de Gheorghe Pârja
Am avut norocul să mă ivesc în lume la poale de
pădure, să trăiesc o bună parte în mijlocul ei, să-i cunosc copacii după
esențele lor. Și acum știu să deosebesc, fără greșeală, fagul de brad, ulmul de
scoruș, frasinul de stejar. Am avut șansa să aud cum cântă paltinul, când îl
lovești cu baltagul, ce muzică sloboade bradul, când este căutat pentru
dranițe. Asta m-a învățat Ionu lui Taina, un mare meșter al satului meu, când
am fost la marcat copaci cu pădurarii. Că așa a fost obiceiul silvic pe atunci.
Ieșeau oamenii satului, în locurile unde aveau pădure, cu pădurarul, și
stabileau arborii care puteau fi tăiați. Lemn de foc, lemn de construcție. Omul
pădurii avea dezlegare de la lege să fie îngăduitor cu nevoile omului.
Dar cei care nu aveau pădure, dar aveau nevoie de
lemne? Era pădurea Sfatului și acolo se marcau copacii. Cât a fost de ciudată
vremea aceea, mi se pare, și acum, că a fost o ordine în pădurile satului. Dar
nu pot uita jaful sovietic făcut și în pădurile Maramureșului. Și acum îmi sună
în amintire cele două garnituri de tren, care treceau zilnic prin fața casei
mele, cu vreo 20 de vagoane încărcate cu bușteni de la Crivin, Pleșca, Ștedea,
Runcu, Podul Cireșului. Vagoanele ajungeau la Sighetul Marmației, buștenii erau
transbordați pe ecartament mare și luau drumul peste Tisa, în fosta Uniune
Sovietică, adică Ucraina, unde era un combinat de prelucrare a lemnului.
Asta a durat vreo 14 ani, până a fost pus în
funcțiune Combinatul de Prelucrare a Lemnului de la Sighetul Marmației.
Direcția Silvică de atunci a avut un program riguros de plantări de puieți. La
care, vara, în câțiva ani am participat și eu. Pe bani, nu gratis. Așa că
pădurile tăiate și trimise în altă țară, ca despăgubire de război, au crescut
la loc. Dar pădurile României, în ultimii treizeci de ani, au devenit din nou
obiect de jaf și hoție, iar împăduririle se fac mai ales pentru o știre
televizată. Nu am nimic cu exploatarea rațională a codrilor, dar ce se spune,
dar și ce vedem că se întâmplă cu tăierea pădurilor, în ultimii ani, nu ne
poate lăsa indiferenți. Mai anul trecut, am oprit în vârf la Roata Cavnicului.
Un fost demnitar îmi atrage atenția unui deal golaș.
Acolo a fost o pădure, îmi zice omul, dar a
dispărut, în mod ciudat, într-un timp foarte scurt. În ultimele luni se mai
ridică vălul de pe afaceri dubioase, care stau sub deviza: vânzarea de țară! Se
flutură ideea privatizării pădurii românești aflată în gospodărirea statului.
S-a scos de la naftalină expresia că statul este un prost administrator și s-a
pus de un proiect de lege în vederea privatizării. Săptămâna trecută, Federația
Sindicatelor din Silvicultură a organizat un miting în fața Guvernului, cerând
salvarea pădurilor proprietate publică a statului de la înstrăinare. Spuneau
protestatarii: „Pentru un pumn de arginți de la Comisia Europeană, România este
pe cale să pună pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare
păduri de stat, singura bogăție și resursă regenerabilă pe care această țară o
mai are și a cărei valoare este una inestimabilă.”
Am mai aflat că sub presiunea unor negocieri
neinspirate, care au stat la baza aprobării PNRR, se recunoaște public că
privatizarea pădurilor se dorește făcută cu acte în regulă. Ar fi vorba de o
avere de peste 100 miliarde de euro. Modificarea legislativă ar face ca
pădurile României să fie în pericol de a fi administrate și exploatate de
societăți pe acțiuni sau de SRL-uri. Strigau sindicaliștii în fața Guvernului:
„Nu vă bateți joc de pădurile României!” „Nu faceți experimente pe pădurile
statului!” „Nu înstrăinați pădurile statului!” „Nu privatizați Romsilva!” Prin
adoptarea acestei legi, statul român este pe cale să facă încă o greșeală
capitală după ce a privatizat sistemul bancar, petrolul, rafinăriile,
producerea și distribuția energiei, combinatele petrochimice și siderurgice,
industria producătoare de autocamioane, fabricile de tractoare și mașini
agricole, șantierele navale.
A venit rândul pădurilor. Executivul a adoptat în
mare grabă, în ultima lună a anului trecut, un proiect de lege privind
guvernarea corporatistă a întreprinderilor publice. Fără dezbatere publică. Se
vede că interesul național este ignorat complet, deși pădurile sunt incluse în
Legea siguranței naționale. Oare acest Guvern al României nu are o viziune
națională asupra economiei românești? Așa trebuie să fie? Tot ce ai tu să dai
la alții să le gospodărească? Intrăm în cadența teoriei de la Davos: că nu vom
deține nicio avere și vom fi fericiți? Nu cred în iluzii, nici în amanetarea
masivă a bunurilor naționale. Se numește jaf, răpire și umilire. Țară, pădurile
tale sunt pe cale să le păstorească o sferă de interese. Că și până acum munții
noștri au fost goliți și fără lege.
Toată această învălmășeală din vârful țării, o spun
cu tristețe, ne descurajează. Românii pleacă prin lume și nu prea întorc capul
înapoi. Toate încercările noastre de a opri devalizarea pădurilor se izbesc de
politică. Lemnul României, cum încercam să spun și în acest text, este la
dispoziția Europei, mai ales a Austriei. O, codrul nostru cum s-a dus, când în
jos și când în sus! Noi facem versuri, ei ne iau lemnul. Eu scriu,
dumneavoastră citiți, iar pădurea românească, cât a mai rămas, este amenințată
de o lege a bunului plac. Sunt alături de pădurarii români! Că și eu în pruncie
doream să mă fac pădurar. Țară, pădurile…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu