Probabil unul dintre cele mai tari trei interviuri politice de după Revoluție: Ion Iliescu, în dialog cu fostul ministru Ionuț Vulpescu, la podcastul ”Avangarda” al acestuia, scrie Inpolitics. Un alt asemenea interviu a fost difuzat tot la ”Avangarda” în martie. La 95 de ani, Iliescu surclasează la luciditate tot leadershipul politic al ultimilor 20 de ani și vorbește despre ce fel de președinte ar trebui României după viitoarele alegeri. Difuzăm fragmente din material, cu precizarea că vom mai difuza și în zilele următoare, interviul fiind destul de lung.
Întrebat
de ce în România instituția fostului Președinte al țării nu se bucură de
același respect ca în alte țări, Ion Iliescu răspunde:
”Nu doar că instituția prezidențială nu e la fel de
respectată și de sonoră cum e cultul foștilor Președinți de la Casa Albă, dar e
ceva mai dramatic de atît. Nici foștii Președinți de stat, între ei, nu au
dialog și nu sunt capacitați să rămînă în slujba României prin ceea ce au mai
valoros: un capital social, conexiuni, influență internațională și, foarte
important, experiența politică. Foștii președinți nu mai sunt uneori nici măcar
în amintirea partidelor lor, darămite a opiniei publice. Ultima dată cînd ceva
a reunit foștii Președinți ai României a fost înmormîntarea Papei Ioan Paul al
II-lea(…) Ar fi frumos ca pe foștii Președinți să îi unească și nașterea unei
noi Românii.
Vedeți, în România funcționează ceea ce Hannah
Arendt numește, la un moment dat, mitul țapului ispășitor: cineva trebuie să
fie de vină pentru insuccesele unei țări, și e mai simplu să arunci culpa
asupra unui singur individ, decît să evaluezi problema ca fiind atribuibilă
unor grupuri mai largi. Președintele României a fost țapul ispășitor în
dialectica vinei de cînd s-a instituit democrația în această țară(…)
Președinți
jucători, învățători, informatori
Cotroceniul a fost, în ultimele decenii, nu un loc
din care Președintele iese către public, ci unul în care Președintele se închide(…)
În România contradicțiile se nasc între mai mulți actori politici, iar
Președintele mai degrabă mediază. Sigur, în cultura politică autohtonă au
apărut tot felul de etichete prezidențiale: Președinți jucători, învățători,
informatori.
Toate denotă însă derapajele democrației, dar toate
susțin teoria mea, aceea că Președintele e cel pe care dai vina. Se vede, de
altfel, și din matematica alegerilor: România vrea guverne de stînga, se simte
reprezentată de ele, dar a retras stîngii, de fiecare dată, în ultimii 20 de
ani, la alegerile prezidențiale, șansa de a mai da un Președinte
social-democrat”.
Ion
Iliescu explică și metafora președintelui- țap ispășitor:
”Vina pusă asupra unui singur om te scutește de
efort: nu mai cauți soluții de grup pentru o politică mai performantă și nici
nu mai delegi tipuri de responsabilități. De ce în România se vrea un nume
propriu pentru orice culpă? Pentru că există un reflex mai degrabă estic, de a
personaliza puterea și efectele ei. Niciodată nu sunt de vină sisteme sau
instituții, nici grupuri, ci un individ, iar în cazul de față, Președintele e
unul dintre animalele de sacrificiu în retorica discursului public, chit că
republica noastră nu e una ca cea franceză, de pildă. Pe de altă parte, e
foarte simplu să arunci vina asupra Președintelui, pentru că pare sacrificiul
suprem, făcut de la vîrf, care albește campaniile electorale și deficitul de
imagine. Partidul care veșnic se reinventează e un mit care are monopolul lui
în spațiul public. Iar reinventarea ține de jertfirea unuia sau a altuia”.
”Palatul Cotroceni e și un loc al amneziilor, pentru
unii, nu numai al beției de putere”
Ce
calități trebuie să aibă un Președinte?
Ion Iliescu: ”România are nevoie de cineva care să
fie deasupra partidelor. Un președinte e un mediator. Cumva, e și ciudat cîte
etichete și sloganuri, apropo de publicitatea politică, au rezultat în ultimii
ani. Unii au vrut să fie „președinte-jucător”. Asta înseamnă democrație? Să
joci, ca Președinte, cot la cot cu partidele, cu grupurile de interese? Sau să
reprezinți interesul societății și al statului român deopotrivă, fără a deveni
clientul unor relații de putere? De ce nu alege nimeni să se prezinte
electoratului ca ceea ce ar trebui să fie, un președinte-mediator?
Președintele e un arbitru al unui joc în care nimeni
altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să cîștige.
Desigur, Președintele vine susținut de un partid sau din partea unui partid.
Dar un președinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat;
asta nu înseamnă însă că Președintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să
uite de valorile și principiile lui, odată ajuns la Cotroceni.
Să știți că Palatul Cotroceni e și un loc al
amneziilor, pentru unii, nu numai al beției de putere. Nu poți face ca Președinte
ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidențiabil bun e cel care
are conștiința clară cu privire la ce nu trebuie să facă, și încrederea
nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un Președinte bun e cel care are
simțul rigorii și grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă”.
Mesajul
subtil al lui Ion Iliescu: nu mai trebuie aleși președinți inculți!
”Un ingredient de nelipsit în portretul robot al
liderului de la Cotroceni trebuie să fie educația culturală și capacitatea de a
învăța, nu trebuie să le știe pe toate deodată, dar trebuie să vrea să învețe
de la toți cei din jurul lui. Cred că doar un individ cu sensibilități
culturale poate înțelege orientarea europeană și atlantică în continuare, ca un
factor identitar al țării noastre, și poate propune intern un ecosistem al
unității în diferență, pluripartidist, multicultural.
Europa va fi tot mai mult o chestiune de voință
politică și Președintele României trebuie să aibă gustul acestei voințe. Ce
doresc să aducă toamna României? Un Președinte care să fie autentic fără a
personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democrației
românești.
Sunt foarte multe sloganuri politice și foarte
puține branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanței și
proximității, un spațiu social în care oamenii țin aproape unii cu alții,
Președintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale. Ce îi lipsește
României e și un Președinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult
decît partidele din opoziție sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor,
educîndu-le mentalitățile și cultivîndu-le libertățile, aceasta va fi o sarcină
prezidențială cu totul aparte în plină epocă, în care oamenii nu mai gîndesc
deloc sau lasă inteligența artificială să se pronunțe pentru ei”.
”România
a avut în ultimii ani președinți care fie au făcut microfonie, fie au tăcut”
”Am un mesaj și pentru oameni: să nu creadă că cei
care tac, nu fac. România a avut în ultimii ani președinți care fie au făcut
microfonie, fie au tăcut. Nu poți să transmiți de la Cotroceni ca în serile cu
karaoke, constant, pentru că începi să falsezi niște principii democratice,
nici să te ascunzi ca și cînd Cotroceni e un spațiu monahal. Dialogul cu
societatea trebuie și el să aibă, dinspre Președinte spre oameni, o justă
măsură, iar dinspre oameni spre Președinte, o justă înțelegere.
M-aș bucura ca România să aibă un Președinte care să
își propună o platformă de lucru pentru combaterea celor șapte păcate sociale,
așa cum le numea Mahatma Gandhi: politică fără principii; bogăție fără muncă;
plăcere fără conștiință; cunoștințe fără caracter; comerț fără moralitate;
știință fără omenie; religiozitate fără sacrificiu. „România vindecată”, cu
alte cuvinte”.
”Dacă astăzi un candidat își întreabă rivalul ce
orientare religioasă are, e sinucidere curată”
Întrebat
ce ar răspunde azi la întrebarea care i s-a adresat de către Emil Constantinescu
în campania din 1996: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu”?, fostul
președinte răspunde:
”Într-o dezbatere pentru cursa prezidențială, dacă
astăzi un candidat își întreabă rivalul ce orientare religioasă are, e
sinucidere curată. Criteriile progresiste ar spune că nu ai ce să cauți în
intimitatea celuilalt. Dacă aș fi avut dezbaterea aceasta în 2024, cîștigam
doar lăsîndu-mi contracandidatul să adreseze această întrebare, fără să schițez
un gest. E simpatic cum noi am fost în 1996 mai progresiști decît sunt unii în
2024, nu?
Noua generație caută, dar nu prea mai are unde să
găsească, un Președinte care crede genuin că știința și religia trebuie să se
afle într-un dialog. Așadar, ce aș răspunde astăzi la acea întrebare? Exact ce
am răspuns și atunci, cu deplină sinceritate. Aș fi putut să îi spun dlui Emil
Constantinescu un adevăr esențial: nu am făcut și nu voi face niciodată paradă
de nimic. Scriptura însăși îți recomandă: cînd te vei ruga, intră în casa ta și
în cămara ta. Pe de altă parte, nu știu de ce, unii au sentimentul că dacă îl
interpelează pe Dumnezeu au și dobîndit împărăția cerului” mai spune Iliescu. (B.T.I.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu