Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, anunță că Legea pregătirii populației pentru apărare, lege care prevede implementarea serviciului militar voluntar, se află pe circuitul de avizare interministerial și a primit deja majoritatea avizelor.
Ministrul Moșteanu afirmă că, dacă proiectul nu dă
și femeilor posibilitatea de a se înscrie la serviciul militar voluntar, va
face demersuri pentru ca o prevedere în acest sens să fie introdusă.
”Legea pregătirii populației instituie ideea de
serviciu militar voluntar. Orice tânăr între 18 și 35 de ani se va putea
înscrie să facă armata voluntar patru luni de zile, va fi plătit în aceste
patru luni, va primi niște bani la finalul acestor patru luni, iar apoi va
rămâne în rezerva operațională a Armatei Române, se pregătește din timp în anii
care urmează și creștem rezerva, oamenii care sunt pregătiți militar. (…) Vor
fi plătiți cu solda minimă pe cele patru luni, dacă nu mă înșel, și vor primi
trei salarii medii la final, deci sunt niște bani buni”, a explicat Ionuț
Moșteanu, marți seară, la Euronews România.
El a spus că este un model care a funcționat cu
succes în alte țări, iar dintre cei care participă la serviciul militar
voluntar vor fi recrutați militari profesioniști.
Ministrul a susținut că are convingerea că și
femeile trebuie să participe la serviciul militar voluntar, subliniind că dacă
în proiectul aflat pe circuitul interministerial nu se prevede posibilitatea ca
și femeile să participe, va face demersuri pentru introducerea unei prevederi
în acest sens.
Sursa:
NN

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu