m-a pus cu
faţa la perete şi mi-a ridicat fusta trăgându-mă de cap şi sărutându-mă cu forţa. L-am rugat să mă
lase în pace şi să nu mai insiste. În acest timp a fost sunat foarte des de la
şcoală cu diverse probleme, în final hotărându-se să plece precizând că va
reveni să-şi petrecă noaptea cu mine, pentru a obţine plata pentru ajutorul
acordat la examene, în special pentru ziua ce urma. Menţionez că în cele
aproximativ două ore pe care le-a petrecut în camera mea de hotel, Franţ Florin
a insistat prin diverse moduri să întreţină relaţii sexuale cu mine”.
“FRANŢ FLORIN
IONEL: Dacă tu ai tehnică pe tine?
Z.D.: Era să zic
unde o am. Dar nu mai zic.
FRANŢ FLORIN
IONEL: Păi nu ştiu.
Z.D.: Că nu se
poate.
FRANŢ FLORIN IONEL:
Atâtea cazuri au fost…
Z.D.: Aoleo!
FRANŢ FLORIN
IONEL: În care individul sau individa… îl întreba pe individul sau individa
respectivă… spune-mi concret ce vrei? Unde să vin? Ce să fac? Ăla explica, el…
Ţinând cont de faptul că interlocutorul nu înţelegea. A strigat, ca să se
înţeleagă explicit. Nu sta cu gura căscată că intră ţânţarii.
Z.D. Păi mă
impresionează ce scoţi tu pă guriţă.
FRANŢ FLORIN
IONEL: Ridic aia să văd tot.
Z.D.: Haide
domne, lasă-mă în pace. Ţi-am zis să nu te mai uiţi la televizor, că eu nu mă
uit la televizor. Pe cuvântul meu. Uită-te la tenis, la o emisiune din asta, nu
la ştiri, domne. Ştiri… aoleo. La ştiri vezi numai nenorociri, nimic bun. Nu
vezi…
FRANŢ FLORIN
IONEL: Bine, am plecat. Ne vedem mâine. Mai citeşte şi tu, doar n-ai ce face…”
Profesoara „Lady Million“ de la universitatea
condusă de Doina Frunzăverde
Profesoara Irina
Oriol este acuzată că “prevalându-se de funcţia sa şi lăsând să se înţeleagă că
are astfel influenţă pe lângă cadre didactice, în mod repetat, a pretins şi a
primit câte 300 de lei, în total 2.100 de lei, precum şi un parfum de 310 lei
şi un parfum Lady Million de la
Paco Rabanne în valoare de 194 lei, pentru a-şi trafica
influenţa pe lângă toate cadrele didactice evaluatoare în vederea promovării
investigatorului cu identitate reală Z.D., studentă în anul I, specializarea
DEI, la examenele de an desfăşurate în anul universitar 2014 – 2015″.irina
oriol
Procurorii au
interceptări ambientale ale unor discuţii dintre profesoara Irina Oriol (foto
stânga) şi studenta sub acoperire:
Z.D.: Şi dacă să
zic că ajung la examen şi sunt plantă, nu pot să…nu ştiu nimic din ce subiect e
acolo?
ORIOL IRINA: Mă
du-te tu acuma şi rezolvă-ţi celelalte probleme, mai discutăm când vine domnu
BATÎRCĂ(?), te chem atunci şi vii şi mai discutăm noi mai aproape.
Z.D.: Da, şi mai
aproape de subiect.
……………………….
Z.D.: Păi da,
dacă îi, trec, că mă duc pe la… Vă las ăştia 300 (trei sute), plicul cu 300. În
cazul în care…, mă repet, e nevoie de mai mult, îmi spuneţi vă rog. Da?
ORIOL IRINA:
Lasă, ce…!
Z.D.: Şi vă mai
întreb şi acuma. Îi nevoie de mai mult, vă mai dau?
ORIOL IRINA: Nu,
pleacă de aici, nu mai vorbesc cu tine! (n.n. râde)
Z.D.: (n.n. râde)
Scuze!
ORIOL IRINA: Nu,
e ok.
Z.D.: E ok? Sunt ok 300?
ORIOL IRINA: Îhî.
Studenții care au
cumpărat lucrări de licență de la profesori au făcut sesizare la parchet
Profesoara Irina
Oriol este acuzată şi că vindea studenţilor lucrări de licenţă:
“În calitate de
cadru didactic în cadrul Universităţii Eftimie Murgu Reşiţa, Facultatea de
Ştiinţe Sociale şi de profesor coordonator:
– a pretins şi a
primit de la Cazacu Rica
în mai 2013 suma de 150 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuţiilor
de serviciu, respectiv i-a oferit o lucrare de licenţă gata elaborată cu titlul
,,Studiu privind problematica sănătăţii populaţiei în judeţul Caraş Severin”,
în formă digitală, încălcându-şi atribuţiile de profesor coordonator,
asigurând-o totodată că, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, va
obţine o notă corespunzătoare promovării examenului de licenţă,
– în luna mai
2015, în calitate de profesor coordonator, a pretins şi primit de la Cazacu Rica , suma de
250 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuţiilor de serviciu,
respectiv i-a oferit lucrarea de dizertaţie: ,,Influenţele europene asupra
mediului de afaceri românesc”, gata elaborată, în formă digitală, încălcându-şi
atribuţiile de profesor coordonator, asigurând-o totodată că va obţine o notă
corespunzătoare promovării examenului de master.”
Studenţii care
şi-au cumpărat lucrările de licenţă şi dizertaţie au fost exoneraţi de
răspunderea penală pentru că i-au denunţat pe profesori:
“Faţă de
studenţii care au depus denunţuri, respectiv faţă de Cazacu Rica, Prodan Carina, Mirul Marica şi
Mokesch Oana Diana se va dispune
clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, respectiv
cumpărare de influenţă, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Mituitorul, respectiv făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai
înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la
aceasta.”
Procurorul de caz le-a reţinut circumstanţe
agravante profesorilor de la
UEM Reşiţa :
“- numărul mare
de fapte săvârşite într-un interval relativ scurt de timp de către Oriol Irina,
dar şi de către Franţ Florin care în mod constant a solicitat favoruri de
natură sexuală;
– caracterul
continuu, regulat al săvârşirii lor (iar nu doar sporadic, întâmplător), Oriol
Irina solicitând sume de bani pentru fiecare examen promovat de către studentă
şi pentru care pretinde că a intervenit pe lângă cadrul didactic examinator,
dar şi pentru a o declara personal promovată la examenele unde este titulară de
materie, iar în cazul lui Franţ Florin de favoruri de natură sexuală;
– modul
planificat, precaut şi mijloacele de comitere a faptelor;
– luarea unor
măsuri de autocontrol pentru evitarea înregistrărilor în mediul ambiental al
convorbirilor”.
Procurorul de caz
Denisa Cristodor explică de ce sunt foarte grave faptele de corupţie de la UEM Reşiţa :
“Consecinţele
corupţiei asupra sistemului educaţional sunt: diminuarea accesului populaţiei
la învăţământul de o bună calitate, transformarea instituţiilor de învăţământ
în instrumente de îmbogăţire ilicită, nivelul scăzut de pregătire profesională
a tinerilor specialişti, concurenţă neloială între tinerii care doresc să-şi
facă studiile cu cei ce ,,cumpără” notele mai mari, generarea fluxului de
tineri ce pleacă peste hotarele ţării unde calitatea studiilor este mai înaltă,
o percepţie publică pesimistă a societăţii faţă de prestaţia sistemului
educaţional în cazul de faţă cu unele consecinţe şi asupra sistemului juridic
şi diplomatic, având în vedere faptul că specializarea de drept european şi
internaţional îşi propune să formeze viitori diplomaţi.”
Referitor la
consecinţe, iată ce le spunea fostul preşedinte al Senatului UEM Reşiţa, Marian
Mihăilă (foto jos), studenţilor de la specializarea originală Drept European
Internaţional:
... asta când nu
se întâmplă ca domnul Mihăilă să fie el cel condus. De mascați
… asta când nu se
întâmplă ca domnul Mihăilă să fie el cel condus. De mascați
“În data de 19
ianuarie 2915, într-un mediu ambiental, a avut loc următoarea discuţie:
MIHĂILĂ
IOAN-MARIAN: Profilul de Drept European şi Internaţional este un profil
autorizat de Institutul abilitat, de Ministerul Învăţământului, respectiv de
ARACIS, să funcţioneze cinci ani de zile, fără nici un fel de problemă. După cinci ani de zile se va mai face o
evaluare. Toţi cei care sunteţi aici, veţi termina (?) cu diplomă de licenţă
(?). Singura problemă care se ridică, la profilul vostru, este faptul că fiind
primul din România, din punct de vedere la licenţei, la o facultate, la o
facultate de tip într-o universitate de stat, o să trebuiască să daţi licenţa
cu o comisie formată din specialişti, de la o facultate de Drept din România.
Valoarea va fi cea de la
Bucureţti , de la
Academia de Poliţie, pentru că relaţiile noastre sau ale mele
cu Academia de Poliţie sunt foarte bune şi veţi da licenţa cu ei. În rest nu
veţi avea nici un impediment. Dacă voi ştiţi şi vă pregătiţi veţi putea să
prezentaţi (?) după ce terminaţi
profilul ăsta, orice fel de activitate care este legată de partea juridică:
avocat, procuror, judecător, notar, inclusiv inalt funcţionar la instituţiile
europene. Pentru care, de fapt, (n.n. nu se înţelege). Dar poate nu sunteţi
toţi dotaţi cu cunoaşterea unei limbi străine şi atunci probabil încercaţi să
vă mişcaţi în ţară, în domeniul dreptului. Veţi putea face acest lucru pentru
instituţiile sau (n.n. nu se înţelege) specifice unei instituţii în care este
nevoie de pregătirea… de pregătire juridică. Pentru judecător, pentru procuror,
avocat şi aşa mai deoparte. Ok?”
Rechizitoriul e doar o parte. Urmează o nouă
anchetă
Potrivit unor
surse judiciare, procurorul de caz a disjuns şi va continua ancheta faţă de
Marian Mihăilă, fostul preşedinte al Senatului UEM Reşiţa, faţă de procurorul
Otilia Micloşină, titularul cursului de Relaţii Internaţionale şi faţă de
chestorul de poliţie Grigore Stolojescu, fostului şef al IPJ Caraş-Severin,
împuternicit la conducerea Institutului de Studii pentru Ordine Publică
Bucureşti, profesor şi el la această universitate.
Marian Mihăilă
este coleg de lojă masonică cu Sorin Frunzăverde. A fost ofiţer al fostei
Securităţi şi al SIE. A fost condamnat pentru corupţie la doi ani cu suspendare
în procesul fostului vicepreşedinte al Curţii de apel Timişoara, judecătorul
Cătălin Şerban.
Otilia Micloşină,
titularul cursurilor Drept European şi Relaţii Internaţionale, este procuror la Parchetul Caraş-Severin.
Anul trecut, ea a fost detaşată în MAI director general adjunct la Direcţia Generală
Anticorupţie. Potrivit propriilor declaraţii de avere şi interese, în 2012, Otilia
Micloşină era asistent la cabinetul ministrului Justiţiei. În 2009, a candidat pentru un
loc în CSM. Studenta infiltrată de procurori la Universitatea
”Eftimie Murgu” este investigator sub acoperire la DGA , însă Otilia Micloşină nu
a ştiut nimic. Asistenta ei, Ruxandra Ghiţă, a fost trimisă în judecată pentru
luare de mită şi plasată sub control judiciar pentru că a primit un parfum în
valoare de 210 lei de la investigatoarea sub acoperire pentru a o trece
examenul la cursul de Relaţii internaţionale. Recent, România Curată a atras
atenţia că procuroarea Otilia Micloşină este membru supleant în comisia de
elaborare a subiectelor la examenul de intrare în magistratură.
Potrivit
aceloraşi surse judiciare, corpul de control al Ministerului Educaţiei a finalizat
raportul de control la UEM
Reşiţa , dar nu a trimis documentul la parchet. Procurorii au
cerut un raport de control şi la
ARACIS , Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Superior.
Dosarul a fost
trimis pentru judecare la
Tribunalul Cara ș Severin. Preluare Romania curata
Ionuţ Dorobanţu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu