Ce înseamnă “reforma” pentru actualul guvern?

  

                                                                                              de Dumitru Păcuraru

În condiţii de crize nu se fac reforme? Dacă în timpul unei crize nu se fac reforme înseamnă că reformele se fac când totul merge bine? Afirmaţia, şocantă, a premierului că în această perioadă nu este timp de reforme pentru că „avem de gestionat o criză” îl va fi făcut pe Florin Cîţu să spună că Nicolae Ciucă „nu simte economia”. Economia, în ansamblul ei, nu este simţită de foarte multă vreme de politicienii noştri.

Nu au simţit-o imediat după revoluţie, nu a simţit-o nici guvernul CDR, după şase ani de frâne puse economiei de piaţă, şi democraţiei, de guvernele de stânga.

După anul 2000 a avut loc o mică trezire la realitatea adevăratului capitalism, dar foarte curând preşedintele Ion Iliescu i-a pus pe frunte eticheta „capitalism de cumetrie”.

Guvernul Năstase, aşa de stânga cum era, a mai mişcat puţin lucrurile, dar odată cu instaurarea regimului Băsescu, zece ani lungi şi stresanţi, pe primul loc a fost pusă corupţia, în detrimentul economiei. Până la urmă vânătoarea de vrăjitoare instituită de instituţiile de forţă au sfârşit prin a-l vâna pe marele vânător.

La şase ani de la plecarea din palatul Cotroceni, fostul preşedinte autocrat, rămas şi fără şofer şi fără casă de protocol, îşi caută un apartament în noile blocuri din nordul Capitalei în care să-şi trieze amintirile şi să-şi consume singurătatea puterii de altădată.

Pentru a putea discuta despre reforme aplicat trebuiesc puse în ecuaţie toate elementele, toţi „factorii responsabili”, de la primul prim ministru Petre Roman şi Nicolae Văcăroiu, de la Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu, de la Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc, la Victor Ponta, Ludovic Orban şi Nicolae Ciucă. Premierii de tranziţie, Mihai Răzvan Ungureanu, Dacian Cioloş, Florin Cîţu, îşi au şi ei partea lor de responsabilitate, dar autorii morali ai dezastruosului stat de drept construit strâmb sunt cei patru şefi de stat: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. Un neo-comunist, un anti-comunist, un fost informator al Securităţii, un neamţ.

Întreaga perioadă de tranziţie a fost marcată de crize, însoţită de crize. Mereu au trebuit rezolvate probleme punctuale. Mereu clasa politică, în fapt o mână de oameni, aflaţi sub cupola parlamentului, au ezitat în a face reforme.

Toate reformele presupun sacrificarea unor indivizi. Reformele presupun pierderea unor privilegii de un grup social, de o castă, dar mai ales de către un partid.

PSD s-a afirmat şi a prins cheag ca partid administrativ. Armata de funcţionari s-au înrolat, după căderea regimului comunist, cu sau fără carnete de partid, în FSN, PDSR, actualul PSD. Un bazin electoral se umple de aderenţi, de votanţi, dacă partidul respectiv le oferă ceva. PSD este invidiat pentru numărul mare de membri pe care îi are.

 PNL, în loc să-şi caute propriul drum, imită, merge pe drumul bătătorit de o stânga politică nereformată, care nu poate trăi decât exploatând resursele economice şi financiare ale întregii ţări.

În aceste condiţii ce reforme să aşteptăm? Nicolae Ciucă este un produs al unei gândiri de stânga. Singurul politician cu o gândire aplicată pe realitatea din România s-a dovedit a fi Ilie Bolojan, fost primar al municipiului Oradea, acum preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. Desigur că mai sunt şi alţi politicieni, dar nu au reşit să se afirme la nivel de ţară ca model de pragmatism administrativ aplicat şi nu doar teoretizat.

Dar să revenim la afirmaţia premierului că în timpul crizelor nu se fac reforme, ci doar se rezolvă punctual problemele apărute. Oare o firmă nu se reformează când are probleme?

Până la urmă vor ajunge la concluzia că nu clasa politică este principala vinovată de rămânerea în urmă a României, ci modul de gândire al nostru.

În România sunt în câmpul muncii aproximativ 5 milioane de salariaţi, din care 1,3 milioane la stat. Asta înseamnă că 3,7 milioane de furnicuţe trebuie să întreţină pe ele şi încă vreo 17 milioane de suflete. Fiecare salariat de la privat duce în spate vreo cinci indivizi, unii mult mai graşi decât el. Asta-i realitatea.

Dacă tot se amână reformele din cauza crizelor, ar fi interesant de văzut ce înseamnă „reformă” în viziunea primului ministru Nicolae Ciucă, dar mai ales pentru partidele din coaliţia de guvernare, pentru fiecare ministru din actualul guvern.