Moldova este pe cale să devină, la propriu chiar, printr-o eventuală supramilitarizare sub bocancul UE, noul butoi cu pulberi al Europei, al unei părți a Dunării și, prin portul ei de la Giurgiulești (de fapt, privatizat prin participarea România) al Mării Negre. Iar dacă va merge pe această direcție, de militarizare pentru a face jocul Europei de asigurare a unei fășii „tampon” în fața Rusiei (parte din alte asemenea zone), înainte de a-și asigura pacea și liniștea pentru sine, Moldova riscă să devină ea însăși, dintr-o „ultimă linie” de apărare a UE, un adevărat cui în coșciugul Europei. Pentru că, fiind vorba, în mod evident, strict de interesele UE (deja militare, înaintea celor economice), ne putem trezi în orice moment cu un „glonț” (chipurile al unei înarmări „pentru pacea și securitatea Europei”) cu efect de bumerang. Or, în momentul în care, tocmai pentru că Moldova va fi fost cvasiînarmată, Bruxelles-ul va considera că a devenit un „limes” prea fragil pentru stabilitatea în sine a Europei, ea nu va mai conta pentru cei ce au aruncat-o în foc… Chiar dacă, între timp, Moldova își va fi pierdut orice rămășiță de independență și suveranitate și își va fi trimis fiii la moarte, pe post de voluntari „albaștri” sub steagul UE. Și, mai ales dacă, nu în pofida, ci, tocmai, din cauza supramilitarizării sale, Chișinăul va fi ajuns și mai aproape, și nu doar ca provocare și tirade de vorbe, în preajma fălcilor devoratoare ale Rusiei ce își va fi continuat hegemonia. (Și nu ar fi de mirare să ne trezim față în față cu o hegemonie dimpreună cu o parte a… Ucrainei, transformând visul ucraineano-israelian al Moldovei mari într-o realizare, tot mare, tot până la gurile Dunării și Odesei, și ale Moldovei, dar ca parte a Rusiei)…
De aceea, acceptarea supus-servilă a proiectului
șoroșist-macronizat de supramilitarizare a Moldovei, pentru a o transforma
într-o linie de apărare și sacrificiu pentru UE, este o alegere greșită a
Chișinăului. Dar da, Europei îi convine formula! Chiar dacă va însemna
sacrificarea Moldovei. Vorbim totuși de o linie de apărare. Oricând
sacrificabilă… Pentru că, și dacă Moldova (ue)militarizată va cădea, linia de
apărare a Europei va rămâne departe de miezul provocator-războinic al
Occidentului, așezându-se chiar ca o nouă cortină de fier peste România. Și,
poate, și peste Bulgaria. Mai ales că și Sofia va trebui sa dea ceva la schimb
pentru aderarea ei nejustificată (economic și la nivel de siguranță
fiscal-financiară) la euro dar și pentru extensia industrial-economică,
inclusiv în România…
Sigur, și putem să o considerăm singura certitudine
din haosul geo-strategic următor, când va rămâne singură în fața hegemoniei
oricând posibilă a Moscovei, Moldova își va aduce aminte din nou de noi, de
frații ei, de România. Disperată chiar, văzând ultima ei șansă de salvare prin
unirea cu Patria-mamă. Deși, mai simplu, mai clar, mai frățește, ar fi fost să
nu fi ajuns aici, să nu fi ales calea militarizată, macronizată, șoroșistă,
„europeană”, contra celei unioniste cu România. Pe de altă parte, într-adevăr,
pe termen scurt, alegerea Moldovei are o anumită logică. Prea săracă economic
și prea dependentă de alții, încearcă să-și asigure existența prin alegerea
căii militarizate, punând propriul teritoriu la dispoziția UE pentru
construcția și consolidarea unui fort european, dar nu de strictă apărare a UE,
ci, tot mai probabil, de provocare, stârnire, agresiune în numele unor marote…
Dar să sacrifici, pentru un prea puțin (chiar iluzoriu) bine economic, și,
oricum, nici măcar pentru binele propriului tău popor, viitorul, este oare o
cale rațională? Pentru că, oare ce garanții va putea da Chișinăul moldovenilor
că, dacă alegerea drumului militarizării (șoroșit-macronizată) va eșua, va mai
putea îndrepta lucrurile prin redescoperirea și reîntoarcerea spirituală, de
suflet, spre Patria-mamă? Pentru că, astăzi, mizează pe beneficiile economice
asigurate de guvernații de la București, dar care le acordă, nu din drag de
Moldova, nu în numele fraternității, ci pentru că așa le-a impus UE… Or, ce
garanții va mai avea ea atunci, mai ales cu o structură post militarizată
apocaliptic, pentru însăși existența ei statală, că se va putea salva revenind
la pieptul Patriei mamă? Că va mai fi lăsată să facă asta? Pentru că, dacă va
deveni un instabil „butoi cu pulberi” al Dunării, și, prin portul ei de la
Giurgiulești, al Mării Negre, Europa nu va risca niciodată o astfel de
întregire…
Cezar
Adonis Mihalache – Națiunea


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu