Voci lirice contemporane din peisajul literar românesc, în critica profesorului CRISTIAN GABRIEL MORARU

 Am citit cu mult interes, dar şi cu graba curiozitatății date de faptul că în volumul de critică literară „Scriitorii timpului meu” (Editura eCreator din Baia Mare) al lui Cristian Gabriel Moraru sunt recenzate volume ale câtorva scriitori pe care-i cunosc personal, fiind, alături de ei, participant la întâlnirile organizate de scriitorul Ioan Romeo Roşiianu sub genericul „Prietenii literare”.

Autorul și-a adunat în acest volum texte de comentariu literar publicate de-a lungul timpului în revistele „eCreator” (Baia Mare), „Pro Saeculum” (Focșani) și în ziarul „Drum” (Roșiori de Vede). Materialele se referă la 27 de autori (predominând poeții), dar volumul însumează 34 de cronici, unii dintre cei recenzați beneficiind de mai mult de un articol (Ioan Romeo Roşiianu de trei, Katy Şerban şi Nicolae Vălăreanu Sîrbu de câte două), și volumul cuprinzând în final trei analize aprofundate pe marginea apariţiei antologiilor „eCreator” intitulate „Prietenii poetice”, „Damele metaforei” şi „Primăvara cuvântului”.

Cristian Gabriel Moraru, poet și critic literar, nu disociază harul cerut de beletristică de cel necesar criticii literare. „Poezia şi critica literară nu se exclud. Dimpotrivă. Se completează. De regulă, cei mai buni critici literari sunt poeţi ei înşişi. Şi exemplele sunt nenumărate. Poate cel mai elocvent este cel al lui George Călinescu. Însuşi divinul critic afirma că, pentru a deveni un bun critic, trebuie să te ratezi în mai multe genuri literare” – spune, de pildă, autorul în prefaţa cărţii sale.

Din cele 145 pagini ale volumului menționat, aflăm lucruri interesante, incitante la lectură, despre opera celor analizaţi și, lucru mai rar, îi cunoaştem și sub aspect uman. Prezint mai jos o selecție de scurte fragmente din carte, pe care le consider rezumate definitorii pentru autorul studiat.

Paul Amet, cu volumul „La ţărmuri strigând”, rămâne „în conştiinţa celor care l-au cunoscut şi i-au citit opera un om de o forţă morală deosebită şi un poet autentic”.

Petronela Apopei-Ignat, în volumul „Confesiunile iubitei în albastru”, reuşeşte „să capteze în stihurile sale seva puternică a valorilor spirituale şi morale, esenţiale, în devenirea omului: sinceritate, iubire, prietenie, credinţă”.

Iulian Bitoleanu, în cartea „Meridiane critice”, „radiografiează într-o manieră elegantă, pertinentă şi, pe alocuri, chiar muşcătoare, 33 de cărţi publicate, în perioada 1998-2014, în spaţiul cultural teleormănean, naţional sau chiar occidental”.

Despre Mihaela Chiţat: „în arhitectura acestui volum [„În umbra pajurii”], care, deși inegal, arată că Ideea poetică, asemenea unei iepe, poate fi strunită foarte bine uneori (idee încolţită, insinuantă/imaginată iapă cambrată, excitată / ieşind din întuneric / cu nări întredeschise / abracadabrantă / sforăind metaforic...) o lirică densă, bogată din punct de vedere imagistic, cu largi volute metaforice”.

Iulian Chivu se prezintă cu un „volum de critică literară [„Heterogene”] eclectic, din care îţi dai seama de multitudinea de preocupări în sfera culturii ale autorului”.

Nicolae Dina, cu volumul său „Pelerinaj în lumea cărţilor”, prin „atitudinea critică, menită a educa sensibilitatea şi a dezvolta orizontul cultural al publicului larg, contribuie la îndeplinirea unui ideal, şi anume, transformarea omului simplu în om cultural”.

În volumul „Câinele cu ochi albaştri”, poetul Gabriel Dinu „practică un lirism dezinhibat, nonconformist, folosind un limbaj simplu, dar nu simplist, muşcător şi sfidător pe alocuri, care dovedeşte că poetul se află deocamdată la vârsta cinică a poeziei”.

Cartea poetului Ion Duduveică „Pace vouă!” este „rodul unei călătorii iniţiatice pe drumul spre propriul centru, în care hipersensibilitatea nativă a autorului este logodită cu înţelepciunea sa de viaţă acumulată de-a lungul anilor”.

Autorii Alina Florica şi Iustinian-George Paiuc, prin coligatul cu titlu unic „Stropi de veşnicie”, ne invită „să urmărim spectacularul dans al operelor dumnealor”.

„Puternic amprentată de o viziune originală asupra vieţii şi străbătută, în toate paginile sale, de un fir tainic de lumină sofianică, Dincolo de inimă sunt eu, cartea de aforisme semnată de Lăcrimioara Iva [s.n.], este încă un argument irefutabil că Poeţii sunt inima umanităţii, aşa cum frumos afirma, la un moment dat, marele dramaturg Eugen Ionescu”.

Despre Nina Lavric: „Fireşte, ca în orice volum de debut [„Căutai iubirea...”], întâlnim repetiţii, aglutinări inutile, stângăcii stilistice, dar nici universul nu conţine doar galaxii cu stele şi planete, ci mai adună şi comete, asteroizi, în definitiv praf stelar...”

În „Menestreliana” lui Nicuţă Ioan Lungu, „tema favorită din trioletele poetului este, fireşte, iubirea, acea iubire, împletită cu dorul, care era cântată de menestreli pe la curţile domneşti, făcând deliciul regilor, aristocratelor îndrăgostite şi cavalerilor împătimiţi de metresele lor”.

„În cartea La poalele de ispită, Katherina Mag [s.n.] îşi ascunde iubirile-n cuvinte, în poezii pline de o frumuseţe insolită, şi consideră poezia drept o cale de mântuire, precum este şi iubirea care transcende toate ispitele din lume”.

„Pe urmele lui Gingis Han” a lui Mircea Munteanu Mongolul este „o carte de reportaj cultural despre Mongolia, ţară din Asia Centrală, devenită celebră pentru faptul că în Evul Mediu a fost centrul celui mai puternic imperiu terestru din istorie, întemeiat de marele cuceritor Gingis-Han”.

Cât despre Liviu Nanu, „atmosfera, dialogurile semidocte şi savuroase dintre personaje apropie cartea [„Ziua p(r)ostului”] mai degrabă de schiţele lui Caragiale, unde se satirizează îndeobşte impostura şi lipsa de educaţie a protagoniştilor”.

„Poezia picturii, pictura poeziei” a băimărencelor Aurelia Oancă (poetă) şi Carmen Mihaela Coca (artist plastic): „Cele aproape 100 de pasteluri ale pictoriţei Carmen Mihaela Coca îşi găsesc corespondentul artistic în tot atâtea poezii lirice în care poeta Aurelia Oancă descrie cu emoţie anotimpurile, elementele naturii, micile vietăţi. [...] Putem demonstra fără nici un echivoc că poeta Aurelia Oancă şi pictoriţa Carmen Mihaela Coca ilustrează perfect, în cele mai bune poezii şi desene ale lor din acest volum, dictonul antic Ut pictura poesis”.

„Cele aproape o duzină de proze scurte şi cugetări care constituie celelalte două secţiuni ale volumului Furt de iubire întregesc universul liric în care doamna profesoară Doina Pană Chira [s.n.] face elogiul dragostei şi al primăverii, dăruindu-l cititorilor săi în chip de mărţişor literar”.

Ioan Romeo Roşiianu, cu volumul „Împlinirea cuvintelor”: „[...] poetului îi este hărăzit un destin al neîmplinirilor, acesta trăind adeseori drama geniului neînţeles de societate, paradoxal, tocmai cuvintele, adică materialul în care sunt îmbrăcate gândirea şi simţirea sa, sunt acelea care îl împlinesc in aeternitas, căci de împlinirea cuvintelor depinde şi împlinirea poetului roşiorean”.

Cartea „Scrisori de dragoste eternă”, care îi are drept coautori pe Alina Florica şi Ioan Romeo Roşiianu: „Cele 100 de scrisori de dragoste care sunt puse în oglindă reuşesc să creeze o simbioză perfectă, care validează un demers estetic valoros în istoria literaturii române contemporane”.

„Punte peste vremuri”, o carte de cronici literare a aceluiaşi Ioan Romeo Roşiianu: „Neobosit, cu o tenacitate şi forţă de creaţie uriaşă, exersându-şi condeiul într-o diversitate de genuri, de la poezie şi proză până la genul critic şi cel jurnalistic, Ioan Romeo Roşiianu este unul dintre cei mai activi scriitori ai literaturii teleormănene şi româneşti contemporane”.

În dialogurile poetice „Noi doi şi-o aripă frântă-n cer”, coautorii Ecaterina Şerban şi Ion Vanghele „trădează un îndelung exerciţiu de şlefuire a nestematelor lirice scoase din străfundurile realului şi atestă stăpânirea celor mai rafinate tehnici poetice”.

În „Clipe de eternitate”, lirica lui Katy Şerban este „una existenţială, străbătută în retortele sale intime de sentimentul sacrului”.

„Aflată la debutul său editorial, Georgeta Şuta [s.n.] ne propune în Cuvinte nerostite un discurs liric meditativ, cu accente nostalgice şi elegiace, având ca temă principală condiţia umană”.

Poeta sighişoreană Silvana Andrada Tcacenco (volumul „Eu tind spre fericire”) „este înzestrată cu o sensibilitate aparte şi are curajul de a cerceta lumea sa lăuntrică, cu scopul declarat de a identifica şi a extrage iubirea, lumina şi frumosul din zăcămintele inepuizabile ale sufletului, făcându-ne părtaşi pe noi, cititorii săi, la o fascinantă aventură spirituală”.

„În cartea sa de debut, Eu sunt femeie, d-na Viorica Toaca Osipova [s.n.] ne oferă posibilitatea de a recepta un univers poetic insolit, caracterizat printr-o mare forţă expresivă şi emoţională”.

„Având o operă literară impresionantă, care însumează 20 de cărţi de poezie şi proză, dacă includem şi volumul de faţă [„Eu sunt spiritul” ], d-l Arpad Toth [s.n.] are o scriitură insolită, în care face îndeosebi elogiul naturii şi al iubirii”.

„Structurată în cinci secţiuni, cartea de versuri a Florinei Ungureanu [s.n.] amor-cascador demonstrează că talentul cel mai mare al autoarei este acela de a caligrafia litaniile eului avid de iubire. Îndrăgostită iremediabil de poezie, Florina Ungureanu îşi configurează universul poetic din (re)memorările diferitelor suplicii şi/sau delicii ale erosului”.

„Poetul Valeriu Valegvi [s.n.] practică, în recenta sa carte Arcă-n vremi de mătase. Cvartet în si bemol un lirism modern, cu volute neoexpresioniste. [...] Este o confesiune măiestrită despre traversarea, în aceste vremi nefavorabile a labirintului iniţiatic al cunoaşterii de sine”.

Poetul sibian Nicolae Vălăreanu Sârbu, cu cartea „Geometriile spaţiului”: „Limbajul deosebit de expresiv, cultivarea metaforei revelatorii, a ingambamentului, drama omului înstrăinat de taina divină, aspiraţia spre lumină, adică spre ordinea primordială, sunt tot atâtea argumente care demonstrează că lirica lui Nicolae Vălăreanu Sârbu stă sub apanajul esteticii moderne”.

„Femeia de ploaie” a aceluiaşi Nicolae Vălăreanu Sârbu: „Tema majoră a întregii opere poetice a domnului Nicolae Vălăreanu Sârbu este indubitabil dragostea, fie că este vorba de dragostea de Dumnezeu, de oameni, de cuvinte sau femeie, care se topeşte, iată, şi devine lichidă, din pricina temperaturii dragostei sale, riscând s-o piardă printre degete”.

Pe lângă profunzimea observațiilor, surprinderea esențelor, furnizarea de date multora necunoscute și redactarea impecabilă și într-un stil atractiv a textelor, un merit deloc secundar al acestei cărţi curajoase, pentru care Cristian Gabriel Moraru a muncit mult, în ani, este că, alături de nume consacrate, sunt incluși autori tineri, unii aflați chiar la debut, astfel că „Scriitorii timpului meu” va deveni un instrument documentar indispensabil pentru istoria literară, lucru și mai important având în vedere numărul mic de critici literari (veritabili) care scriu critică de întâmpinare.

Gelu Dragoş, UZPR