miercuri, 10 noiembrie 2021

Jurnal de călătorie (II)


 După un tur de exact 1001 de kilometri (kilometraj plecare 19308; kilometraj sosire 20309), cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns acasă! Mulțumim, prietenilor pentru că ne-au bucurat, ne-au primit și ne-au oferit tot ce aveau dumnealor mai bun. Mulțumim, fam. Limona și Narcis Rusu! Mulțumim, fam. Ionica și Constantin Bandrabur, pentru frumusețea clipelor petrecute împreună și pentru marea voastră prietenie. Mulțumim, minunată și mereu spirituală Olga Grigorov - inclusiv pentru minunatele preparate dăruite. Mulțumesc, prietenilor pe care i-am cunoscut personal în acest context: Viorica Cornea, Mihaela și Petru Daniel Ciubotariu (BT). Mulțumesc, prietenilor din Republica Moldova, pe care i-am cunoscut personal sau/și cu care am și făcut schimburi de carte: Geta Lupovanciuc, Vasile Lupu, Aliona Leșanu, Natalia Pântea.

Mulțumim, prof. conf. Victor Cobzac! De trei ori, mulțumim! Și încă de un milion! A fost un eveniment de suflet, pentru oameni de suflet, organizat cu suflet și simțire emoțională. Spontaneitate. Prietenie. Iubire. Zâmbet. Muzică și iar prietenie. Lume bună. Clar, s-a ținut cont de condițiile pandemice impuse. O atmosferă de vis. Vorbe frumoase meritate. Pe bune!
Am petrecut împreună clipe de bucurie și emoție puternică. Ne-am bucurat împreună de o zi superbă, martori fiind, la unul dintre cele mai minunate evenimente culturale, organizate de prof. conf. Victor Cobzac, la Ungheni (,,acasă" la Domnia Sa), vorba moderatorului (custodelui) ,,pentru prima dată, Victor Cobzac, organizează la Ungheni, acasă la dumnealui, o expoziție de pictură și sculptură". Ne-am simțit ca acasă. Și cred că așa va fi mereu. Chiar dacă ne desparte ,,un gard de sârmă", granița sau vama, mereu sentimentul de frățietate, va fi prezent. Cred în acest lucru ... Nu mai putem schimba nimic, dar putem să simțim și să gândim în același fel. Să fim pe aceeași gând. Să rezonăm ca frații. Să ne spunem frați. Uite ce face un pact ... un tratat! Așa a fost să fie! Dar Dumnezeu știe că dragostea de frate nu se risipește niciodată. Niciodată!
Ar fi foarte multe lucruri frumoase de spus și sunt convins că ele vor fi spuse. Cred, și iar cred, că astfel de evenimente înfrățite, vor mai fi organizate. Acum, atât! Iertare ... (dacă 5 zile am fost domn, este cazul să mai și muncim, zic eu, așteptându-vă în clacă!) ... Închei, dar nu înainte de a mai rosti un mare și din adânc de suflet mulțumesc, pentru darurile minunate ce le-am primit, de la Dumneavoastră, dragi prieteni. Mă bucur că ziua este scurtă, că nopțile sunt lungi - clar, un motiv de a ,,pune mâna pe carte". Știți emisiunea ... ,,Te așteaptă o carte!"? Perfect. Și pe mine mă așteaptă câteva zeci ... Cred în sintagma ,,vine și vremea lor!".
Iată, cărțile:
- Prologul marilor iubiri, vol. 2, Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2015 Victor Cobzac;
- Întoarcerea stelelor, vol. 1, aceeași editură și același autor;
- Poezii îngemănare, Antologie, vol. III, (Suceava - Chișinău), 2020, Editura PIM, Iași, Limona Rusu & Victor Cobzac;
- Poezii îngemănate, Antologie, vol. 1, (Botoșani - Chișinău), Editura Tehnica-Uri, Chișinău, 2017, Mihaela Ciubotariu & Victor Cobzac;
- Poezii îngemănate, ,,REZIST", Antologie, vol. II, (Chișinău - Londra), 2019, Editura Tehnica-Info, Chișinău, Ana Podaru (fie iertată!) & Victor Cobzac;
- Poezii îngemănate, Antologie, vol. IV, ,,Muguri de dor", 2020, Editura PIM, Iași, Limona Rusu & Victor Cobzac;
- Geta Lipovanciuc, În zbor prin tot ce-i sfânt, Casa Editorial-Tipografică ,,Bons Offices", Chișinău, 2021;
- Geta Lipovanciuc, Descoperă-te prin ȘAPTE - 7, Editura Liric Graph, Făurei, 2021;
- Maria Tomița Corini, În liniștea gândului, Editura Pontos, Chișinău, 2006;
- Politica nu e cruce de-nchinat, Aforisme și citate, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2018, Florea Dudiță;
- Exerciții de autocunoaștere, Editura Universității Transilvania, Brașov, 2018, Florea Dudiță;
- Amurgul tăcerii, Editura Tehnica-Info, Chișinău, 2016, Natalia Pântea;
- Antologie de poezie internațională. Tabăra de vară - Grai românesc. Dunavățul de Jos - Tulcea, Editura Liric Graph, Făurei, 2019, coord. Ionica Bandrabur & Violeta Bobocea;
- Năluca de dar, Editura Liric Graph, Brăila, 2019, Limona Rusu;
- Drumul spre tine, Editura PIM, Iași, 2019, Limona Rusu;
La asemenea daruri minunate, nu-ți mai dorești nimic altceva, decât timpul necesar pentru a le citi. Repet, din adânc de suflet, mulțumirile! Doamne ajută!

Vasile BELE
Chiuzbaia, 10 noiembrie 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu