Antivestă
I.
în mine e un fel de frig
înfăşurat în multă teamă
în mine nu mai e nimic
mi-au tâlhărit nimicul
mamă!
sunt ca un chiriaş al meu
ce refuză să mai plătească
teamă şi frig cerşind mereu
nimicul decent să trăiască!
II.
citindu-mi poemul nescris
salcia se smereşte
iar inima albastrului
se face cât o seceră
Doamne
de-aş putea să urlu acum
plagiator al lui Ghilgameş
mi s-ar spune!
III.
mă va durea că te-am pierdut
cum doare pe-mpietriţi neplânsul!
voi fugi de lume până când
partea ei din mine
cu tine cu tot se va rupe!
apoi voi împărţi sărmanilor
tot ce mă va împiedica să sufăr
şi gol mă voi înfăţişa
înaintea plutonului de prieteni
înarmaţi cu sărăcia mea!
Plângere
onorată instanţă
eu mă împotriveam naşterii
ţinându-mă cu amândouă mâinile
de pragul stelei mele
iar vulturul
m-a tras atât de tare
încât ca o săgeată
am trecut prin copilărie!
Destin
mi-a fost dat
să mă îndrăgostesc de imposibil
vă iubesc dragi ale lumii femei
dar ursul nu se satură cu o furnică
şi mi-e ca o ninsoare peste soare
fuga înspre îmbrăţişare
Rugă
fii-mi alături
şi nu mă lăsa pradă
mâinilor mele, Doamne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu