Doamna mea
Of, las pradă gurii mele,
un sărut îmbrățișat,
pentru tine, scumpă doamnă,
ultima ce mi-a fost dat...
Să mergem prin astă lume
strâns ținându-ne de mână,
prin vremuri bătrâne, bune,
când viața... ne tot amână.
N-am să pot găsi o alta,
tristă-i viața ce-am trăit,
uite-am devenit unealta,
cu care Domnu-a prășit.
Am să-mi ispășesc pedeapsa
să merg singur spre mormânt.
N-are să mai fie-o alta,
și n-o să mă înspăimânt.
Crocodilul moțat
Motto
Rotund la stat,
îngust la sfat
și mai mult lat,
dă sfaturi „țării”
pe înserat.
Îi plânge-obrazul,
pe gât lăsat,
sare macazul,
crocodilul moțat.
Nimic nu face,
curva borțoasă,
„ajută” lumea...
până se-ngrașă.
‘Ți coboară-n suflet,
cică.. te-ajută,
nu faci doi pași
și pici pe burtă.
De-ai fi de lume
ori de Domnul amenințat,
să te ferească sfântul,
de crocodilul moțat.
Doar cunoști stilul,
de neconfundat.
E crocodilul
tare moțat.
Metamorfoză
O apă-nvolburată foarte
ducea pe unde un sicriu.
Rău speriat, ba chiar pe moarte,
mai, mai să juri, sicriul era viu.
Scâncea lădița lovită fiind de pietre
și se văita amar de drumul lung.
Se sfărâmau vise-n scurte diametre,
în lacrimi reci și plânse îndelung.
Da-n ceasul unei stări de seară,
pe când cânta strigoiul la flașnetă,
sicriu-ajuns în Deltă de aseară,
l-au prefăcut pe loc în izoletă...
Umbra...
S-au cunoscut pe-ntinsul facebook.
Erau frumoși, cu ochi scânteietori,
ea, trup angelic, în vânt cu un năsuc,
el, floarea rară-n piept de sărbători.
Lăsați în gara rece de părinți,
de când s-au pripășit pe-acest pământ,
la jumătatea unui zâmbet plin cu jurăminți,
iubirii-ncearcă să îi facă legământ.
Mergând pe-alei viața să-și destrame,
se țin acuma strânși tare de mână.
Trecutul lor cabrat în diagrame,
se-asemăna ca firele de lână.
Și iară stând pe banca cea pustie,
băiatul, cu emoții, mâna fetei cere.
O viață cruntă, viață de lămâie,
ce dragostea frumoasă-n prima ei vedere!
De mici abandonați în gară,
au crescut mari, viața i-a despărțit
și-acuma-i întâlnește prima oară
pe un fertil tăpșan desțelenit.
Noaptea cea rea cu ghiocei în păr,
îi prinde-n parc, pe bancă-mbrățișați.
O umbră amărâtă c-un ram de adevăr,
le spune însă: Mamă, sunteți frați!
PUIU RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu