Dacă referendumul pentru familia tradiţională, din 7
octombrie 2018, va fi aprobat de majoritatea românilor, ţara noastră se va
plasa clar contra ţărilor europene care acceptă căsătoria între persoane de
acelaşi sex. Este o distanţare faţă de libertăţile europene, dificil de
gestionat în societatea noastră conservatoare şi îngrijorată de destinul
copiilor şi al nepoţilor.
Aşteptam acest refuz al familiei formate din soţi de acelaşi
sex şi România deschide prima poarta ideii ca familia tradiţională să fie
extinsă la nivel european – petiţia trebuie să fie semnată de 100.000 de
persoane din şapte state ale UE, pentru a fi discutată în Parlamentul European.
Dacă în Constituţie va apărea definiţia familiei ca uniune între un bărbat şi o
femeie (nu între soţi, fără precizarea sexului, cum scrie acum), mai rămîne să
sperăm că este posibilă o Uniune Europeană economică, militară, financiară…
Familia formată din doi taţi (tata 1 şi tata 2) sau două
mame (mama 1 şi mama 2), cu copii adoptaţi, a pus frînă toleranţei şi
respectului pentru diversitate. Trei milioane de creştini refuză să trăiască
într-o Europă homosexuală şi au semnat iniţiativa legislativă de modificare a
Constituţiei. Partidele nu au o idee clară despre efectele negative ce vor
apărea, cam ocolesc subiectul, aşa că alegătorii români nu înţeleg ce vine după
modificarea Constituţiei. Şi preşedintele tace. Ne putem aştepta la reacţii
negative din partea Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri
interne (LIBE) din Parlamentul European, dar nu mai mult, de vreme ce Carta
drepturilor omului nu este obligatorie pentru state.
Occidentul capitalist le permite cetăţenilor să facă ce vor
cu viaţa lor privată, cîtă vreme muncesc şi plătesc impozitele. Sufletul şi
morala nu prea mai au importanţă. Toleranţa dusă la extrem şi acceptarea
diversităţii îşi arată limitele, apar deja probleme cu gestionarea libertăţii
totale de care dispun oamenii. Homosexualitatea a fost un obicei rar, dar după
ce filmele şi televiziunea au transformat-o în ceva obişnuit, avem iluzia că
individul e totul şi grupul nu valorează nimic…
Ca efect, tinerii de azi preferă să trăiască singuri, nu fac
copii sau nu participă la creşterea lor (îi lasă în seama altora). Adoptă noul
tip de relaţie îndepărtată faţă de familia naturală, extinsă. Se simt liberi şi
independenţi, muncesc pentru a-şi asigura nivelul de trai şi n-au nici o
răspundere pentru altcineva. Dorinţa de a procrea este reprimată, rămîne nesatisfăcută.
Dintr-o minoritate, aceşti oameni au devenit o majoritate, cu efecte în
îmbătrînirea accelerată a populaţiei şi sufocarea sistemului de pensii şi
sănătate. Statul protejează minoritatea sexuală, dar asta nu îi dă dreptul la
privilegii faţă de majoritate. Rămîne să stabilim ce ne dorim pentru noi şi ce
ne dorim pentru copiii noştri.
În 7 octombrie 2018, România va alege calea pe care va
merge: vrem familii formate din bărbat şi femeie, care să nască prunci – ori
populaţia cu drept de vot nu se va prezenta la referendum şi imaginea liberală
va fi salvată. Comisia Europeană nu reprezintă interesele cetăţenilor şi adesea
ne manipulează, ar trebui ca Parlamentul European să dezbată această problemă
capabilă să rupă continentul.
Dacă referendumul de 200 milioane lei va fi aprobat de
cetăţeni, vom fi consideraţi o ţară serioasă, Uniunea Europeană va fi obligată
să ia în seamă poziţia României, să reevalueze gradul de cooperare cu ţările
membre şi să propună soluţii pentru o Europă variabilă, diversă, după voinţa
popoarelor membre, care au limbi, culturi şi istorii diferite. Dacă
referendumul va reuşi, Uniunea Europeană ar putea să fie obligată, prin căile
democratice iniţiate de cetăţeni, să susţină familiile care fac, cresc şi educă
copii.
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu