sâmbătă, 19 noiembrie 2022

Lucian Sarbu: „Râd ei, dar nu e râsul lor”


Republicanii americani au câștigat Camera Reprezentanților, ceea ce înseamnă că de acum se pot opune tuturor cheltuielilor inițiate de administrația Biden. Nu au câștigat-o chiar așa cum se așteptau, cu 20-30 de voturi avans, dar mai sunt de definitivat rezultatele din câteva circumscripții și au șanse mari să mai ia vreo 3 locuri. Așa că, având în vedere că Democrații se pare că au trimis literalmente doi morți în parlament (morții fiind menținuți în cursa electorală ca să nu câștige rivalul viu din partea Republicanilor), cel puțin pentru moment controlul Republicanilor asupra camerei inferioare a parlamentului american va fi unul destul de confortabil.

Din această cauză aripa dură a Partidului Republican, condusă de o tipă dată afară de pe Twitter pe vremea când această platformă era condusă de yes-sir-indienii-ăia pe care i-a ușuit recent Elon Musk, a cerut un audit al fondurilor destinate până acum Ucrainei. Și care nu sunt deloc mici: teoretic, ar fi vorba de peste 80 de miliarde de dolari. E vorba, desigur, doar de contribuția Americii.

Deși toți oamenii de bine se fac că nu e nimic grav, susținând sus și tare că oricum și printre Republicani sunt destui susținători ai războiului din Ucraina, în realitate lucrurile sunt destul de grave. Să nu uităm că tot ce știm la ora actuală despre mizeriile făcute în 2021, știm noi de cine, se datorează unui singur proces inițiat de câțiva temerari care au obligat CDC-ul american și Pfizer să publice informații pe care golanii ăștia aveau de gând să le publice abia prin… 2076. Și acum se întâmplă același lucru. Vom afla, până la urmă, cine a dat cu bățul prin gardul Rusiei, cine și de ce a suflat în foale ațâțând focul războiului în loc să toarne apă rece în capul lui Zelenski, cine și cu ce preț a sabotat North Stream, cine și cât a câștigat din morișca banilor fituiți pe filiera Ucraina-FTX.

Râd ei, dar nu e râsul lor.

Autor: Lucian Sarbu



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu