de Gheorghe Pârja
Trăim o vreme extrem de agitată! Campania
electorală, după părerea mea, are multe îndârjiri, foarte puține puse într-o
ecuație a demnității democratice, cum am dori să fie. Dar cum ar fi bine? Nu
știu, de aceea sunt în căutare de lămuriri. De pildă, care este miza adevărată,
importantă, a alegerilor prezidențiale de anul acesta? Că sunt cam mulți
candidați și doar unul sortit câștigului. Sondajele dau emoții celor înscriși
în cursă și ne pun pe noi să facem pariuri în gând. Pe acest fond cu multe
sforării și utopii au coborât păcurarii din pășunile îngândurate, pentru a
protesta împotriva uciderii oilor. În ultimii ani ne-am obișnuit cu masacrul
animalelor – găini, porci, vaci, oi. Că au fost lovite de pestă și trebuie
lichidate. Nici oamenii nu au făcut excepție de la aventura pe cărările morții.
Încă de la primele excese de a sacrifica animalele
au apărut îndoieli că ceva nu este în regulă, că prea multă tăcere înconjoară
faptele. Dar autoritățile au devenit suverane, fără prea multe explicații. Iar
oamenii au fost puși într-un con de umbră. Au fost puși în regula argumentului
specialiștii, care, cu o jumătate de gură, au dispus marile sacrificări. Până
într-o zi în care din rândurile lor s-au ridicat voci care răspândeau în jur și
îndoieli. S-a rostogolit tăvălugul comentariilor. Așa, o chestiune veterinară a
devenit o pricină politică. Dar realitatea devenea din ce în ce mai dură.
Personaje îmbrăcate în alb năvăleau în curțile gospodarilor și culegeau
păsăretul fără niciun argument. Mi-au rămas acele imagini în memorie, fără să
pot fi lămurit până la capăt.
Invadatorii din cotețele oamenilor nu au lăsat în
urmă prea multe lămuriri. A urmat măcelul în marile ferme. Și s-au împuținat
aripatele de la noi. A venit rândul porcinelor. Se striga în gura mare pericolul
pestei. Și s-au redus serios efectivele de șoldani. Acum spun cei pricepuți că
importăm foarte multă carne de porc. Oare asta s-a vrut? Sinceritatea locuiește
în altă parte. A venit și rândul micilor rumegătoare. Recent, păstorii au
coborât la Guvern cerând să se oprească uciderea oilor. De aceste animale
blânde sunt legat din copilărie. Le-am păzit pe pășunile soarelui. Mielul este
simbolul Nașterii Sfinte. La protestul păcurarilor am auzit o mărturisire care
m-a tulburat. Cum au fost ucise cele două sute de mii de oi? Prin împușcare,
spune păstorul. Un glonț în frunte. Păstorii spuneau în Piață că nu era vorba
de o boală în masă a ovinelor. Nu era un pericol. Dar ordinul se execută, nu se
discută!
Și așa au rămas păcurarii fără oi, când trecea o
lumină în sicriu. Oile au fost împușcate în cap, ne-a spus păstorul. Nimeni nu
a fost mișcat de cruzime. Dar când un urs a fost deranjat din bârlog, au sărit
ca arși cei de la protecția animalelor. Apoi, păstorii indignați, coborâți în
Capitală, nici nu au fost luați în seamă, așa cum se cuvenea, de către
autorități. Ce să le spună? Că așa este ordinul. Cu toate că au fost compromise
exporturile și alte daune, nu s-a alertat nimeni. Se adună tot mai multe
argumente că agricultura românească trebuie să-și reducă motoarele, să lase loc
altora pe piața românească. Intrați în magazine, priviți produsele și alte
probe nu vă trebuie.
Mai nou și ouăle din Ucraina au invadat magazinele
noastre. Pe mine m-a întristat uciderea oilor! Cu un glonț în cap. Mi-am adus
aminte de o încercare lirică scrisă pe când păzeam oile pe Pășunea Soarelui.
Scriam atunci: Colindă păstorul cu turmele flămânde, câmpiile noastre supărător
de pustii, păstorul crestează cerul din oglindă, că-și mai amână moartea cu o
zi. Ori: De s-ar povesti odată despre noi, nu-i carte nici hârtie să se scrie,
cum moare păcurarul fără oi, când pleacă o lumină în sicrie. Ce premoniție de
prunc ațipit de stele! Acum înțelegeți de ce am fost trist de uciderea oilor.
P.S. Ieri, am aflat că exportul ovinelor din România
a fost deblocat. Ce a mai rămas din Miorița noastră?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu