joi, 5 ianuarie 2023

Profesorii de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Satu Mare, plângeri penale împotriva elevilor!

 


INCREDIBIL unde s-a ajuns la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din municipiul Satu Mare! Mai mulți profesori au formulat plângeri penale împotriva unor elevi și REFUZĂ să mai intre la orele de curs din unele clase.

”Din păcate, la clasă există o atmosferă destul de tensionată, dar nu tensionată în limite normale, dar la ceea ce s-a ajuns este o situaţie aberantă, la care profesorii cu vechime au ajuns să nu mai dorească să predea la clasă şi au fost nevoiţi să formuleze plângeri penale”, susțin surse avizate pentru PresaSM.

Din această situație fără precedent s-a ajuns ca întregul corp profesoral, întrunit în Consiliul Profesoral, să ceară montarea de sisteme de supraveghere video-audio în clasele cu probleme.

”Există câţiva factori perturbatori, măsura fiind luată pentru a exista siguranţă atât pentru elevi cât şi pentru profesori”, mai spune sursa PresaSM.

Una dintre clasele cu mari probleme este a XII-a C, care funcționează în clădirea principală, la etajul al doilea. Unul dintre elevii vizați de această măsură consideră că măsura este ilegală și abuzivă, precizând că s-ar încălca astfel prevederile GDPR.

Conform rapoartelor Consiliului clasei, prezentate de către dirigintele clasei Consiliului Profesoral și obținute de PresaSM, ”În perioada acestui an școlar au fost constatate abateri grave de la regulamentele școlare, de la conduita de elev. În repetate cazuri, în cadrul Consiliilor Profesorale, colegi profesori își manifestau dezaprobarea și îngrijorarea faţă de escaladarea și agravarea situației disciplinare, cauzată de unii elevi pentru un caz de indisciplină analizat și dezbătut în cadrul ședinței Consiliului clasei a XII-a C”.

În unele situații s-a impus chiar prezența polițiștilor în sălile de clasă! Situația abaterilor disciplinare nu este una nouă. Repetarea sau chiar agravarea acestor situații conflictuale i-au determinat unii profesori să renunțe la predare, opinând faptul că nu mai au resurse, metode, căi prin care să remedieze atmosfera din timpul unor ore sau să suporte ofensele repetate din partea unor elevi.

SURSA: PRESA SM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu