miercuri, 3 noiembrie 2021

Mișcarea oamenilor sănătoși

 

Un prelat al BOR susține că pandemia este o conspirație mondială a unor forțe extraterestre. În acest fel nu se poate lupta împotriva celor care cu adevărat sunt la cârma acestei conspirații mondiale. Și nu sunt extratereștri, ci foarte tereștri. Recent, am primit de la Free People Alliance din Londra, cea mai puternică asociație de deconspirare a marii farse în care trăim, știrea că globaliștii și tehnocrații care dețin hățurile fenomenului, care au inventat pandemia, au câștigat până acum 3-4 trilioane de dolari de pe urma acestei originale afaceri.

E o știre mult mai credibilă. Care pune punctul pe i, care concentrează opiniile legate de conspirația numită controlul populației prin vaccinare, prin testare pandemică. În nici un caz nu cred că se poate vorbi de existența unui cip în serul vaccinurilor, așa cum susțin Supraviețuitorii Holocaustului. Care mai susțin și faptul că avem de a face cu un virus biologic, o invenție împotriva omului, ca pe vremea lui Hitler. Sunt poate multe exagerări, datorită panicii create de ravagiile virusului, dar atenționările care vin din toate direcțiile trag un semnal de alarmă, ne atenționează asupra pericolului care amenință sănătatea oamenilor,  însăși viața pe Terra.

Este în afară de orice discuție că lucrurile au luat-o razna, mai ales la noi, și că revenirea la normalitate devine un proces tot mai greu. Noua generație va avea acest handicap, sechelele unei politici proaste de administrare a pandemiei, fapt care generează o nouă realitate dystopică, mai rea decât comunismul, pe care ea nu l-a cunoscut. Dar îi spunem noi că ceea ce se practică azi este o formă mascată de dictatură. E ceva cu totul schizofrenic să provoci un război artificial între vaccinați și nevaccinați. La fel, să propui ca toți salariații de la stat și privați să nu poată lucra fără certificatul verde. Să nu poți merge să iei masa la un restaurant, să nu poți merge la un concert, la un spectacol fără acest document, care, de altfel, a și început să fie vândut la negru, falsificat online. Și ce pericol este Librăria? Să nu poți intra într-o librărie fără dovada că ești vaccinat sau că ai trecut prin boală? Ceilalți oameni, 60-70 la sută din populație, nu mai au dreptul să cumpere o carte?! Este cu totul inuman să accepți niște ordine de la OMS și să-i prigonești pe oamenii sănătoși, să introduci restricții aberante și constrângeri împotriva libertății individuale.

OMS se numește Organizația Mondială a Sănătății, nu a Morții. Nu este OMM. Imaginea acestei organizații ca sperietoare a lumii mi-a trezit ideea să înființez o mișcare, Mișcarea Oamenilor Sănătoși, adică MOS, ca replică la OMS.

Trebuie să existe o asemenea mișcare, care trebuie să-și propună să ia puterea politică, fiindcă actuala clasă politică de la noi este incapabilă de vreo faptă umană, politicienii sunt incapabili să conducă, de ani de zile există o continuă criză guvernamentală, ceea ce declară oameni ca Iohannis sau Cîțu este inadmisibil în aceste condiții de panică generală, în condiții când mor 500 de oameni pe zi și Iohannis și-a programat o vizită cu nevasta la piramide, în Egipt!!! El e îmbrăcat în alb, iar țara în doliu! Ei sunt primii care întrețin panica, prin iresponsabilitate, prin incapacitatea de a lua o decizie normală, spre folosul poporului. Tot ce fac, fac cu spatele la popor, cu spatele la oamenii sănătoși. Ei nu sunt sănătoși. Indiferent dacă sunt sau nu vaccinați.

Să fie clar, eu nu sunt împotriva vaccinării, ci împotriva intruziunii politicului în campania de vaccinare. Obligativitatea vaccinării este o practică veche pe pământ. Am citit un articol american, cu titlul Why mandatory vaccination is nothing new, în care se arată cum există o tradiție, o istorie a vaccinării obligatorii, de pe timpul lui Washington, când oamenii se vaccinau împotriva variolei sau a febrei galbene. Iar eficiența era maximă, datorită comunicării cu oamenii, datorită explicațiilor profesioniste. Și oamenii căpătau încredere.

Dar ce explicații au oferit hăitașii noștri? Nici una convingătoare. Fiindcă nici ei nu știu. Nu știu fiindcă nu sunt specialiști, fiindcă sunt complet dezinformați. Și n-a fost de mirare când alde Iohannis et co. au declarat că această campanie este un eșec. Păi dacă este un eșec, ei să răspundă, fiindcă ei au administrat pandemia. Morții își cer drepturile. Trebuie să se înființeze un Tribunal al Morților, care să-i judece pe indivizi ca Iohannis, Orban, Cîțu, Arafat, Tătaru, Velea, Gheorghiță și pe toți care au dus la acest eșec, inclusiv pe „profetul” Rafila, care a aiurit lumea cu prostiile lui, indivizi aflați în treabă care au dat ordine proaste, care au făcut-o pe experții, care s-au amestecat în problemele vitale. Politica trebuie să stea deoparte, aici cuvântul de ordine trebuie să-l aibă medicii. Oameni ca Iohannis, Orban, Cîțu, Arafat, Barna, Cioloș, Hunor et co. trebuie să dispară, trebuie excluși din viața politică a țării. Locul lor este la Tribunalul Morților.

Și acolo, ei să răspundă ce s-au făcut cu cele peste 100 de miliarde de euro primiți de la UE pentru administrarea pandemiei, pentru cumpărare de medicamente și construirea de noi spitale?! Aici este crima, au furat banii și au lăsat spitalele în paragină, au abandonat ceea ce înseamnă grija pentru sănătate, adică viața! Altfel nu se explică acest haos, iresponsabilitatea și arbitrarietatea indicațiilor, oscilațiile de la o zi la alta? Semnificativ este și faptul că într-un an și jumătate s-au perindat la Ministerul Sănătății 6 (șase) miniștri!! Unde s-a mai pomenit așa ceva? Pe timp de pandemie, în loc ca energia și forțele să se concentreze pe salvarea de vieți omenești, se risipesc în dispute politice, într-o interminabilă criză guvernamentală! Care ține de pe vremea infractorului Dragnea! Ce criminali!

Ei sunt creatori de panică, meșteri în minciuni sfruntate. Un șofer de taxi din Voluntari mi-a spus că se continuă practica „raportărilor de cifre false” din comunism, când în loc de 3 mii de kg la ha, cum era în realitate, se raportau 11 mii. Așa și acum, dar nu cu porumb și grâne, ci cu morți. Cunoaște cazuri de oameni care au murit din alte cauze și au fost raportați că au murit de covid. Nici gând să fie 500 de morți de covid pe zi, zicea el. Se umflă cifrele ca să bage oamenii în sperieți, dar și pentru un alt scop. Se raportează la UE aceste cifre umflate ca escrocii să primească bani, despăgubiri, pentru fiecare mort o sumă importantă. Unde se duc acești bani? Credeți că la familiile îndoliate?

De altfel, nici o știre de masă nu este imparțială în zilele noastre – este plătită de industria farmaceutică. Mulți oameni au suferit deja. Există peste 2 milioane de reacții adverse grave în Europa și se estimează că doar 10 % din evenimentele adverse sunt înregistrate oficial. Trăim vremuri de nebunie.

Iar România este devastată și de o criză politică majoră, care arată cât de bolnavă este clasa politică, incapabilă de un minim dialog. Haosul politic întreține și haosul pandemic.

E nevoie de alegeri anticipate. Deja se strâng semnături pentru demiterea lui Iohannis. Dacă țara nu scapă de acești iresponsabili, cu PNL-iștii în frunte, vor mai pluti multe cadavre pe apa nevinovaților. Oamenii sănătoși trebuie să conducă țara. Ei vor introduce rațiunea, logica, ei vor ști să explice populației cum trebuie să fie administrată pandemia. Toate măsurile pe care le iau actualii politruci sunt împotriva pășirii României pe calea normalizării vieții. Și tot ce rostesc oameni ca Arafat, că deja a venit al cincilea val, sunt crime. Astfel de oameni nu mai sunt sănătoși și totuși au puterea de a emite astfel de aberații și mijloace de a le executa. El a înființat și o instituție cu aceleași sechele ca OMS. Nici un cuvânt despre dezastrul sanitar al României. Nu vaccinul te omoară în România, ci Spitalele. Lipsa de condiții, lipsa de medicamente, lipsa de aparate performante. S-au primit de la UE peste 100 de miliarde de euro pentru spitale. Unde sunt, d-le Ară Făt Frumos? Când vor fi anchetați alde Iohannis și Orban, care au declarat în repetate rânduri că s-au primit acești bani? Poporul român s-a descurcat bine în multe perioade istorice, a supraviețuit și fără oameni care nu simt românește, ca Iohannis și Arafat.

Ei regizează un fals război între vaccinați și nevaccinați, care nu-și dau seama că sunt cobai. Această agresiune are scopul de a-i controla pe oameni, de a-i înșela, de a ști unde merg, ce afaceri au și cum le pot sustrage mai ușor banii. Și mereu vor veni cu noi „restricții” aberante, cum este interdicția de a intra într-o librărie dacă nu ai certificatul verde! Aici s-a ajuns!

Tinerii mai ales trebuie să înțeleagă această realitate. Ei trăiesc într-o realitate alterată. Nu trebuie să lase ca restricțiile să devină regulă. Altfel, fără ca ei să-și dea seama, se formează încet, dar sigur, o nouă realitate, o întreagă rețea paralelă de constrângeri. Deja oamenii au devenit dependenți de ele, nu mai poți să-i scoți din acest păienjeniș care s-a creat și care a generat soluții colaterale, diversiuni de supraviețuire. De pildă, Festivalul „Enescu”. O farsă, dar cu cât tam-tam a fost anunțată ca o victorie împotriva pandemiei! E o victorie să aduci echipe medicale în hol la Sala Palatului să le facă injecții spectatorilor!? Bravos cultură! Și firma OMA, care a regizat această mizerie, câștigă bani frumoși și aplauze. Ca și presa aservită în general. Prostia este vederea orbilor. Astfel de exemple sunt cu duiumul și ele folosesc hăitașilor. Nu mai există revolte, oamenii s-au obișnuit cu răul. Obișnuința este a doua natură. Ba au făcut o modă din purtarea măștii. Trăim în parada măștilor, ca în commedia dell’arte. Hăitașilor le convine, fiindcă ținta lor este alta.

Libertățile pe care omenirea le-a câștigat până acum, vor fi cu greu redobândite. Nu văd cum se va ajunge la normalitatea pierdută. Primul pas ar fi ca oamenii sănătoși să primească VaksPass, nu numai cei vaccinați. Desigur, mulți se vaccinează de nevoie, fiindcă îi obligă de la serviciu sau fiindcă nu pot călători în interes de afaceri. Nu toți oamenii nevaccinați sunt sănătoși și nu toți oamenii vaccinați sunt bolnavi. Acum, la noi, a apărut și altă agresiune, a lui Attila, care a dat verde să se intre și în sate. Unele sate sunt curate, dar el vrea să-i vaccineze cu forța și pe țărani! Ce crime incalculabile, sub ochii unor guverne de paie.  Și guvernele tari au fost fraierite. Nu există o coaliție între ele, să se ia atitudine. Va fi o lungă tragedie, nu o comedie. Pandemia este o invenție, o farsă mânuită de jucătorii din spatele marii afaceri. NU mai contează focarul, este chiar uitat, contează tot ceea ce a declanșat el, toată această babilonie, care nu mai este Viața, ci o iluzie a vieții și a istoriei.

Mișcarea Oamenilor Sănătoși trebuie să coaguleze toate forțele raționale din România, pe toți oamenii puternici, care iubesc poporul, care iubesc viața. Un om sănătos trebuie să fie un reper pentru societate. Vaccinul este inventat pentru oamenii bolnavi, să-i vindece. Dar încă nu este performant. Dimpotrivă. Putem să nu ținem seama de cercetările dr. Richard Fleming, care a descoperit ce se întâmplă cu globulele roșii în contact cu serul Pfizer, că se formează cheaguri, că se produce o încetinire a circulației sângelui, o capacitate mai redusă de a transporta oxigenul de la plămâni în organism?! Plus că s-a observat o contaminare a serului Pfizer cu reziduuri!!

Iar una dintre țările cele mai vaccinate din lume, Portugalia, este atinsă acum de un flagel asupra celor vaccinați. La fel și Olanda, care revine la restricții. Să reținem ce ne-a spus viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, care se ocupă în Portugalia de pandemie, el ne-a transmis acest mesaj: „Câți oameni trebuie să mai moară, ca să înțelegeți că este vorba de un război?”. Melo a rezolvat în șapte luni problemele pandemiei, iar în Portugalia se trăiește fără restricții, deși acum s-a revenit la purtarea măștii în interior. Însă a câștiga o bătălie, nu înseamnă a câștiga războiul. Degeaba Portugalia este salvată dacă toată planeta este bolnavă. Sunt zone în lume, cum este Africa, lipsite de suport medical, cu numai 3% vaccinați, acolo e un focar virotic, care se va extinde. Acest tip de război nu a mai existat pe pământ. Am citit interviul pentru HotNews al viceamiralului, putem să-i urmăm exemplul, dar nici el nu știe esențialul, CAUZA acestei boli planetare. De aceea există reacții adverse. Chiar dacă toată populația globului se va vaccina, virusul va continua să existe.

Să nu uităm însă ce ne spune Free People Alliance, sistemul nostru imunitar este făcut pentru viruși. Izolarea nu este o soluție. Trebuie să-i înfruntăm, nu să ne speriem de ei. Lupta cu panica este esențială.

Iată de ce cred că a rezolva esența flagelului înseamnă a cere medicilor să se implice și mai mult, să găsească un leac și mai performant. De ce OMS nu ne dă nici o veste despre cauza pandemiei? Acum guvernul de la Beijing le cere chinezilor să se aprovizioneze cu alimente, fără să li se spună de ce. Poate pentru noile valuri virotice care se așteaptă. De ce Pfizer nu aprobă și alte vaccinuri sau pastile anti-covid? De ce a oprit cercetarea? Oamenii nu se vaccinează fiindcă nu au încredere în vaccin. Trebuie să se caute noi soluții, mai bune.

Iar la noi, hăitașii pandemici nu înțeleg nimic. Au declanșat „mineriada vaccinați-nevaccinați”! Sunt niște executori lași, fără logică. Adică sunt orbi. Cu ei, românii vor merge în prăpastie ca în Parabola orbilor lui Bruegel. De aceea trebuie eliminați de la putere. Ei sunt bolnavi și fără Covid. Să vină oameni care văd. Care au vederea bună. Adică omul sănătos. Iar omul sănătos are imunitate naturală, el respectă distanțarea socială și poartă mască. Se ferește de aglomerații, nu-și pierde nopțile prin cârciumi, nu fură, nu face nici un act prostesc. El este un Om Moral, un Mare Familist, un Mare Patriot.

Certificatul verde trebuie să-l aibă oamenii sănătoși, ei trebuie să primească o „adeverință de sănătate”, care nu există, dimpotrivă, oamenii sănătoși sunt hăituiți, defavorizați, favorizați sunt numai cei vaccinați sau cei trecuți prin boală, dar care mai au nevoie de o doză, și încă una, și tot așa, câte zice slugoiul Arafat pentru situații de urgență, care, de când a înființat acest departament, a făcut numai dezastre, are pe conștiință atâtea nenorociri, precum cazul avionului prăbușit în Apuseni, tragedia Colectiv sau tragediile spitalelor în flăcări. El este simbolul situațiilor de incendii urgente. Și-a făcut un departament pentru el, nu pentru popor. El nu face de fapt nimic, doar zice, execută ce i se zice să zică.

Desigur, există și oameni sănătoși vaccinați, am cunoscut, dar care s-au vaccinat pentru că altfel își pierdeau slujba sau nu puteau călători în interes de serviciu. Mulți vaccinați s-au vaccinat de nevoie, constrânși s-o facă. Nu vorbesc de cei bolnavi, pe care vaccinul ar trebui să-i salveze, nu să auzim că i-a băgat în groapă. Dovadă că un institut elvețian a propus fabricarea de pastile, care să ajute vaccinarea. Deci un fel de cârjă a vaccinului.

Evident, dacă hăitașilor internaționali afacerea pandemică le-a adus 3-4 trilioane de dolari, mai e loc de încă pe atât. Un medic din Timișoara a inventat un vaccin românesc, dar nu i-l aprobă, fiindcă nu e în mafie, în mafia OMS, Pfizer et co, adică validat de conspirația mondială. La fel cum și o companie farmaceutică americană a inventat o pastilă, mai bună decât vaccinul, dar mafia trilionară nu-l aprobă, să nu-i strice afacerea. Va fi acum un război între producătorii de medicamente. Și guvernele ce fac la această agresiune a hăitașilor internaționali?

O problemă locală nu mai poate fi rezolvată izolat, dacă nu se ține seama de întreg. Nici întregul nu va fi sănătos dacă o parte a lui e bolnavă. Cum e România. Tare bolnavă.

Propun oamenilor sănătoși să înființeze această mișcare, MOS, și le garantez că mâine, dacă vor fi alegeri anticipate, vor câștiga puterea. Și-l propun consilier pe medicul Mike Yeadon, savant englez, ex-vicepreședinte la Pfizer, de unde a fost dat afară fiindcă a cerut ca OAMENII SĂNĂTOȘI SĂ NU SE VACCINEZE. Acesta este sfatul lui, mesajul lui. Milioane de oameni sănătoși, inclusiv dintre cei vaccinați de nevoie, milioane de oameni care nu vor să trăiască sunt dictatura restricțiilor, vor alege acest partid, MOS. Va începe o nouă era în România, era normalității, era vieții libere.

 

Grid Modorcea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu