Poliţia Română, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Microsoft lansează etapa a treia a campaniei de educaţie digitală #SigurantaOnline denumită „STOP MALWARE – Siguranţa ta online depinde de tine”. Obiectivul acestei campanii constă în prevenirea criminalităţii cibernetice prin creşterea gradului de conştientizare privind pericolul generat de infracţiunile online implicând malware, ransomware şi troieni bancari. Această etapă a campaniei se adresează tuturor utilizatorilor de Internet şi de dispozitive digitale, atât populaţiei, cât şi companiilor, în condiţiile intensificării riscurilor cibernetice.
Poliţia Română a primit sesizări privind comiterea a
1.899 infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor
informatice în anul 2021, în creştere cu 37,21% faţă de anul 2020, potrivit
datelor instituţiei. Dintre acestea, cea mai mare parte (92,58%) a fost
reprezentată de accesul ilegal la un sistem informatic. Sesizările fraudelor
comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice au crescut cu
85,53% în anul 2021, comparativ cu anul 2020.
În primul trimestru din 2022, au fost înregistrate
431 infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor
informatice şi 2.719 de fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de
plată electronice. Mai multe în studiul publicat pe site-ul campaniei,
www.sigurantaonline.ro.
Mesajele de prevenire din campania „STOP MALWARE –
Siguranţa ta online depinde de tine” vor ajunge la publicul larg prin
intermediul unui spot TV informativ, care e şi tradus în limbajul semnelor.
Campania de educaţie digitală mai cuprinde un ghid creat de experţi în
securitate cibernetică pentru angajaţii din companii, pentru a-i ajuta să se
protejeze de capcanele malware, acesta fiind disponibil pe website-ul
www.sigurantaonline.ro. Campania lansată azi va include şi o serie de
workshop-uri destinate angajaţilor companiilor, susţinute de experţi în fraudă
informatică din cadrul Poliţiei Române, DNSC, ARB şi Microsoft.
În cadrul campaniei „STOP MALWARE – Siguranţa ta
online depinde de tine” a fost postat online un banner de test, cu o ofertă
irezistibilă pentru o vacanţă de vis. În cele 3 zile de campanie, peste 20000
de oameni au dat click pe banner activând astfel descărcarea unui document
excel. 34% dintre cei care au descărcat documentul au dat enable. Activarea
butonului enable permite infectarea dispozitivului cu malware. Utilizatorii
care au dat curs acestei tentaţii au fost îndemnaţi să completeze un quiz care
le-a permis să descopere mai multe situaţii similare de care trebuie să se
ferească atunci când navighează online.
Utilizatorii sunt invitați să-şi testeze
cunoştinţele de educaţie cybersecurity prin intermediul quiz-ului online lansat
în cadrul etapei a treia a campaniei şi realizat de ATTACK Simulator în
parteneriat cu Bit Sentinel.
Campania a fost lansată în cadrul unei conferinţe în
care au fost atinse subiecte precum particularităţi ale atacurilor cu
software-uri dăunătoare de tip ransomware, malware sau alte elemente care pot
afecta sistemele informatice, tendinţe şi noutăţi în domeniu şi concluzii
desprinse din statisticile recente care analizează evoluţia acestei arii.
Sursa:
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu