Țara noastră cum să mai respire,
Dacă nu-i al ei ce-a fost al ei,
Dacă dreptul ei la fericire
E vândut de nişte derbedei ?
Veacul e la ora lui târzie,
Oamenii sunt trişti si nu mai pot,
Am ajuns o biată colonie,
Condamnati să dispărem de tot.
Cei mai mari organizează razii,
Pentru capi de ţară insurgenti,
Iar democratia, la ocazii,
E distribuită la clienti.
Asta nu e ţară, ci durere,
Ăsta nu e stat, ci alibi,
Pentru miliardele prospere,
Care pe săraci îi vor slei.
Întelesul drumurilor sparte
Urcă-n stema patriei, urât,
Omul, de el însuşi, se desparte
Sfâşiind drapelul doborât.
Osti străine au intrat în tară,
Nu se stie când vor mai pleca,
Suntem, iar, în clasa-ntâi primară,
Stim ceva, dar viata-i altceva.
Tara noastră nu mai e a noastră,
Clopote de moarte au bătut,
Are steag de doliu, la fereastră,
Tara noastră fănă continut.
S-au pierdut uzine, fabrici, nave,
Antichrist s-a convertit în christ
Si-n concertul apelor bolnave,
Lacrima e ultimul solist.
Noaptea se aude mult mai bine,
Sub un cer, aproape înflorit,
Agonia insulei latine,
În oceanul slav din Răsărit.
de Adrian Păunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu