În câteva articole de analiză, pe care le-am publicat în
diferite reviste literare, scriam că, atât critica literara cât si dezbaterile
literare de azi trăiesc din amintirile comunismului. În contextul vieţii
literare de astăzi , cu consecinţe incalculabile în educarea tineretului nostru
este fenomenul de reciclare a „mastodonţilor” artificiali „umflaţi”,
vinovaţi’că au făcut jocul puterii comuniste. Aceşti „mastodonţi” aduşi până la
„genialitate” s-au folosit de relaţiile lor pentru a-şi publica aberaţiile
postmodern’iste, de a beneficia de multe facilităţi materiale, în timp ce masa
mare de muritori suferea cele mai cumplite lipsuri.
Aceştia „jucau” si mai joacă şi’azi destinele literaturii
române, impunând „valorile” şi ierarhiile artificiale, conform mentalităţii
implementate de comunism, de care nu se pot debarasa. Ab initio, trebuie să
spunem că, în perioada comunistă când era în vogă post-modemismul, care, prin
acel text abscons nu făcea decât jocul propagandei de partid, iar înţelegerea
şi interpretarea operelor literare în raport cu societatea se făcea în funcţie
de necesitatea propagandei.
După evenimentele din decembrie 1989, când cenzura politică
a dispărut, şi-a făcut simţită prezenţa un nou curent literar, pe care l-am
denumit proglobmodernul, fenomen semnalat şi de Eugen Simion, dar care l-a
denumit neinspirat „post-post-modemul” („Fragmente critice”, vol. II,1998).
Acest nou curent aduce o prospeţime şi o descătuşare a ideilor, ştergând din
calea lui artificialul din texte, atât de promovat de optzecişti, care au rămas
nişte citaţi şi nu citiţi.
Proglobmodernul vine cu încărcătura tradiţională din
literatură, este o întoarcere pe jumătate de modernism, nu neglijând un adevăr;
că între maximum de conştiinţă posibilă şi această conştiinţă umana nu e doar o
diferenţă cantitativă; conştiinţa umană aduce în formarea eî decalajul dintre o
existenţă în sine (chiar şi privilegiată) şi o existentă pentru sine, între
existenţa unui om în societate şi existenta unui om ca umanitate.
„Noul curent promovează opere ale căror univers corespunde
unei viziuni asupra lumii, în sensul de realitate istorică determinată, ca
echilibru dislocat în virtutea unor existenţe ale grupurilor sociale şi
politice. (Dar, vai de literatura care face jocul numai unui grup social şi
politic.) în acest context, sunt reviste ca: „Dor de Dor”, „Viaţa de
pretutindeni”,”Oglinda literara”, „Sinteze literare”, „Nova provincia Corvina”,
„Eminescu”, „Curierul literar” etc, care promovează literatură ce se încadrează
în curentul proglobmodern. Acesta se caracterizează şi prin păstrarea şi
promovarea specificului naţional, în contextul integrării
În timp ce publicaţii cunoscute şi finanţate de Ministerul
Culturii, Uniunile de creaţie au rămas în „vechi tipare”, promovând „mâzga
postmo-dernistă a generaţiei optzeciste a căror limbă „exprima” golul unei
„glaciaţiuni” al sufletului uman, într-un text incoerent şi inexprimabil.
Revistele mai sus amintite si criticii promovaţi de acestea
feresc literatura de posibile influente negative ale presiunii politice şi de
imobilismul academist. (Vezi: „Dor de Dor”, „Oglinda literară”, „Eminescu”,
„Convorbiri literare” etc). Recursul la textele fundamentale ale umanităţii ne
poate sprijini să desluşim modele trecătoare şi moduri problematizate ale
condiţiei umane, ce străbat dincolo de conjuncturi si traversează epoci.
Proglobmodernul promovează dreapta măsură între imobilismul esenţialist şi
noutatea, care nu neagă continuitatea, ba o promovează, este în esenţă textul
discursului ştiinţific al oricărui timp. Acest nou curent se dezvoltă sub
implicativul „nihil novum sub sole” cu unele critici obiective, acceptând că
„adevărul este întregul” (Hegel), dar privit din unghiul contemporaneităţii
democratice, când post-mo-dernismul românesc apare ca o poziţie exprimată avânt
la letre la’destinul actual al literaturii române, care, deja, a intrat în noul
curent literar proglobmodernul. Acesta nu este străin de noile cuceriri
ştiinţifice şi neuropsihice, este expresia îmbinării talentului exprimat prin
semnul lingvistic corelat cu datul optic (în cazul artelor plastice) şi cel
fonic (în cazul teatrului), î’n cadrul cărora conştiinţa ia act de ea însăşi
prin elementele clasice/ moderne. Aş fi fost tentat să spun proglobmodernism,
dar sufixul -ism îmi dă frisoane. Acest -ism, de la marxism, hitlerism,
proletcultism, comunism, ceauşism, îmi aduce aminte de un secol al crimei. Aşa
că îl eliminăm din termenul propus.
În acest context, orice revista “ne-aliniata” devine o
publicaţie de avangardă al proglobmodernului, prin însuşi faptul că publică
autori ce promovează valorile noastre tradiţionale.
Prin urmare, discursul proglobmodernulul nu are nevoie să
fie recunoscut fiindcă el, deja, a dobândit caracterul de reflectare a „unui
adevăr ce există la propria sa naştere”. (M. Foucaud).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu