sâmbătă, 28 mai 2022

Liverpool - Real 0-1. Real Madrid, câștigă trofeul Champions League pentru a 14-a oară!


Real Madrid a câștigat pentru a 14-a oară Champions League, după o finală superbă cu Liverpool. Vinicius a marcat sigurul gol al meciului de la Paris. Antrenorul Carlo Ancelotti e unic în istorie, cu 4 trofee ale acestei competiții.

Meciul, care a început cu o întârziere de 36 de minute, i-a avut pe "cormorani" la conducere. Trupa lui Jurgen Klopp a început furtunos, cu trei ocazii în interval de 5 minute. Mai întâi, Courtois l-a blocat pe Salah, a urmat șutul lui Thiago și încă o șansă a lui Salah.

Apoi doar intervenția excelentă a lui Courtois a făcut ca mingea să nu intre în poartă și să lovească bara. Pânăă la pauză, Liverpool a mai avut două oportunități, prin Salah și Mane, însă finalul primei reprize a oferit un moment controversat.

Benzema a marcat, dar reușita sa a fost anunată, după consultarea VAR-ului, pe motiv de offside, deși pe reluări se vede că mingea ajunge la francez de la un adversarul său.

Partea secundă s-a desfășurat tot cu englezii la timonă. Aceștia au cerut și un penalty, după ce mingea l-a atins în mână pe Alaba. Madridul a marcat în minutul 59, prin Vinicius, din centrarea lui Valverde.

Au urmat două ocazii ale lui Salah, însă Courtois a fost formidabil. Pe final, Realul a irosit două situații imense, iar meciul s-a terminat cu victoria trupei lui Ancelotti, care a devenit primul antrenor din istorie câștigător a patru trofee Champions League.

Liverpool - Real Madrid, echipele de start:

Liverpool: Alisson - Alexandre Arnold, Konate, Van Dijk, Robertson - Henderson, Fabinho, Thiago - Salah, Mane, Luis Diaz

Rezerve: Kelleher, Milner, Keita, Firmino, Gomez, Oxlade-Chamberlain, Jones, Minamino, Jota, Tsimikas, Matip, Elliott

Antrenor: Jurgen Klopp

Real Madrid: Courtois - Carvajal, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Casemiro, Kroos - Valverde, Benzema, Vinicius Junior

Rezerve: Lunin, Asensio, Bale, Camavinga, Ceballos, Diaz, Nacho, Hazard, Isco, Lucas, Marcelo, Rodrygo

Antrenor: Carlo Ancelotti

P.S. Real Madrid a câştigat şase Ligi ale Campionilor, iar Real Madrid 13.

P.P.S.S. Carlo Ancelotti, antrenorul madrilenilor, este primul tehnician care conduce echipele sale în 5 finale de Champions League, reușind să stabilească un record şi în privinţa trofeelor câştigate (patru). Câte trei trofee fiecare au Zinedine Zidane, fostul antrenor al Realului, şi  legendarul Bob Paisley (Liverpool).


Autor: Cristi SOMEȘAN

Sursa: Digi Sport


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu