Domnului ministru
IOAN VULPESCU
Domnule Ministru,
Am ales această
cale pentru a face lumină și mai ales justiție unui act de cultură. Mă numesc
Franco Giannelli, sunt cetățean italian, cu domiciliul temporar în România,
Sibiu, cu domiciliul stabil în Italia, Sanremo și vă scriu în legătură cu
dificultățile avute la expoziția multimedia personală intitulată DIALOG pe care
o desfășor în cadrul Muzeului Național Brukenthal Sibiu, în perioada 9 iulie –
30 august 2015.
Prima
dificultate, dar devenită între timp minoră, este cea avută cu Robert Strebeli
pe care l-am întâlnit deja în 2014 la
Sibiu și care mă încurajase să fac cerere de expunere la Muzeul Na țional
Brukenthal Sibiu. În data de 21 aprilie am comunicat lui Robert Strebeli data
exactă a deschiderii expoziției și am solicitat sugestii referitoare la
catalogul pe care doream să îl definesc în Italia în condițiile impuse de
regulamentul muzeului. În răspunsul lui la propunerile și întrebările mele,
promitea că va reveni cu o schiță de catalog, schiță pentru care, întârziind să
apară, l-am recontactat telefonic. Cu acest prilej mi-a comunicat că, pentru a
putea lucra în mod eficient la toate pregătirile necesare expoziției era util
ca eu să vin în țară trei săptămâni înainte de vernisaj.
În 19 iunie a.c.,
deci cu trei săptămâni înainte de vernisajul stabilit pe 9 iulie, am venit la Sibiu , împreună cu soția,
convinși că vom începe să lucrăm la organizarea expoziției. Tot el îmi spusese
că în data de 5 iulie trebuia să fie deja totul gata.
Am oferit
încredere și disponibilitate, ca răspuns trebuia să primesc profesionalitate.
Colaborarea lui Robert Strebeli era anevoioasă și neconstantă. La solicitarea
prezentării promise în calitate de curator, Robert Strebeli mi-a răspuns că
dacă vreau o prezentare, atunci noi, eu sau soția, să scriem ceva iar el va
iscăli textul. După multe rugăminți insistente, a scris într-un final câteva
rânduri.
În 2 iulie a.c.
am primit din partea lui o propunere de catalog definit complet, dar la
vizionare am constatat ca materialul nu era gata pentru tipografie. L-am sunat
să îi comunic impresiile. Răspunsul lui Robert Strebeli ne-a întristat: „Vreți
catalog, faceți-vă catalog! Eu am pensie alimentară de plătit la copil.” Am
mers la biroul său de pe str. Tribunei pentru a avea o explicație. Ne-a dat
calculatorul pe care el lucrase schița de catalog și pe care, în următoarele
zile, soția a lucrat, prin tentative, la definitivarea catalogului. Mai târziu
a venit la noi acasă să își ceară scuze. După o lungă conversație telefonică
avută în prezența noastră a dat de înțeles că el își dăduse în acea zi demisia
și că după 15 zile va pleca din Muzeul Brukenthal. Mă simțeam abandonat,
nesigur în ceea ce privește desfășurarea expoziției, înțelegeam că aveam nevoie
să solicit un alt curator de încredere cât și maximă operativitate pentru
puținul timp rămas.
După alte
promisiuni neținute, am fost nevoit să mă adresez pe 5 iulie, Directorului
General Adjunct Dana Hrib. Am aflat că demisia lui Robert Strebeli nu era
reală. Eu și soția eram indignați pentru tratamentul oferit cât și pentru
timpul pierdut fără a face ceva concret. La această întâlnire Directorul
General Adjunct Dana Hrib a spus soției că dacă vroiam, puteam face o plângere.
Nu solicitam scuze și nu aveam intenția să fac vreo plângere, dar solicitam
operativitate si transparență.
Am crezut că era
normal să ne adresăm, eu ca expozant, soția ca și susținător dar și curator
improvizat, unei autorități competente a muzeului care ne găzduiește.
Pe 17 iulie a.c.
soția a revenit la
Directorul General Adjunct Dana Hrib ca să rezolve anumite
aspecte organizatorice ale acestei expoziții cât și să verifice dacă
promisiunile lui Robert Strebeli erau fondate sau nu. Soția, numită curator de
către Robert Strebeli, avea intenția să se informeze despre atribuțiile
curatorului. Eram convinși că o persoană în această funcție trebuia să aibă
abilități comunicative și că exigențele noastre ar fi putut fi contextualizate.
Soția mi-a
relatat ca a fost întâmpinată de Directorul General Adjunct Dana Hrib cu un ton
alterat și în unele momente chiar intimidator deoarece expresiile folosite față
de soție au întrerupt încercarea de dialog dorită și prezentată în mod amiabil.
„Ce mai vreți de la mine?… V-am oferit deja două ore din viața mea și nu
intenționez să vă mai ascult… Nu mă interesează și nu mai vreau să aud nimic
despre relația dintre dvs. și Robert Strebeli….” După acest refuz de dialog,
soția a întrebat, în cazul în care am dori să facem o reclamație cui să ne
adresăm. „Adresați-vă lui Luca, să se spele cu ea pe cap.” Nu ne explicăm
această atitudine conflictuală. Jenant a fost faptul că acest comportament era
în prezența unei alte angajate, că dacă Directorul General Adjunct Dana Hrib
are confidența necesară pentru a se adresa Managerului la per tu, în fața
oricărei persoane care impune un protocol, „Luca” devine Managerul instituției
și că, un răspuns batjocoritor cu privire la eficacitatea oricărei plângeri am
fi vrut să facem, are ca efect o descurajare efectivă dar și o îndreptare a
plângerii către foruri superioare sau paritare. Singura comunicare mai pașnică,
dar acidă, a fost când, întrebată despre cum am putea promova expoziția care
durează aproape două luni, răspunsul a fost acela de a comunica biroului
marketing orarul când putem fi găsiți la Muzeu , dar cu premiza că presa nu vine dacă nu
este interesată de expoziție, deci am putea sta degeaba.
În data de 29
iulie a.c. fiind prezent la expoziția mea, observând atmosfera ostilă în
continuă creștere, am contactat după ce am salutat o tânără angajată a
muzeului. Am întrebat dacă regulile bunelor maniere sunt aceleași ca în
Italia. După un răspuns afirmativ, mi-a spus că pentru orice altceva aș avea de
spus să mă adresez Managerului. Mi-am permis să o întreb dacă Managerul
instituției este persoana care nu m-a considerat la salutul adresat și am
adăugat că bunul simț impune ca Directorul General Adjunct Dana Hrib să ceară
scuze soției pentru modul în care i s-a adresat. Angajata, dealtfel prezentă la
apelul soției din 17 iulie către Directorul General Adjunct Dana Hrib, a apărat
imediat poziția Directorului Adjunct spunând ca aceasta a trebuit să dedice
soției un timp care avea altă destinație.
În aceeași zi, după amiaza, întorcându-mă la expoziție am
fost reținut de trei bodyguards ai Muzeului cu ordin din partea Direcției să nu
mai intru în Muzeu. Angajata cu care vorbisem dimineața a venit să îmi explice
cu un ton ferm că este de preferat ca eu să nu mai intru în Muzeu. Nu am
înțeles de ce și am încercat să contactez telefonic soția. Între timp a apărut
Robert Strebeli care mi-a comunicat că există un regulament intern al Muzeului
prin care pictorul expozant nu are dreptul să intre neînsoțit și prin urmare,
în zilele următoare, dacă vroiam să intru în Muzeu trebuia să intru însoțit și
să rămân doar în prezența lui, prezență care, datorită diferitelor atribuții
profesionale, nu poate fi decât foarte limitată. La întrebarea: „Dar dacă
plătesc bilet pot să intru să îmi vizitez expoziția?”, mi s-a răspuns că e de
preferat sa nu fac acest lucru. Eu
interpretez acest lucru ca o amenințare. Prezența mea justifica titlul
expoziției și era necesară eventualelor lămuriri solicitate de public.
În concluzie,
contactul nostru cu aceste persoane este blocat: consecință a evenimentelor, de
lipsa de încredere din partea noastră în curatorul desemnat de Muzeu, Robert
Strebeli; de refuzul de comunicare din partea unei autorități care, prin
poziția pe care o ocupă, consider că ar fi putut aduce transparența și liniștea
necesară desfășurării în condiții optime a acestei expoziții.
Experiența avută
confirmă ineficiență și lipsă de profesionalitate în rol și competență; nu
corespunde așteptărilor pe care un Muzeu prestigios trebuie să le ofere
expozanților si am convingerea că nu sunt singurul expozant străin care a avut
un astfel de tratament!
Cred că orice
colaborare, dialog, trebuie să se desfășoare în deplină autenticitate a
relațiilor umane cât și în respectarea demnității fiecărei persoane implicată
în acest proces. Cultura, rafinament al educației pe diferite planuri, trebuie
să fie susținută de o etică profundă și de o moralitate care să sensibilizeze
sufletul uman. Cultura fără educație este neagreabilă, periculoasă și, vă rog
să îmi iertați opinia experienței personale, cu repercusiuni de nedorit asupra
civilizației umane.
Pentru o reală
evoluție, orice persoană care reprezintă o instituție trebuie să fie dotată nu
numai de calități profesionale dar în egală măsură de autentice calități umane,
de credibilitate, de bun-simț care să reflecte proporțional orice poziție de
putere.
Ținând cont de
cele prezentate, vă rog să luați măsurile care se impun în astfel de situații.
Comportamentul lui Robert Strebeli devine secundar celui Directorului General
Adjunct Dana Hrib, comportament care m-a indus să cred ca aș fi putut avea
același tratament din partea Managerului Sabin Adrian Luca. Experiența avută mă
îndeamnă să cred că aceste persoane ar trebui să aibă o redimensionare a
poziției, a rolului lor în spațiul cultural pentru lipsa de etică și
profesionalitate demonstrată, pentru încălcarea principiilor elementare de
ospitalitate culturală.
Mă întristează
faptul că în loc să găsesc înțelegere și colaborare, am găsit ostilitate iar
lucrul cel mai grav pentru mine, dar poate și pentru public, este acela că
această expoziție devine doar un număr bifat în activitățile unui muzeu.
Intitulată DIALOG, expoziția era doar un pretext cultural pentru un mesaj care,
datorită vârstei, vi-l adresam dvs. românilor, ca occidental care a văzut în
anii ´60 distrugerea lentă a multor tradiții, exploatarea nesăbuită a naturii. Din
păcate mesajul răzbate cu greu sau deloc din cauza unei iresponsabilități
generatoare de ineficacitate. Era un semn de prețuire pentru ceea ce voi încă
sunteți capabili să salvați. Din 1997 vin frecvent în România și văd, împreună
cu soția, tendința multor români de a urmări mode și șabloane care vă
deteriorează autenticitatea ca popor. Paralelismul dintre viața umană și cea
vegetală sugerat în expoziție era adresat nu doar iubitorilor de artă, dar și
celor care încă își iubesc teritoriul, care nu caută sterile și aparente motive
de fală, dar vor să onoreze pământul pe care calcă și mai ales, ca oameni, pe
Dumnezeu.
Cu mulțumiri
pentru un răspuns prompt în care vă rog să îmi comunicați termenul și
modalitatea de rezolvare a acestor regretabile incidente.
Franco Giannelli,
Pictor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu