Solidaritatea guvernanților în vânzarea intereselor propriei țări…

 

Nu este acesta guvernul care ne promitea că vom mânca „din nou românește”?! Din nou și din ce în ce mai mult „românește”, pentru a nu a mai avea la raft atâtea produse alimentare de import? Sigur, pentru a consuma „neaoș”, ne trebuie și produse autohtone… Cultivate, prelucrate, ambalate aici, la noi acasă… Dar din tot acest lanț, privind felul în care guvernanții reacționează în fața valului tot mai agasant și sufocant de exporturi ucrainiene, pare ca ai noștri să se fi axat strict pe același segment de piață al ambalării… Iar tot ceea ce mâncăm „românește” să rămână autohton doar la nivel de etichete… Nu de produse de pe ogoarele și brazdele țării, nu din depozitele și hambarele noastre, nu din fabricile de prelucrare a materiei prime strict autohtone… Ci doar o etichetare ca „produs românesc”, dar cu zona reală de origine, deja, tot mai masiv, din Ucraina sau „din afara UE” (o mascare tot mai uzitată a acelorași origini a unor produse care deja ne sufocă). Iar guvernanții promit doar măsuri pentru a compensa pierderile agricultorilor noștri… Nu pentru a le găsi „portițe” prin care să mai ajungă și marfa lor pe piață… Ci strict compensații, și acelea doar la nivel de combustibili… Un sprijin pe care guvernanții îl „zecuiesc” la doi lei compensare pe litru de motorină, dar nu la nivelul întregii cantități folosite de un fermier în lucrările sale agricole, ci, fracționat, din nou, la jumătate din cantitatea totală! Să suporte și fermierul o parte din solidaritatea guvernanților în vânzarea țării, nu?! Iar guvernanții fac asta practic acceptând, generalizând chiar, și o condiție de bază a acestui troc de vânzare a originii și calității produselor noastre… Mucegăirea și putrezirea a tot ceea ce se găsește în hambare sau pe ogoare, dar și transformarea terenurilor, pentru următoarele sezoane agricole, în pârloagele ecologice conturate de câțiva ani de Uniunea Europeană pentru România, ca un procent semnificativ din terenurile agricole existente…

Iar, din păcate, reprezentanții agricultorilor și fermierilor noștri nu au înțeles nici până acum că doar prin comunicate anoste și vociferări media, pe ici-colo, nu vor rezolva nimic. Ci doar vor ține și ei de un colț al praporului agriculturii românești, fiind de-a dreptul tragic felul de complacere a tuturor celor implicați în agricultura românească… Felul de a aștepta spășiți măsurile necesare, nu doar de la guvernul României, sub forma unor zecuiri din subvențiile oferite de UE celorlalte țări europene, nu doar de la Bruxelles, ci, acum, și de la… Kiev!… A treia subordonare colonialistă, doar pe segmentul agroindustrial, pe care ne facem că nu o vedem, că nu o simțim!…

Și nu, nu este o soluție să stai spășit să vezi ce se întâmplă cu țara ta, așteptând măsurile din programul de incluziune cerealieră forțată, pompos numit „plan de acțiune cu privire la măsurile pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor”, pe care Ucraina l-a promis Uniunii Europene dacă i se vor ridica toate restricțiile de export, în fapt, de supraexport cerealier… Pentru că aceasta pare a fi poziția Guvernului României (de altfel, constantă la nivel de supunere, nu?!) când toate celelalte țări afectate de supralivrările din Ucraina au înțeles că trebuie să acționeze singure, să nu aștepte „bunăvoința” UE, punând restricții la aceste importuri și „tranzite” de cereale… La cele cu eticheta oficială de importuri, dar și celor în aparent regim „de tranzit” prin vari țări europene, tranzite ce au sublimat în importuri mai mult sau mai puțin mascate în toate acele țări ce s-au ridicat acum împotriva supralivrărilor agroeconomice ale Ucrainei. Acțiuni perfect justificate, mai ales că, deși livrările ucrainiene au atins cifre record, în țările vizate de necesitatea acestor exporturi, în speță, țările africane, au ajuns totuși doar procente infime din ceea ce a trecut prin „coridoarele umanitare”… Restul a rămas aici, sufocând… Or, fiecare stat trebuie să se protejeze! Fiecare stat care pune propriile interese agroindustriale, economice și de fluxuri financiare, pe primul loc! Nu ca la noi, unde o țară întreagă așteaptă să vadă ce măsuri ia guvernul pe seama deciziilor, nu doar ale UE, ci, de acum, oficial, și ale Kievului!… Sau poate doar ale Kievului!…

În plus, problema nu este doar a compensării (oricum parțiale) a pierderilor fermierilor, ci și a protejării consumatorului român. Pentru că țara noastră a fost transformată într-o uriașă piață de consum pe care s-au înțeles, până acum, marii rechini și marile multinaționale. Dar pe care a apărut un nou jucător: Ucraina. Iar cei ce au controlat piața noastră până acum nu vor renunța! Și poate aici să avem și noi, deloc paradoxal, o rază de speranță! Din faptul că statele europene vor acționa pentru a-și proteja tocmai feliile din această piață de consum! Și vor lupta ele pentru a se asigura că românii vor consuma pe mai departe și mălai din Ungaria (!), și zahăr din Polonia (!), și uleiuri din Bulgaria ori de te miri unde…

În acest context, Guvernul României ne spune că așteaptă din partea Ucrainei prezentarea „planului de acțiune pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor”. Asta deși ar fi trebuit să decidem noi măsurile necesare protejării fermierilor și consumatorului român, și nu neapărat o măsură categorică, de interzicere a grânelor ucrainiene pe piața noastră, ci de a le pune taxele de import specifice produselor din afara UE. Noi însă așteptăm să vedem ce iese din înțelegerile Europei cu Kievul. Inclusiv pe perioada de tranzit, acum de 30 de zile, în care Kievul a promis Europei că va prezenta „soluțiile” (dar de ce să nu facă asta țările afectate?!), perioadă în care coridoarele cerealiere, deja sufocând șenalele și porturile noastre, se vor transforma poate într-un „schengen” dunăreano-ucrainean, în care, soluția pentru a nu ne fi colapsate rutele și porturile, să fie o înțelegere (o impunere, de fapt) prin care România să crească, pentru propria piață de consum, importurile directe și diversificate din Ucraina…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea