sâmbătă, 2 august 2025

Dacă nu ne-am făcut Revoluția la timp și până la capăt…


Mai țineți minte voi, cititorii de ziar, adică de la o vârstă și un nivel-două-cinci peste TikTok, cum după Revoluția din 1989 aveam un gust amar cumva? Ceva nu pușca. Eram liberi și nu prea. A venit Mineriada, apoi altele, apoi politicienii cu pulovere peste vechile cămăși scrobite de partid, apoi fiii lor și ne-am lămurit. Revoluția ne fusese confiscată.

Am mai încercat o dată, de două ori. Când cu Colectiv. Când cu Convenția Democratică. Nimic. Înfrânți de Sistem, au zis. Prin urmare, ACUM, la timpul prezent stăm așa. Avem corupție endemică, ca un cancer generalizat. Avem lupi moraliști, cei care cu o mână culeg și aleg și cu gura ne explică ce e Democrația. Dacă vreți, exemplificăm. Sindicatele din Învățământ cer demisia ministrului David, ele denunță, atenție, „sinecurile de partid și cumetriile transpartinice”. Zău, astea toate apărute acum, cu prim-ministrul care face, nu zice? Învățământul era perfect, a venit ăsta și a adus corupția, sinecurile, cumetriile. Bună asta, se poate face banc din ea. Angajații din Guvern critică blocarea detașărilor de la un minister la altul. S-a prins prim-ministrul că asta urmează și le-a blocat „calea de fugă”. Durere! Cum își permite? E… nedemocratic! Cum să nu pot pleca eu când vreau de la APIA la Mediu, la Casa de Pensii, la Prefectură? Păi ce? Nu știi tu câte diplome am eu de participare la cursuri! Apropo, liderul sindicatului Cartel Alfa a amenințat că declanșează greva generală cu o singură solicitare – căderea actualului Guvern. Semn clar că face ceva bine, nu?

În paralel, Natura. Ne dă niște lecții crunte și abia a început. Noi însă învățăm nimic spre zero. S-au terminat în o lună lucrările de deviere a râului Corund. Pârâu, pardon. Adică se putea face într-o lună încă de acum 10 ani. Iar imaginea aceea cu viitura cu lemne, orice ar zice silvicii și s-ar justifica, e de o tristețe cumplită. Urlă a durere a Pădurii. Căutați pozele, punem și noi una…nu sunt doar gunoaie de pe lângă gospodării, acolo sunt bușteni și lemne din rampe adhoc, neduse la timp. În Suceava a căzut grindină cum n-ați mai văzut. Acum, după valul de căldură, după ploi, cică vine o perioadă cu… taifunuri? Dar avem vinovatul de serviciu. Ursul. El face tot răul posibil…avem între 10-12.000 de urși, care aparent ne blochează economia, nu se poate face reformă de ei, chiar cursul valutar e în discuție și ROBOR-ul… Oare nu-s mai periculoși gândacii de la centrul de arși de la Floreasca? În Suceava se cer ajutoare umanitare de urgență. Un judecător îl compară pe prim-ministrul cu un măcelar ce intră în sala de operații, după ce a anunțat reevaluarea superpensiilor și a pensionărilor în mijlocul vârstei a doua. Același prim-ministru care cică a anunțat… pe TikTok… că țara noastră intră în război. Semn că, încă o dată, omul și abordarea sa deranjează până la cel mai înalt nivel. Bolojan și urșii. De fapt, ei sunt marii dușmani, ba chiar dujmani ai societății ro­mâ­nești așa cum se vrea ea acum. Să se facă reformă, dom’le, nu se mai poate așa, dar să nu se schimbe nimic! Printre cei mai vocali sunt cei din administrația locală, ei vor orice schimbare în afara celei care-i privește. Vor mai departe fonduri, buget, poliție locală, vor stații de încărcare electrică în localitate cu nicio asemenea mașină, vor școli închise reabilitate. Pe alocuri, ne recunosc unii mai decenți dintre ei, 80% din încasările locale ba pe alocuri peste 100%, mai trebuie pus, se duc pe salarii și cheltuieli de întreținere, ceea ce înseamnă că Primăria consumă banii comunei total. Și așteaptă finanțări ca să facă ceva. Cumva îi înțelegem, se vor subția finanțările de investiții și vor să aibă activitate. Dar revin la titlu și spun: poate dacă ne făceam Revoluția până la capăt, oricare, una dintre ele, acum am fi avut Firesc. Logică.

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu