A da cu o mână și a lua cu cealaltă sau
ERORI LEGISLATIVE
în acordarea indemnizației membrilor uniunilor de creație
Da, ne face cunoscut Cicero în urmă cu 2000 de ani, „a greși este omenește” (de fapt dictonul ciceronian susține că „Orice om poate să greșească, dar numai prostul stăruie în greșeală”)! Prin urmare (cu necesara distincție dintre eroare și greșeală: eroarea este de ordin logic, greșeala este de ordin moral), doar la nivel politic erorile devin grave greșeli sau păcate față de cetățeni și țară, deoarece – ne încredințează Mihai Eminescu în scrierile lui politice – „Greșelile politice sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se frânează dezvoltarea unei țări întregi și se afectează, uneori pentru zeci de ani, viitorul ei”.
Vasăzică, fiind
erorile inevitabile pentru condiția umană din totdeauna și pentru totdeauna (cu
dreptate se spune că „Numai cine nu muncește nu greșește/nu face erori”), iar
instituțiile fiecărui stat sau conglomerat de state (UE, NATO), cu calitatea
lor de factori decizionali, fiind formate din indivizi mai mult sau mai puțin
capabili și din relații interumane mai mult sau mai puțin fructuoase pentru cei
mulți (nu intră în discuție acei necușeri „descurcăreți”, care pretutindeni ba
driblează, ba sfidează legile!), singura modalitate prin care erorile
politico-instituționale sunt împiedicate să devină greșeli cu apetit genocidar
o reprezintă statornica aplicare în practică a mereu actualului sfat
confucianist din urmă cu aproape două milenii și jumătate: „A guverna înseamnă a rectifica” .
Riguros adevărat,
deoarece este știut faptul că nicio decizie sau acțiune umană nu este perfectă,
ci doar (la un moment dat ori într-o anumită conjunctură favorabilă) măsura cea
mai potrivită, deseori cu speranța că este cea mai rentabilă, pe anevoiosul
drum înspre perfectibilitate.
Desigur,
rectificarea (mă rog, chiar recunoașterea publică a erorii săvârșite în mod
neintenționat și nepremeditat) este absolut necesară atuncea când
feedbackul/avertismentul sistemului social al României postdecembriste, cu
pretenții democratice, vine în anul electoral 2024 din partea unor membri
valoroși ai celor nouă uniuni de creație, legal constituite și cu personalitate
juridică (UZPR – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea
Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România,
Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Teatrală din România, Uniunea
Cineaștilor din România, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din
România, Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Uniunea
Arhitecților din România), care prin Legea
nr.8/2006 sunt îndreptățiți să primească o indemnizație egală cu 50 % din
pensia lunară.
Atâta doar că, ne
înștiințează domnul conf. univ. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița în
irefutabilul articol (și nu numai) Probleme și
soluții privind cuantumul indemnizației stabilite prin Legea nr.8/2006,
cuvenită de la 1 septembrie 2024 (între timp, domnia-sa a trimis
petiții la toate organele abilitate), această indemnizație
a rămas la nivelul lunilor anterioare datei de 1 septembrie 2024 (data
majorării, în unele cazuri chiar cu 100 %), adică nu a
fost adusă la nivelul pensiei din luna septembrie, ceea ce – conchide
distinsul autor – constituie deodată o ilegalitate și
un abuz!
Ca lucrurile să fie
cât se poate de clare pentru orice om cu discernământ, îndeosebi pentru
factorii decizionali din această țară, domnul profesor demonstrează printr-un
exemplu și un calcul elementar că, în cazul celor cu pensia dublată de la 1
septembrie, legiuita
indemnizație nu mai reprezintă 50% din venituri, ci doar...25%!
Pentru a trezi cât
de cât simțul umanitar al actualilor cârmuitori în ceea ce privește ridicolele
venituri ale atâtor artiști remarcabili, domnul N. Grigorie-Lăcrița dă cutremurătorul
exemplu al longevivului și inegalabilului Gică
Petrescu, care a avut o carieră întinsă pe aproape șapte decenii, a
încântat generații de români cu melodiile și cu vocea sa și a locuit într-o
garsonieră din centrul Bucureștiului, iar la bătrânețe, cum nu putea să se
descurce cu pensia de mizerie ce-o primea, a trăit o bucată de vreme din mila
vecinilor săi...
P.S.: Ca să nu fiu bănuit, ba chiar acuzat de unii cârcotași că aș urmări
anumite foloase personale, eu, autorul prezentului articol, fac precizarea că
nu sunt membrul vreuneia dintre cele nouă uniuni, lucru care în, opinia mea, îi
garantează materialului obiectivitate și-i conferă maximă credibilitate.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
27 sept. 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu