Studiind cu atenție istoria omenirii, vom constata că – direct ori indirect (mai pe ocolite, respectiv printre rânduri) – ea este „magistra vitae” nu pentru ceea ce credeau anticii și încă mai speră unii istorici de bună credință, însă atât de naivi în crezul lor scormonitor-documentarist, ci pentru cele patru adevăruri incontestabile pe care le ilustrează, fără putință de tăgadă, atât obiectul său de activitate (inscripționări interpretabile și documente arheologice discutabile), cât și subiectivele explicații oferite semenilor de slujitorii acesteia, mai mult sau mai puțin dăruiți de Creator cu har, curaj și sinceritate:
1)Dacă
admitem că destinul este expresia voinței divine întru concretizarea timpului
în cele trei ipostaze (trecut-prezent-viitor), atunci va fi lesne să înțelegem
că omul a primit tot ceea ce crede cu înfumurare că este dreptul/proprietatea
lui (suflet, trup, gândire, limbaj, sentimente, sănătate, aspirații, înfăptuiri
etc.), că istoria omenirii face parte integrantă din metalogicul plan al
Atoatefăcătorului privind sensul și scopul întregii creații, că Pământul este o
insignifiantă planetă în infinitatea și complexitatea Universului, care
cunoaște o sublimă perfecțiune în armonia sa etern mișcătoare (roiuri de
galaxii, galaxii, sisteme, planete), și că sir Bernard Lovell, fizician și
radioastronom englez, era îndreptățit să facă următoarea afirmație despre
cutremurătoarea precizie a vitezei universale de expansiune: „Dacă viteza de
expansiune a universului ar fi fost mai mare cu a milioana parte dintr-o
milionime, până în prezent întreaga materie s-ar fi dispersat...Iar dacă
aceeași viteză ar fi fost mai mică cu a milioana parte dintr-o milionime,
forțele gravitaționale ar fi produs un colaps al universului în primul miliard
de ani al existenței acestuia. Pe lângă toate acestea, n-ar mai fi existat
stele cu viață lungă și nici viață”.
2)Uitând
(de la Renaștere încoace, dar mai ales în veacurile doldora de ateism ale
modernismului) de Cel ce toate le-a făcut, firește (!) că omul și-a permis să
se extazieze în fața atotputerniciei tehnologiei (bombe nucleare, sateliți,
mașini tot mai rapide și mai dăunătoare, televizoare, internet, telefonie
mobilă), ba chiar a ajuns să se considere, împreună cu noii săi idoli
tehnico-științifici și/sau anticreștini, singurul și adevăratul buric al lumii
văzutelor și nevăzutelor. Dar cu tot ajutorul așteptat de la automatele create
de el și care, dimpotrivă, îl transformă într-un robot jovial și fără trebuințe
moral-spirituale (vezi sporul anual de analfabeți funcționali, în ale căror
minți pervertite și împuținate răul a luat locul binelui, minciuna pe al
adevărului, iar urâtul a detronat frumosul), hipermodernul om al zilelor
noastre încărcate de pandemie, minciună, ură, lăcomie, fărădelege și poluare,
încă n-a decis dacă istoria a fost/este făcută de masele populare sau de
personalități. Păi cum să se hazardeze la un răspuns categoric, când la noi, de
pildă, unii istorici (bunăoară Lucian Boia) afirmă pe unde se nimerește că
istoria românilor, așa cum o cunoaștem și se studiază la școală, este mai
degrabă un mit, când alții (precum Ioan-Aurel Pop, controversatul președinte în
exercițiu al Academiei Române pentru plagiat, autoplagiat și turnătorie la
fosta Securitate) susțin cu înverșunare că Marea Unire din 1918, de departe cel
mai însemnat eveniment din istoria României, s-a înfăptuit prin voința (sic!)
maselor populare, analfabete în proporție de peste 70%, și când grosul
istoricilor noștri (cacademicieni,
cercetători, profesori), mult mai preocupați de tihna traiului lor inutil decât
de slujirea adevărului întru hrănirea patriotico-spirituală a acestui îndelung
oropsit și răbdător popor, îi lasă pe politruci, taman pe gustul globaliștilor,
nu doar să falsifice istoria națională, să o marginalizeze în programele
școlare și astfel să ofenseze nobilele noastre sentimente de naționalism și
patriotism, dar, ca o veritabilă încoronare a nedemnității și lașității lor,
chiar să o predea ad litteram, cu aerul că-și fac datoria față de țară și
generația tânără, în general față de spiritualitatea acestei nații!
3)Cât
privește științificitatea istoriei, iată cum văd eu lucrurile în textul
intitulat Despre caracterul științific al
filosofiei și istoriei, text pe care l-am scris în data de 30 aprilie 2016:
„Părerea mea este că nu stă la acest capitol cu nimic mai bine ca filosofia. Ba
parcă nițel mai rău dacă avem în vedere faptul că ea este prima vizată de
aspiranții la nemurire (documente și informații intenționat distorsionate,
respectiv prezentate într-o lumină favorabilă pentru atotputernicul de-o clipă
ce se dorește mare sculă istorică) și tot ea este schimbată până la sluțire,
adică după nevoile ideologiei cârmuitoare. De florile mărului se spune că
istoria este scrisă de învingători?...
Dovadă
istoria scrisă la comandă în perioada bolșevismului biruitor la orașe și sate
(mai bine spus scandaloasa răstălmăcire din perspectivă marxisto-ceaușistă până
la nivel de concept: consacratul Mircea cel Bătrân devine la vrerea primului
cârmaci al țării Mircea cel Mare, locul lui Ioan Vodă cel Cumplit, cumplit în
luptă și cu boierii trădători, este luat
de Ioan Vodă cel Viteaz etc.), ca după Decembriadă ea să fie într-atât
de greu încercată prin indolența istoricilor autohtoni (unde-i adevărata
istorie a străbunilor noștri traco-geți?) și la porunca străinilor, încât –
iată – orele de istorie din școli se tot împuținează cu fiecare nouă programă
școlară”.
4)Ce să
mai vorbim de exactitatea faptelor istorice, atunci când înșiși arheologii
recunosc că știința lor este limitată (sunt mai obiectivi după ce scot la
suprafață anumite obiecte decât atunci când le interpretează sau aleg metodele
de săpare a solului!), când se știe foarte bine că nicicând și nicăieri în
lumea asta nu le face plăcere cârmuitorilor să fie consemnate în actele
oficiale înfrângerile și ticăloșiile lor, ci doar victoriile și faptele de
laudă (de reținut că, prezentându-și personajele și personalitățile cu
slăbiciunile lor, Biblia constituie o
exemplară abatere de la această regulă!), și când, desigur, istoricii ba
prezintă în mod subiectiv evenimentele analizate (fie că așa le „văd”, fie că
n-au acces la toată documentația aferentă epocii și temei respective), ba în
mod intenționat, ceea ce denotă oportunism și interes, se raliază la modul
oficial de înfățișare a istoriei.
Da, căci
istoria, cel puțin până în clipa de față, a fost scrisă numai de învingători!
De exemplu, îndată după stalinizarea României (perioada anilor patruzeci și
cincizeci), întreaga literatură istorică de la noi a fost în parte scrisă și în
totalitate dirijată ideologic, adică potrivit comandamentelor kremliniste, de
către sinistrul evreu bolșevizat Mihail Roller...
Considerându-se
mari democrați, globaliștii zilelor noastre nu mai utilizează metodele brutale
ale naziștilor, fasciștilor și – îndeosebi – ale bolșevicilor de falsificare a
istoriilor naționale, implicit a celei universale, prin ideologizare (a se citi
spălare pe creier). Păi nu mai e nevoie atunci când deții mass-media planetară
(nu ea l-a făcut președintele Statelor Unite, mai înainte de încheierea
numărării voturilor, pe senilul de Joe Biden?), puterea economică, financiară
și politică, iar penibilele organisme internaționale (precum Organizația
Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății) îți ciugulesc din palmă,
căci e limpede că obiectivul propagandistic al lui Joseph Goebbels („O minciună
spusă o singură dată rămâne minciună, însă repetată de o mie de ori devine
adevăr”) poate fi la țanc atins prin metodele persuasivo-demonocratice ale
necontenitei presiuni mediatice (a se revedea alegerile din 2020 la președinția
SUA, aberația planetară cu pandemia și detestabila
conotație politică atribuită vaccinării cu un... nevaccin), așa că falsificarea
istoriei nu-și mai are rostul, de îndată ce, prin zelul atâtor guverne
îndatorate până peste cap (drept aceea, slugarnice până la fățișa trădare a
intereselor naționale), ea este la un pas de totala excludere din viitoarele
programe școlare.
Evident,
nu de una singură (la noi deja au fost total izgonite latina și geografia), ci
la pachet cu „arestarea” unor cuvinte considerate cheie în toate limbile, până
la demențiala eră a (in)corectitudinii politice: mamă, tată, familie
tradițională, naționalism, patriotism, rasă albă, neagră, galbenă etc.
Cică
toată această fioroasă făcătură va contribui, după răsturnarea rosturilor umane
cu gaibaracele în sus, la progresul omenirii, prin încurajarea împerecherilor
împotriva firii, supunerea majorității normale (din punct de vedere sexual,
familial și social) în fața unei minorități anormală și eminamente
anticreștină, legalizarea prostituției cam de la 12 ani (chipurile fiecare
fetiță va putea face ce dorește cu corpul ei), deplina libertate a copiilor de
a-și schimba sexul după cum doresc și fără să mai ceară acordul părinților, tot
mai multe ore de sexologie în locul celor de religie, educație civică și
cultură generală, mutilarea fără jenă a culturii universale prin prisma
neghiobiei numită „corectitudine politică” (bunăoară, în recenta regizare a
celebrei Aida, la Opera din Paris, de
către o retardată olandeză din pricina acestei corectitudini, nu mai apare
picior de negru) etc.
Fără a
intra în amănunte, merită menționat
faptul că din totdeauna (mă rog, de când istoria „a făcut ochi”), deținătorii
puterii și-au dorit ipostaza de cosmocratori, adică să fie aidoma zeilor.
Istoria cunoscută ne spune că primul mare cuceritor ahtiat după puterea
planetară a fost Alexandru Macedon, despre care, în articolul Drumul bun în viață nu este apanajul
exclusiv al norocoșilor! din 17 februarie 2013, scriu următoarele: „Modul
cum a procedat Alexandru Macedon cu Calistene, istoriograful său oficial și
nepotul lui Aristotel (fostul lui dascăl), este mai mult decât grăitor pentru
tema în dezbatere. Torturat de ipostaza unui posibil prim cosmocrator după
zdrobitoarele victorii împotriva perșilor și definitiv subjugat de practica
orientală a zeificării conducătorului, Macedoneanul n-a ezitat să-l crucifice
pe Calistene pentru «vina» acestuia că
în loc să i se închine ca unui zeu, s-a apropiat de el și l-a sărutat pe obraz!
Sau –
mai știi? – pesemne că s-or fi acumulat în decusul timpului anumite nemulțumiri
ale cuceritorului vizavi de maniera în care Calistene înțelegea să-i consemneze
faptele mustind de istorie. Căci, ne înștiințează mareșalul Ion Antonescu, «Istoria
o fac și învingătorii și învinșii. Deopotrivă. Însă de scris o scriu numai
învingătorii. Bineînțeles, potrivit voinței lor. De câte ori voiesc ei
Adevărul? De câte ori le convine ca acesta să fie aflat?...Ori măcar căutat...»”
Au urmat
alți căutători ai efemerei nemuriri pământești prin adjudecarea unei puteri cu
obsesii universale, de-ar fi să-i amintesc doar pe câțiva din antichitate și
până în prezent: Iuliu Cezar, împăratul Traian, Ginghis Han, Timur Lenk
(Tamerlan), Soliman Magnificul, Petru cel Mare, Hitler, Stalin, trusturile
farmaceutice.
Dar
singurii care – împreună cu Satana,
părintele lor spiritual – au șansa reală nu doar să cârmuiască, ci chiar să
îngenuncheze, să imbecilizeze și apoi să decimeze omenirea (după „moderați” ea
trebuie redusă cu câteva miliarde, după ultracriminali trebuie să rămână în
viață sub un miliard) sunt actualii
globaliști, fie că ei se cheamă francmasoni, fie că fac parte din Clubul de la
Roma sau din secretosul Grup Bilderberg, fie că trag sforile la organismele
internaționale.
Chiar
așa, căci derularea planului Kalergi cu metisarea europenilor, în paralel cu
puternicele și neîntreruptele lovituri administrate sub centură creștinismului,
familiei clasice, tradițiilor și culturii consacrate, mai nou cu coronavirusul
și vaccinarea, ne arată că globaliștii sunt pe punctul să înșface puterea
supremă, într-o lume pe care acuma în mod programatic o dau peste cap, pentru
ca ulterior (când vor rămâne în viață doar miile de elitiști atotputernici și
sutele de milioane de sclavi moderni) să o reorganizeze după rețetele lor
diabolice: fără credință (eventual cu atrocele surogat numit satanism), fără
istorie, fără tradiții, fără națiuni și frontiere, omenirea rămasă după acest
terragenocid va fi condusă de un guvern mondial, va avea o singură monedă și va
fi lesne controlabilă și ușor de pus cu
botul pe labe cu ajutorul nanocipurilor, introduse în hoiturile sau scăfârliile
supraviețuitorilor prin alimente, medicamente sau vaccinuri.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu