Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pus capăt tergiversării procesului privind spațiul comercial care aparține familiei Iohannis, din Sibiu.
„S-a judecat recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe povestea cu casele. Și decizia este că se respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă Bașta Rodica, care e împreună cu familia Iohannis. Practic, ÎCCJ a respins recursul lui Baștea și se poate trece la executare! Practic, a pierdut definitiv a doua casă! Îi ia și casa, și banii!”.
Până recent, cei de la ANAF susțineau că nu pot recupera prejudiciul de la familia Iohannis pentru că în cazul unui imobil deținut de către familia prezidențială există un proces pe rol.
Șeful statului este obligat să returneze toți banii încasați drept chirie pentru spațiul comercial din Sibiu, acolo unde activa banca Raiffesen Bank, informează Antena 3 CNN.
Din chiria acestui spațiu comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29, familia Iohannis a obținut peste 260.000 de euro.
Litigiul a fost inițiat de către prietena familiei Iohannis de la Miami, Rodica Baștea. Aceasta solicita anularea unui certificat din 2008 prin care statul român a fost declarat moștenitorul legal al imobilului din Gheorghe Magheru 35.
Între 1999 și 2008, casa a aparținut lui Ioan Baștea, soțul femeii, decedat între timp, Georgetei Lăzurcă, soacra președintelui, și lui Carmen Iohannis, soția acestuia.
Până acum, Rodica Baștea a pierdut în toate instanțele, la Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba. În final, prietena familiei Iohannis a pierdut procesul și la Înalta Curte de Casație și Justiție, așa că cei de la ANAF au cale liberă să recupereze prejudiciul de la familia Iohannis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu