BT au comunicat într-un mesaj transmis clienţilor
care deţin astfel de carduri următoarele: „Dorim
să te scutim de drumuri la bancă şi extindem perioada de graţie la cardul tău
(..) până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligaţie de plată în lunile martie şi
aprilie. Prima obligaţie de plată o vei avea între 1 şi 25 mai, aşa cum vei
regăsi informaţiile în extrasul de cont.”
Reprezentaţii Băncii Transilvania au declarat că vor
reveni cu detalii către presă în cursul săptămânii viitoare, prioritară fiind
în acest moment comunicarea către clienţi.
Anunțul Băncii Transilvania prin care se amână plata
unor credite vine cu o zi înainte ca în România să intre în vigoare starea de
urgență decretată de președintele Klaus Iohannis.
Și alte bănci au anunțat măsuri similare, menite
să-i protejeze pe români de pericolul răspândirii crizei sanitare. CEC Bank va
suspenda plata ratelor la toate creditele timp de o lună, iar ING a declarat că
discută despre posibile amânări, în funcție de fiecare caz în parte.
Starea
de urgență, decretată în România
”Este foarte important ca măsurile care vor fi luate
să fie luate la timp, să fie luate în aşa fel încât să prindă. Pentru a face
posibilă această luptă cu toate instrumentele prevăzute de lege, am decis să
decretez stare de urgenţă la începutul săptămânii viitoare”, a declarat șeful
statului.
Starea de urgenţă este reglementată de articolul 93
al Constituţiei României, precum și de Ordonanţa de Urgenţă numărul 1 din 1999.
Conform aceluiași OUG, pe perioada stării de urgență
”vor fi impuse măsuri cu caracter politic, economic, social şi de ordine
publică, instituite în întreaga ţară sau în anumite zone ori în unele unităţi
administrativ-teritoriale”.
”Pe durata stării de asediu şi a stării de urgenţă,
proporţional cu gravitatea situaţiei care a determinat instituirea acestora şi
numai dacă este necesar, poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau
libertăţi fundamentale înscrise în Constituţie, cu acordul ministrului
justiţiei”, mai prevede OUG numărul 1 din 1999.
Pe toată durata stării de urgență, ordonanţele
militare şi ordinele emise au caracter obligatoriu, de lege. Printre măsurile
pe care statul le poate impune în această perioadă se numără:
·
să limiteze sau să interzică de tot
circulația mașinilor
·
să efectueze razii, controale,
percheziții
·
să închidă temporar benzinării,
restaurante, cafenele, cazinouri și alte localuri publice
·
să suspende apariția sau difuzarea unor
emisiuni radio sau TV
·
să raționalizeze alimente și alte
produse de strictă necesitate
·
să exercite în mod exclusiv dreptul de a
autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor
·
să emită ordonanțe de urgență
·
să emită ordonanțe militare
·
să interzică circulaţia feroviară,
maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu