duminică, 29 septembrie 2024

Eliza Buceschi: „Am jucat la sacrificiu pentru națională și apoi nimeni nu m-a băgat în seamă...”

Băimăreanca Eliza Buceschi (31 de ani), cea mai bună jucătoare a României de la Campionatul Mondialul de handbal feminin de la finalul anului 2023, a decis să se retragă de la echipa națională.

Handbalista română joacă pentru CS Rapid din anul 2020, iar la finalul anului trecut a semnat prelungirea contractului cu formația din Giulești.
Eliza Buceschi a postat un mesaj amplu pe rețelele sociale prin care a anunțat că a decis să se retragă de la echipă națională, după 13 ani în care a reprezentat România atât la Campionate Europene, cât și la cele Mondiale.
De asemenea, Buceschi a transmis și motivul pentru care a ales să se retragă de la echipa națională. Este important de precizat că retragerea lui Buceschi vine la câteva luni de când Cristina Neagu a anunțat și ea că nu va mai juca pentru echipa națională.
„Aventura mea alături de echipa națională a început în anul 2011 când am participat la primul meu turneu final alături de echipa de senioare . De atunci și până la sfârșitul anului trecut am răspuns cu mare bucurie fiecărei convocări pe care am primit-o, însă lucrurile nu au fost mereu atât de simple.
În anul 2016 înainte de turneul preolimpic am suferit o accidentare serioasă la gleznă, însă cu ajutorul medicamentelor și infiltrațiilor am reușit să joc, fapt care a agravat situația și m-a făcut indisponibilă pentru tot restul sezonului.
După Campionatul European din 2018, am avut nevoie de o intervenție chirurgicală, ceea ce m-a făcut să pierd din nou a doua jumătate de sezon. Și acestea sunt doar câteva exemple. În ciuda tuturor accidentărilor am continuat să răspund pozitiv convocărilor și a reprezentat o adevărată mândrie să fac asta.
Însă, povestea ultimului Campionat Mondial este și cea care m-a făcut să iau decizia de a renunța la echipa națională.
Pe tot parcursul turneului am jucat cu o accidentare care s-a agravat și care m-a făcut indisponibilă pentru următoarele 4 luni, ratând practic tot restul sezonului la echipa de club Rapid București , căreia îi mulțumesc că a fost alături de mine și m-a ajutat să trec peste aceste momente dificile.
În toata această perioadă de după Campionatul Mondial și până la începutului acestui sezon nu am avut niciun contact cu vreun membru al staffului tehnic al primei reprezentative, timp în care s-au desfășurat și alte acțiuni ale echipei naționale.
La finalul lunii august , după un meci din cadrul supercupei României m-am întâlnit întâmplător cu selecționerul României și într-adevăr i-am comunicat decizia de a mă retrage din cadrul echipei naționalei.
Nu vârsta sau accidentările m-au făcut să iau această decizie, ci mai degrabă modul în care s-au desfășurat lucrurile după Campionatul Mondial, turneu în care am jucat practic la sacrificiu, în dorința imensă de a ne califica la turneul preolimpic.”, a scris Eliza Buceschi pe contul de Instagram.

Cristi SOMEȘAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu