de Gheorghe Pârja
În cele câteva zile petrecute la Iași, în numele
Poeziei, m-am întâlnit și cu prieteni de peste Prut, scriitori cu un serios
palmares valoric. Și Nicolae Spătaru și Grigore Chiper au fost la manifestări
literare în Maramureș. Cu ei l-am evocat pe scriitorul și patriotul Nicolae
Dabija, cel care a însemnat timpul istoric trăit cu curaj, viziune și asumare.
Totul în numele Basarabiei și al spiritului românesc. Destinul lui a fost între
jertfă și izbândă. Nu uit discursul poetului Nicolae Dabija, din curtea mea
părintească din Desești, despre nefastul an 1812. Mi l-a dăruit ca apoi să fie
publicat în presă. Se împlineau 200 de ani de atunci. Acum se rotunjesc 210
ani. Extrag câteva idei din celebrul articol. Toate relele care au năvălit
peste Basarabia se trag de la Tratatul semnat la 16 mai 1812, de turci și ruși,
fără să fie consultați basarabenii. Scrie Nicolae: „Fără voie ne-au fost și
nouă, celora dintre Pruturi, despărțirea de frați, de surori și de părinți,
când s-a tras prin mijlocul limbii române, prin sufletul nostru, prin dorul
nostru, prin sângele nostru un gard de sârmă ghimpată, care ne mai pecetluiește
destinele.”
În manualele de istorie a Moldovei, scrise după 1940
de către ruși sau de mercenari plătiți, se spune că ruperea Basarabiei și a
altor teritorii din preajmă a fost „un act progresist.” Atunci, în anul 1812,
mareșalul Mihail Kutuzov, marele conducător de oști rusești, le-a spus
basarabenilor: „Nu vă voi lăsa decât ochii, ca să plângeți.” Jugul rusesc a
fost de zeci de ori mai greu decât cel turcesc. Rușii creștini au pus în
Basarabia biruri mai mari decât turcii păgâni. Se mai știe că turcii nu se
puteau stabili în Principate, pe când rușii au dat năvală ca să schimbe
componența etnică a Basarabiei. Rușii au împânzit Basarabia cu preoți militari,
care i-au înlocuit pe preoții moldoveni, au interzis limba română în oficierea
serviciului divin, au ars cărțile noastre, au interzis numele noastre. Cine era
Moraru devenea Melnic. Turcii nu aveau dreptul să cumpere proprietăți în
Moldova. Rușii au cumpărat, la preț de nimic, sate, moșii, pământuri, conace,
mori.
Se mai întâmplă și astăzi în România. Basarabenii au
primit pământuri în Siberia. Cărturarii și preoții și călugării din Basarabia
ocupată scriau despre starea de spirit a poporului, pe marginea cărților vechi
care încă se păstrează în marile biblioteci. Că nici Dumnezeu nu a dorit
ruperea țării în două, vorbesc aceste înscrisuri. În acel an, 1812, Moldova de
pe cele două maluri de Prut a fost bântuită de holera adusă de armatele
țariste, apoi țara s-a pomenit acoperită de ape, a fost încercată de alunecări
de pământ, a fost zguduită de cutremure. Scrie pe un Penticostar: „Să se știe
că am însemnat aicea de când s-a cutremurat pământul, înainte până a nu pune
moscalul hotar Moldovii Prutul.”
Mihai Eminescu a scris despre calvarul acestui
pământ voievodal: „Auzi?! Departe strigă slabii/ Și necăjiții către noi/ E
graiul blândei Basarabii/Ajunsă-n ziua de apoi.” Diplomatul Valeri Kuzmin, pe
atunci ambasador al Federației Ruse la Chișinău, felicita cu cinism „poporul
moldovenesc” cu prilejul împlinirii „a 200 de ani de prietenie dintre Moldova
și Rusia.” Realitatea istorică a fost alta. Nu a fost prietenie, ci jaf,
suferință, deportări, umilire, masacre. Crede Nicolae Dabija că ziua de 16 mai
1812 este ziua cea mai tristă a istoriei noastre. În cei 210 ani, câți s-au
împlinit în acest an, tristețea Basarabiei a reușit să se salveze de două ori:
în 1918, când s-a unit cu Țara, și în 1991, când s-a rupt de imperiu. Acum,
mândra Basarabie stă din nou în capcana imperială. Din nou se dorește o
Basarabie cu gratii la cer, cum spunea Nicolae Dabija.
Să nu uităm că expansiunea țarilor Alexandru I și
Ecaterina a II-a viza atât Moldova toată, cât și Valahia. Urmașul lor, Putin,
cel care a invadat Ucraina, lansează ciudate proiecte de cucerire. Care seamănă
cu gândurile țariste. Să nu uităm asta! Să nu-l uităm nici pe scriitorul,
patriotul Nicolae Dabija, membru de onoare al Academiei Române, care s-a stins
din viață anul trecut. Și care mi-a dăruit textul de luare aminte, din care
v-am povestit și eu câte ceva. Care ne poate fi lămuritor pentru vremurile de
astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu