În acest sfârșit de mai blând am ajuns la marginea Sălajului, în Boghiș, o localitate cu mult potențial, dar peste care timpul trece un pic mai împleticit, pesemne.
Lipsa de modernism a stațiunii are, în definitiv,
farmecul ei. Natura se prezintă nudă, dând privitorului posibilitatea să-i
admire formele colinare, împădurite din loc în loc. Câțiva maci înfloriți
împodobesc cochet acest peisaj. Seara, soarele înroșește cerul, parcă avertizând
că poate exista multă pasiune în calmul aparent al naturii. Apoi el se
strecoară grăbit și se ascunde printre coline.
Aveam să îmi împrospătez două zile mai târziu,
aceste imagini bucolice prin vizitarea mănăstirii Trei Ierarhi din satul Bic,
unde credința și-a găsit un sălaș de liniște și pace interioară, într-un cadru
la fel de plăcut. Construcția în sine se află într-o simbioză perfectă cu
mediul natural. Maica stareță ne-a vorbit despre miracole divine,
exemplificând. Personal, consider că cel mai mare miracol pe care îl poți
resimți acolo, este acela de a face parte și tu, om, din Lucrarea Domnului,
adică miracolul de a exista, de a te fi pogorât pe Pământ, fărâmă dintr-un
Univers, pe cât de mare, pe atât de necunoscut.
O altă vizită a fost în satul Iaz. Aici am avut
impresia că mă aflu într-un loc în care timpul se oprește un pic din mers, ca
pentru a-și trage sufletul. Senzația de perenitate este întărită, nu doar de
pitorescul aparte al satului, ci de o lumină specială pe care o sesizezi
imediat în privirea, zâmbetul și vorba tinerei Ligia Alexandra Bodea, cea care
a pus bazele Muzeului de Artă Populară, unicul muzeu de acest fel, în aer
liber, din județul Sălaj. Urmându-și visul din copilărie, ea a restaurat case
vechi de peste un secol și a adunat exponatele cu grijă și reverență față de
trecut. Însuflețirea cu care amfitrioana îți vorbește izvorește din iubire,
pasiune, frumusețe interioară. Toate acestea fac din acest muzeu un loc de
popas al sufletului pentru oricine va dori să-l viziteze.
Lucrările Taberei s-au ținut, majoritatea, în aer
liber, la Complexul Turistic David. Oameni din toate colțurile României Mari
s-au adunat, purtați de pasiunea scrisului, de dragostea pentru poezie, în
special. Recitările din creațiile proprii au avut un firesc aparte, cuvântul
fiind oferit de fiecare ca pe un dar care înalță spiritul printr-o emoție
colectivă. Aici am simțit mai mult ca niciodată că poezia este o stare țâșnită
din interior, din intimitatea sufletului și pe care poeții o oferă celorlalți
cu sinceritate. Pentru acest lucru lor nu le trebuie doar talent și inspirație,
divină aș pute-o numi, ci și curaj. Ei, ca și natura, se dezbracă de haina
cotidiană și își dezvelesc sufletul pentru ca cititorul să-l poată privi. S-au
citit, s-au recitat poezii superbe, iar muzica folk transmisă prin vocea
specială a doamnei Corina Ofelia Corpodean, a adăugat un plus de savoare.
Prezența domnilor scriitori Nicolae Băciuț și Cornel
Udrea a fost, din punctul meu de vedere, nu doar un exemplu de prestanță
culturală, lucru anticipat de altfel, ci și o lecție de modestie și frumusețe
interioară. M-a impresionat lipsa de prejudecăți! Nu am remarcat îngâmfarea și
condescendența sesizată la alți confrați experimentați de-ai dânșilor, iar
pentru acest lucru au toată admirația mea! Ei știu să aprecieze dragostea
pentru cuvântul scris chiar și a celor mai puțin titrați în domeniul filologic
decât dânșii, dar știu și faptul că fiecare vers, fiecare metaforă sunt o
ofrandă adusă lui Apollon, pentru vindecarea sufletelor. Unele pot deveni
oricând bijuterii cu care literatura română s-ar putea impodobi. Domnul Cornel
Udrea și-a exprimat speranța ca aceste înâlniri ale Taberei De Amicitia să
devină chiar o mișcare culturală, atât de necesară în aceste vremuri.
Numele noastre, ale celor care scriem, titrați sau
nu, poate nu vor fi păstrate pe pelicula timpului, dar am convingerea că prin
fiecare cuvânt scris se îmbogățește viața actuală cu frumos, cu sens și
normalitate, că putem fi, oricare dintre noi, o cărămidă, mai mică sau mai mare,
în construcția culturii sau în promovarea ei.
Umorul a condimentat seratele noastre, dându-le
farmec și s-a dovedit a fi un liant excelent pentru interrelaționare. Am
descoperit veleități actoricești de prim rang în persoana domnului Băciuț. Am
fost ispitiți să spunem cu toții glume și snoave.
Au fost concursuri, diplome, medalii și premii. Am
obținut și eu câteva. Chiar dacă m-au făcut să mă simt întrucâtva incomod, le
înțeleg sensul, le consider o dovadă de prețuire și prietenie.
Domnul Mihai Octavian Groza m-a impresionat, de
asemeni, ca pe toți cei prezenți. Este un tânăr tăcut. Asta doar până începe
să-ți povestească despre profesia de dascăl. Atunci se luminează și-ți vorbește
cu pasiune. Ar putea fi un model pentru toți care lucrăm în învățământ. Este un
istoric adevărat, înclinat spre cercetare. Conferința sa, „Tit Liviu Blaga –
contribuții la cunoașterea vieții și activității unui dascăl transilvănean
uitat”, are o muncă asiduă de documentare dar, în același timp, a fost
prezentată într-un limbaj clar, suplu, astel încât am reușit să-i absorb
fiecare cuvânt și să-mi dau seama că îi voi citi cu plăcere tot ceea ce scrie
sau va scrie în continuare.
Dar, mai mult decât toate acestea, am fost
impresionată de bucuria cu care se întâlnesc membrii taberei De Amicitia. Iată,
un nume predestinat! Am intrat, datorită lor, foarte repede în această
clepsidră a prieteniei. Este rar să vezi atât de mulți oameni frumoși la un loc
și cred că este punctul forte al acestei tabere! Mă bucur că i-am întâlnit! Cunoscându-i,
am înțeles de ce antologia poartă numele de „Clepsidra cu sentimente”; pentru
că aici, prin această clepsidră intră, desprinse de lumea exterioară
contondentă, cele mai frumoase valori umane: prietenia, credința, iubirea
pentru frumos, modestia, generozitatea și sinceritatea. Fiecare participant
merită câte o filă aparte, astfel încât le voi dedica în viitor acestor
prieteni care mi-au devenit dragi într-un timp atât de scurt, care m-au primit
cu atâta căldură, câte o prezentare.
Nu pot să închei însă, fără să amintesc de sufletul
care ne-a unit sub semnul prieteniei literare, doamna Mariana Moga. Dumneaei
este nu doar o foarte talentată poetă, ci și liderul de care au nevoie acești
oameni frumoși. Atentă la detalii, grijulie cu toată lumea, a fost și este
motorul acestor întâlniri. Ea demonstrează o generozitate sufletească aparte,
sacrificându-și timpul prețios unei idei care prin noi, dar datorită ei, prinde
contur.
Mulțumesc, doamnă Moga, mulțumesc tuturor celor din
Tabăra prieteniei literare De Amicitia, pentru această oază de normalitate,
pentru lecția de frumos sufletesc și spiritual oferită!
Simona Mihuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu