Cea de-a doua ediţie a Taberei (Inter)naţionale ECREATOR se
va desfăşura sub egida MARAMUREŞUL UNIRII în perioada 3 – 8 octombrie 2018 în
Baia Mare şi în mai multe localităţi din judeţul Maramureş, unde scriitorii
invitaţi vor susţine recitaluri poetice.
În comparaţie cu ediţia de anul trecut, care a fost o
iniţiativă independentă ECREATOR, ediţia din acest an se va desfăşura cu
sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, cu care ECREATOR a încheiat un acord
de cooperare pentru realizarea în comun a acestei acţiuni.
În data de 4 octombrie scriitorii prezenţi vor vizita
localităţile Fărcaşa şi Ulmeni, unde vor fi organizate momente culturale, iar
seara vor vizita Apa Sărată.
În data de 5 octombrie sunt prevăzute acţiuni la Baia Sprie
şi Târgu Lăpuş, precum şi vizitarea Mănăstirii „Sf. Ana” Rohia.
În data de 6 octombrie este prevăzut un adevărat tur de
forţă, pe traseul Baia Mare – Baia Sprie – Budeşti – Ocna Şugatag – Călineşti –
Bârsana – Sighetu Marmaţiei – Săpânţa – Seini – Baia Mare urmând a fi vizitate
mai multe obiective culturale sau de cult.
Ziua de 7 octombrie
este alocată în întregime vizitării unor obiective din Baia Mare şi lansărilor
de carte.
La finalul manifestării ECREATOR va realiza un volum cu
titlul MARAMUREŞ UNIRII în care, pe lângă creaţiile scriitorilor participanţi
vor fi incluse descrieri ale locaţiilor vizitate, precum şi fotografii de la
vizitarea acestora, astfel încât volumul în sine devine o adevărată carte de
vizită şi de prezentare a judeţului Maramureş.
Parteneri media ai acestui eveniment sunt până acum
revistele „Tribuna” din Cluj - Napoca, „Urmuz” şi „Revista Nouă” din Câmpina,
„Actualitatea literară” din Lugoj, „Argeşul” şi „Cafeneaua litearară” din
Piteşti, „Teleormanul cultural” din Roşiorii de Vede, „Cenaclul de la Păltiniş”
din Sibiu, „Luceafărul de Vest” din Timişoara, „Boema” din Galaţi, „Detectiv
cultural” din Bucureşti, „NecenzuratMM”, „ŞtirileMM”, „Glasul Maramureşului”,
„Gazeta de Maramureş” şi de televiziune „Maramureş TV”, toate din Baia Mare.
Ioan Romulus Şter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu