de Gheorghe Pârja
Acest text a pornit de la un emoționant interviu al
colegului Alexandru Ruja cu un personaj care a marcat Maramureșul ultimelor
trei decenii, prin spiritul de ajutorare, înțeles în codul omeniei. Adică să-ți
sprijini semenii când au nevoie. Personajul se numește Loic Thetio, numit și
românul de la Atlantic, care a bătut România, mai ales Maramureșul, cu ajutoare
de tot felul. Dialogul recent a avut loc în liniștea unei pensiuni din
Șurdești, loc simbolic pentru mine, anunțând confratelui că este ultima vizită
în Maramureș. Motivele sunt cele care au rezonanța din titlu.
Până voi ajunge la argumente mă întorc în timp și
îmi amintesc de regretatul coleg și devotatul întru profesie, Emil Danciu. El a
fost jurnalistul și atașat al ziarului nostru, multă vreme, pe lângă acțiunile
umanitare ale francezului Loic. Emil avea o prețuire specială pentru aventura
francezului, pentru sentimentele sincere de a fi de folos unei lumi în
întrămare. Și lumea se numea Maramureș. Într-o zi, când Loic a venit cu
ajutoare la Șurdești, m-a invitat și pe mine să văd cum este un om care ne-a
arătat o altă față a omeniei. Am ajuns la Șurdești, cu dimensiunea simbolică a
locului, înainte fiind măreția bisericii, apoi la Șișești, unde autoritățile de
atunci au fost generoase în sentimente.
În acea zi am înțeles că francezul nu ne dădea
pomană, ci umplea un gol care lipsea. Și aici funcționa partea de mărturisire a
sufletului, aura unor emoții învățate prin pildă directă, am văzut ce înseamnă
demnitatea omului ca ins. Loic a înțeles că noi suntem scriși în cântecul care
nu se cumpără, ci se dăruiește. Apoi, Emil Danciu i-a propus francezului să
vină la o întâlnire cu redactorii ziarului nostru. Cu acel prilej am înțeles și
mai bine semnificația faptei morale, iubirea de semeni și lacrimă de bucurie
coaptă. Loic știa că niciun popor nu este scutit de încercări, iar atunci când
le învinge, noaptea devine slujitoarea zilei. Ieșeam dintr-o lume și aveam
porți deschise spre alta. Iar Loic era mesagerul noii lumi căreia trebuia să-i
deprindem regulile cât mai repede.
Loic a înțeles și profunzimile neamului. Țăranii
noștri, oricât de săraci ar fi fost, viețuiau frumos, erau împodobiți fie în zi
de lucru, fie în zi de sărbătoare, omenescul din ei dădea seninătate în suflet.
Minunat om Loic Thetio. Și acum revin la recentul interviu acordat confratelui
Ruja. Dacă la început funcționa un altruism necomentat, acum lumea s-a
schimbat. Spune Loic: „Acum, din păcate, contextul european s-a schimbat.
Oamenii se întorc spre ei înșiși. Până acum adunam tone de materiale, acum am
găsit generozitate zero. Nu mai am ce aduce, nu mai dă nimeni tehnică, alte
materiale. O explicație ar fi că se duc spre Ucraina, dar poate e și teama de
criză. În Franța, Germania, Elveția n-am mai găsit materiale de donat. Din păcate,
eu cred că aceasta este ultima călătorie în România, acțiunile umanitare sunt
sub semnul întrebării. Am traversat frontiere de zeci de ori, am dormit sute de
ore în mașini. Am ajutat în sănătate, în învățământ adică materiale pentru
școli, mobilier, tehnică medicală, materiale ortopedice…”
Mă gândesc că și lumea românească s-a schimbat. Au
venit alte generații, care se raportează altfel la spiritul de ajutorare. Ce ne
lipsea atunci, acum se poate procura din țară. Să nu uităm că avem milioane de
români plecați peste hotare, care au luat direct legătura cu realitatea care ne
lipsea după 1989. Mentalitatea dăruirii pentru semeni s-a schimbat. Am ajuns în
faza proverbului: nu-i da omului pește, ci dă-i undiță să învețe să pescuiască!
Morală sănătoasă pentru devenirea unei societăți. Argumentele lui Loic poate
intră și în logica noii realități. În acest caz, titlul meu cu dispariția
omeniei din Europa poate fi adevărat doar pe jumătate. Încolo, vine parabola
pescarului.
Loic a colaborat bine cu primăriile din Șișești,
Groșii Țibleșului, Copalnic Mănăștur, precum și cu spitalul din Baia Sprie.
Poate și în alte așezări maramureșene pe care nu le știu. Pentru experiențele
umanitare impresionante petrecute în Maramureș se cuvin mulțumiri și
recunoștință. Mai ales pentru sprijinul acordat cetățenilor din mediul rural,
unde Loic a găsit oameni necăjiți, izolați, fără șanse. Dar s-a terminat, spune
Loic, nu mai sunt în poziția de a face bine, nu mai găsim donații. Niciodată nu
a făcut politică, cum a fost învinuit, ci s-a pus în slujba celor bolnavi,
handicapați. Nu uit că francezul a îndrăgit muzica din Maramureș, iar în
repertoriul formației cu care a venit și în Maramureș a inclus și horea lui Ion
Petreuș, „Maramureș plai cu flori”.
Acum s-a retras în atmosfera satului natal, se ocupă
de firma lui și se îngrijește de fetița Louis. Dragă Loic, mai hai pe la noi!
Că drumul îl cunoști bine. Să vii cu mâinile în buzunare. Nu ne vei uita,
fiindcă regretatul tău prieten, Emil Danciu, ți-a pus un nume pe merit: românul
de la Atlantic! Acum, la sfârșit de text, cred că omenia în Europa nu a
dispărut cu totul. Nouă ne-a rămas consecvența sufletească a lui Loic Thetio.
Mulțumiri de pe toate văile Maramureșului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu