Stau și mă crucesc, pur și simplu, de cât de importanți am devenit dintr-o dată, noi, cei din comuna Cupșeni, pentru cei care ne conduc la nivel județean și pentru parlamentarii PNL de Maramureș, care ÎNCĂ sunt parte a actualei guvernări dezastruoase a României.
Domnule prim-penelist al județului, Ionel Bogdan, sunt pur și simplu uimită de cât de atent v-ați ales parlamentarii de Maramureș, când știu că ați impus lista ”favoriților” fără măcar să vă prefaceți că vă pasă de părerea colegilor peneliști din județ. Am citit cu MARE SURPRINDERE cum ”parașutatul” deputat din București, Florin Alexe, vine să facă drumul în Costeni, comuna Cupșeni. Unde faceți drumul? Prin declarații pe Facebook? La fel cum ați făcut și drumurile rapide Baia Mare – Satu Mare și Baia Mare – Jibou? De ce nu faceți drumul care leagă Cernești de Târgu Lăpuș, care aparține de CNAIR, dar în conducerea CNAIR avem un alt vajnic reprezentant al Maramureșului, pe consilierul județean PNL Felician Cerneștean. Prim-penelistul Ionel Bogdan aruncă vina în curtea CNAIR, afirmând că Cernești – Târgu Lăpuș e drum național, dar PNL guvernează deja de 2 ani! DOI! PSD a guvernat 3 ani, timp în care s-a lucrat până au venit cei de la PNL. Și apoi lucrările s-au oprit.
Revenind însă la drumul din Costeni, comuna Cupșeni, pe care deputatul Alexe tocmai l-a descoperit alături de colegii lui parlamentari peneliști și de viceprimarul penelist din Cupșeni, Nicolae Bude, eu îmi doresc din suflet să văd rezultate pozitive. Cred, însă, că au ajuns din greșeală în Costeni (aici unde se reabilitează biserica patrimoniu UNESCO cu fonduri date de fostul președinte al Consiliului Județean, deputatul PSD Gabriel-Zetea), și-au făcut o poză care dă bine pe Facebook, și-au asumat o lucrare demarată de alții și au zis să profite de ocazie că tot sunt la noi în comună și să facă și o postare cu drumul din Costeni.
Sunt primar de 5 ani și în 5 ani am reabilitat atâtea drumuri câte mi-a permis bugetul local. Și în funcție de banii pe care i-am primit pentru comunitate. Înaintea mea, la conducerea Primăriei Cupșeni, am avut un primar pedelisto-penelist cu 3 mandate! Care a avut, în toate mandatele sale, conducere penelistă la cârma județului și chiar a țării. Și care ne-a lăsat datorii multe și proiecte mai puține.
Îi transmit domnului deputat Alexe, care se laudă că ne va reabilita drumul din Costeni, că eu am făcut antecameră 3 săptămâni la noul președinte al Consiliului Județean, penelistul Ionel Bogdan, pentru a-mi spune că orice îi cer nu poate să îmi ofere pentru comunitate. S-a subînțeles, nu fac parte din #echipacâștigătoare.
Le mai transmit parlamentarilor PNL Maramureș, în cazul în care vicele penelist Nicu Bude nu le-a spus, că am primit 50.000 de lei de la Consiliul Judțețean pentru întreaga comunitate, bani care nu ajung nici pentru cheltuielile curente, darămite pentru investiții. Sigur, explicația e aceeași, nu sunt parte a #echpeicâștigătoare.
Pentru că eu sunt preocupată de binele comunității, chiar îi invit pe parlamentarii peneliști să revină în Cupșeni, să le arăt și alte drumuri care trebuie reabilitate, să le prezint proiecte care trebuie dezvoltate, să conlucrăm împreună pentru binele cetățenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu