Roamnul” Veniți,
privighetoarea cântă…!“ de Al.Florin Țene,
apărut la Editura Napoca-Nova, continuă seria de cărți despre viața ”între
realitate și poveste“ a scriitorilor români
începută de acest scriitor anul trecut cu romanul” La braț cu Andromeda“, unde îl regăsim pe Gib
I.Mihăescu și va continua cu romanul
“Romanța celui ce se-ntoarce- viața poetului Ion Minulescu între realitate și poveste. “
Contradictoriu și
controversat, răzvrătit și intolerant,
turbulent și complexat, egocentrist și egoist, invidios și conflictual, pripit și
tranșant, insolit și dificil, cu o operă în care platitudinile
coexistă cu sclipirile geniale ca in paradoxism, Alexandru Macedonski este ―
indiferent din ce parte și perspectivă
ar fi abordat ― o personalitate fascinantă.
Opera sa literară, fie că este vorba despre poezie, proză
sau teatru, articolele sale de critică sau programatice, pamfletele și analizele sociale și politice etc. pun în relief un artist pentru care Arta este
însăși viața.
Rațiunea supremă a
existenței, cea care dă sens și culoare existenței, iar, în speță,
poetul, îngerul care aduce divinitatea în lume, pe care o înfrumusețează și
înnobilează, armonizând-o.
Până a ajunge la această imagine, poetul “Nopților”, al “Rondelurilor”, al “Cărții de Aur” etc. își construiește un
arbore genealogic care să-i dea strălucire și
prestanță. Într-adevăr, mama sa, Maria
Macedonski, își avea originea “într-o
veche și strălucită familie de peste Olt”,
însă ascendența dinspre tată este
totalmente fabulată: “Prin tată, neîntrecutul poet coboară dintr-o familie
polonă care a domnit în Lituania și
care își găsește originea din familia princiară din Biberstein, una dintre
cele mai puternice de pe Rhin”.
Dacă, în ceea ce privește
studiile, tânărul Macedonski rămâne în domeniul incertitudinii, deși fabulează frumos, atitudinea sa
antidinastică se manifestă din plin. După satira “10 Mai”, atacurile sale
asupra dinastiei nou instaurate se întețesc,
mai ales, în ziarul politic “Oltul”, atât în poezie, cât și în publicistică. Din 1873, este urmărit de
autorități, iar în 1875 este cercetat
pentru câteva luni, ceea ce va produce o vie agitație în lumea politică și
literară a vremii. Achitarea sa către tribunal este primită cu manifestații de simpatie.
Dar, mereu necugetat, de un egocentrism maladiv, după o
lectură în cenaclul Junimii și relații protocolare cu Titu Maiorescu, Macedonski
îl atacă vehement, ca și pe Alecsandri,
de altfel, pentru că a acceptat premiul Academiei (1882).
Credem că, după ampla monografie al lui Adrian Marino, ca și a paginilor dense și comprehensive ale lui Călinescu, Vianu, Vladimir Streinu,
Caracostea sau Mihai Zamfir, ca să cităm doar câțiva
dintre exegeții lui Macedonski, cartea
lui Al. Florin Țene este cea mai solidă
și viabilă lucrare dedicată vieții și
operei macedonskiene.
Am putea spune, împreună cu Adrian Marino, că Macedonski
creează, în plan spiritual și social,
un stil, “o tipologie morală, făcută din miraj și
himeră lucidă, voluptatea mistificării și
totodată a demistificării, trăită alternativ ca o damnare, dar și cu profundă satisfacție ideală”, creionare a personalității macedonskiene pe care și dl. Al. Florin Țene o realizează la parametrii cei mai înalți ― cu o bună doză de iubire și devoțiune,
documentat și echilibrat, perfect
racordat la scopul propus: acela de a-l înfățișa pe inadaptabilul Macedonski prin propria
aserțiune: “Poeților nu li se poate pretinde să trăiască sufletește în viața
reală. Este de ajuns că sunt, ca oameni, victimele ei”.( “Viața lui Alexandru Macedonski”, de Adrian
Marino, Editura pentru Literatură, București,
1966.)
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache
Referinţă Bibliografică:
Al.Florin Țene,
între realitățile și poveștile
vieții lui Alexandru Macedonski / Al
Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2239, Anul VII,
16 februarie 2017, Bucureşti, România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu