Umblă mândră prin grădini și cu țâțele mă privește direct în ochi. Desculță de cele mai multe ori, cu fusta mult deasupra genunchilor, superdecoltată, calcă angelic pe jăraticul stins al ultimei iubiri. În uitata cădere din calea infernului, pe-o margine de deal, s-a oprit să-și tragă sufletul, să ne aranjeze drurile.
Mulțam Domnului pentru ziua pe care mi-o dăruiește!
Somnoros, soarele se cațără în salcâmi, doar de-aia s-a ascuns Luna să se
odihnească după o scamă de nor.
Izvornița luminii se-apropie, ne inundă iar seara nu
mai umblă desculță-n bulevardele atârnate de marginea iluziilor.
Gata, seara doarme.
Viața se trezește la viață, strugurii coboară din
vii să se odihnească-n butoaiele grase. Porumbii iau calea pătulelor și cocenii
se așează minunat în glugi.
Ce frumoasă ești copilărie! Ce ne mai ascundeam la
pituluș în glugile de coceni!
Ce viață, Doamne!
Mai dă-ne-o o țâră înapoi! Tomatele și-ale lor
surate stau la rând la gura borcanelor.
În boturile firelor de iarbă bruma întârzie să se
așeze. Vara nu prea vrea să plece. Și nu-i rău, numai că ritulu-i ritual și
trebuie să-l petrecem.
Pe la jumatea unui zâmbet, septembrie cu ghiocei în
păr și brumă pe dinți ne dovedește, a nu știu câta oară, că nu este de glumă cu
această lună ciudată de-acum.
Privind cum trec spre „casă” cirezile anilor spre
amurg, în timp mut, aruncăm răbdarea în fântâna fără cumpănă și-o așteptăm pe
ea, prințesa-n zale de argint, Toamna.
Păi dacă tot ai venit, Toamnă, atunci, Bine-ai
venit!
Puiu
RĂDUCAN
09092023-B.
Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu