duminică, 29 mai 2022

Fotografia zilei - Scriitoarea Adriana WEIMER

 


 Născută în 13 februarie 1968, la Lugoj, Adriana Weimer este compatibilă cu dragostea dezinteresată, poezia, fotografia, pictura,  cu iubirea de frumos şi cel de lângă noi. Trăieşte fiecare clipă a vieţii considerând-o un DAR al lui Dumnezeu. Este un motiv să o îndrăgeşti definitiv.

- Membră în Societatea Ziariştilor din România, din 1993. - Secretar general de redacţie, ziarele “Lugojul” şi “Actualitatea”, între 1993-1997. - Redactor la revista “Banat”, din 2004. - Bibliotecară, Biblioteca Municipală Lugoj, din 1997. - Universitatea de Vest Timişoara - Colegiul Universitar de Institutori Lugoj, Secţia Desen, 2002-2005.
 
Cărţi publicate:
Volume individuale de poezie:
Drumuri în noi, Editura Marineasa, Timişoara, 1997; - Profund (conţine şi fotografii realizate de autoare - artă fotografică), Editura Marineasa, Timişoara, 2000; - Infinita iubire (conţine şi trei lucrări de pictură în ulei realizate de autoare), Editura Marineasa, Timişoara, 2005.
 
Volume colective de poezie:
Cartea poeţilor (volum colectiv de poezie), Editura Lugoj Press, 1994; - Hemografii (volum colectiv de poezie), Editura Marineasa, Timişoara, 2003 (Premiul I, la Festivalul Naţional de Poezie “Nichita Stănescu” 2003); - Lumină Lină, Editura Eurostampa, Timişoara, 2005 (Premiul II, la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară Religioasă “Lumină Lină” Timişoara 2004).
 
Premii literare:
Premiul III, pentru poezie, la Concursul National “Pana de aur”, Dej, 1984; - Premiul Ziarului “Drapelul Roşu”, la Concursul Naţional de Poezie Contemporană “Nichita Stănescu”, Timişoara, 1986; - Premiul Revistei “Dacia Literară” Iaşi, la Concursul Naţional de Poezie “Nicolae Labiş”, Suceava, 1995; - Menţiune Specială, la Concursul de Poezie “Ovidiu Hulea”, Aiud, 1996; - Premiul Revistei “Amfitrion”, la Festivalul Naţional de Poezie “Sensul Iubirii”, Turnu-Severin, 1996; - Premiul II, la Festivalul “Orfeu” de Poezie Ardeleană de după 1989, Cluj-Napoca, 1996; - Menţiune II, la Festivalul Internaţional “Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 1997; - Premiul I, la Festivalul Naţional de Poezie “Nichita Stănescu”, Timişoara, 2003; - Premiul Ziarului “Unirea”, la Festivalul Internaţional “Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 2003; - Premiul II, la Festivalul Internaţional de Creaţie Literară Religioasă “Lumină Lină”, Timişoara, 2004.
 
Premiu pentru artă:
Premiul III - Pictură (Portretul lui Lucian Blaga - pictură în ulei), la Festivalul Internaţional “Lucian Blaga”, Sebeş-Alba, 2004.
 
Referinte critice în volum:
- Birăescu Aquilina si Zărie Diana (Biblioteca Judeteană Timis), “Scriitori si lingvisti timisoreni” (1945 - 1999), Dictionar Bibliografic, Editura Marineasa, Timişoara, 2000 (litera W, pag. 237); - Marius Sârbu si Simion Todorescu, “Scriitori lugojeni”, Editura Mirton Timişoara, 2002, (pag. 139-144); - Nicolae Borlovan, “Escapade critice” (“Poezia ca apologie a suferinţei”), Caransebeş, 2005, (pag. 33-35).
 
Referinte critice în periodice:
- Gheorghe Grigurcu, “Un septet”, Revista “Contemporanul”Bucureşti, Nr. 17, 1995; - Cornel Ungureanu, “Poeţi din Banat”, Revista “Orizont”Timişoara, Nr. 4, 1995; - Ion Scorobete, “Ninge cu linişte”, Revista “Context”Timişoara, Nr. 2, 1995; - Dorin Murariu, “Poezia lugojeană la zi”, Ziarul “Redesteptarea”, Lugoj, Nr. 120, 1994; - Dorin Murariu, “Drumuri”, Ziarul “Redeşteptarea”Lugoj, Nr. 330, 1997; - Simona Avram, “O poetică în căutarea timpului, a cuvântului, a echilibrului”, Ziarul “Lugojul”Lugoj, Nr. 12, 1997; - Viorica Mureşan, “Lirică feminină nouăzecistă bănăţeană”, Revista “Limes”Zalău, Nr. 1-2 (5-6), 1999; - Ruxandra Ivăncescu, “Căutări adolescentine”, Revista “Vatra”Târgu Mureş, Nr. 3, 1998; - Horea Poenar, “Adriana Weimer: Drumuri în noi”, Revista “Steaua”Bucureşti (Cuprinsul revistei pe anul 1997: “Viaţa cărţilor”), Nr. 1, 1998; - Constantin Buiciuc, “Adriana Weimer: Drumuri în noi”, Ziarul “Actualitatea”Lugoj, Nr. 1, 1997; - Constantin Buiciuc, “Adriana Weimer: Profund”, Ziarul “Actualitatea lugojană”Lugoj, Nr. 37, 2000; - Laurenţiu Nistorescu, “Imaginea ca stare, cuvântul ca profunzime”, Ziarul “Redeşteptarea”Lugoj, Nr. 486, 2000; - Laurenţiu Nistorescu, “Poezia e un act de mare spontaneitate”, Ziarul “Redeşteptarea”Lugoj, Nr. 492, 2000; - Gheorghe Mocuţa, “Adriana Weimer, Profund”, Revista “Arca”Arad, Nr. 1-2-3, 2002; - Marius Crişan, “Totul e prea mult şi prea joc”, Revista “Banat”Lugoj, Nr. 9-10-11-12, 2004; - Graţiela Benga, “Prin ochii larg deschişi”, Revista “Rostirea românească”Timişoara, Nr. 1-2-3, 2006; - Valeriu Valegvi, “Lirică Lugojeană - Portret în mişcare”, Revista “Dunărea de Jos”Galaţi, Nr. 49, martie 2006; - Constanţa Buzea, “Literatură: Post-Restant”, Revista “România literară”Bucureşti, Nr. 32, 11 august 2006; - Mihaela Petrache, “Adriana Weimer, Drumuri în noi”, Ziarul “Gazeta Lugojului”Lugoj, Nr. 10, 1997. - Remus Valeriu Giorgioni, "Un coloviu de semne: Adriana Weimer, Infinita Iubire", Revista "BANAT", Lugoj, Nr. 3 (39), 2007; - Cristian Ghinea, "Şi ploaia aceasta locuindu-mă... cinsprezece ani de la debutul Adrianei Weimer", Revista "Orient latin", Timişoara, Nr. 6 (57), 2007.

SURSA: USR filiala TIMIŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu