Femeie
Acum că aripi ţi-ai întins
Şi ai cuprins ce nu-i cuprins,
Fără frică tu să fii
C-o s-ajungi din nou să fii!
Să vezi, să simţi şi să trăieşti
Cum fu odată în poveşti
Cu plâns, cu ţipăt şi cu jale
Dar cu-al tău suflet pe-a sa cale.
Nu dispera! Nu-ţi fie frică!
Chiar de acum, încă, eşti mică,
Acolo înlăuntrul tău
Ia formă o inimă de leu.
Căci o zeiţă s-a trezit
Cum demult fu
hărăzit
De sfere înalte şi senine
Care-au decis c-acum e bine
Ca sufletul să prindă viaţă,
Să lege totul cu o aţă.
Astfel ca tu să înţelegi
Cum este bine să trăieşti.
Cum viaţa ta să împlineşti
Mult mai deplin ca în poveşti,
Ca tu iubirea să-ntâlneşti
Ca OM, FEMEIE din poveşti.
Şi acum că taci
TU urli cel mai tare
Şi acum când cânţi
Ei nu te mai aud.
Te doare rău,
Te doare cel mai tare
TOT ce deoparte ai lăsat
TOT ce nu ai făcut.
Şi când gândeşti
Că ai trecut oceanul
Tu vezi, de fapt,
Că era doar un râu
Şi că, deasupra ta,
Deschis e-acum tavanul
Care-nainte greu te apăsa,
Dar a trecut...
Deschide ochii! Simte, râzi, gândeşte!
Că poate totuşi ar mai fi ceva,
Ceva, acolo, dincolo de tine,
Ceva ce de demult, de fapt, era.
Doare
De ce doare? Când te doare
De-ţi vine s-o iei la vale?
Şi să urli în cuvinte
Fiindcă n-ai destulă minte.
Vai! Ce doare! Când mă doare
Capul prost lovit e tare
Şi mă doare TOT, mă doare!
Fiindcă n-am ştiut CE doare.
Am tot stat şi am gândit
Am stat, iar, şi-am socotit
„Doamne, proastă eşti tu, fată!
Mai că s-a dus viaţa toată!”
Şi acum în ceasul zece
Realizezi cum vremea trece
Şi începi a înţelege
Cum în viaţă ar cam merge.
Chiar de-i greu de priceput
Eu acum am început
Să învăţ cum să trăiesc
Cum să văd, să simt, iubesc,
Şi chiar de este ceasul zece
Pân’ la doişpe tot oi drege.
A fi tot o veselie
Bucurie, fericire,
Uite că am reuşit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu