Motto: „Nu mă voi lăsa doborât nici
de vânt,/ nici de furtună... / nu mă voi lăsa doborât de nimic!/ Singurul,
Dreptul Dumnezeu,/ poate să mă doboare!/ El, Dumnezeu mă și înalță!/ Azi simt
că zbor.../ în fiecare zi găsesc un azi!/ În fiecare zi se naște un azi.” ( Vasile Bele)
Motto-urile acestui volum de poezii
îi aparțin în exclusivitate autorului, ele exprimă gândirea existențială a
poetului, sunt gândiri despre compoziție, prietenie, emoție, cuvânt, viață,
relație, clipă, carpe diem etc.
A scrie
despre scriitorul Vasile Bele din Chiuzbaia, MM e o mare încercare în sensul că
nu poți să știi care latură a personalității sale primează: cea de poet,
promotor cultural, organizator și inițiator de tabere literare în MM ( la care
am participat și eu, dar și scriitori din toată țara și din străinătate),
prozator, folclorist etc.
Cu o energie
debordantă, Vasile Bele scrie carte după carte, colaborare după colaborare,
poezii, organizează concursuri de acrostih și tautograme urmate de apariția în
volum a acestora și premierea lor, conduce revista „Din viața satului”
,organizează tabere literare, culege folclor, scrie inspirat din folclor.
L-am
cunoscut la o sedință literară a Asociației Scriitorilor din Baia Mare condusă
de distinsa doamnă Florica Bud, unde, luând cuvântul spre a-și remarca prezența
se deplasează din spatele sălii de ședință recitând cu patos o poezie
patriotică cu titlul „Fost-au un Cuza, fost-au un Ștefan..., dar fost-au și-un
Bogdan... ” Atunci mi-am zis în gândul meu: „Ia, uite, un nou Vadim Tudor sau
un nou Adrian Păunescu al zilelor noastre”. Spun aceasta deoarece recitarea
propriei poezii, cam lungă, m-a impresionat și pentru prestanța prezentării în
public, Vasile Bele fiind și staroste la nunți ocazionale. De atunci am rămas
prieteni și voi remarca onestitatea și șarmul personal ce-l însoțește la întâlnirile literare cu alți confrați de
condei în timpul ședințelor Ligii Scriitorilor Români din Baia Mare sau ale
Asociației. Remarc ca și o continuare a celor
scrise mai sus că Vasile Bele e
prezent și invitat peste tot prin țară la tabere și întâlniri literare.
Acum la
împlinirea unei frumoase vârste de viață și creație voi încerca să-l
caracterizez prin prisma poeziilor pe care le scrie, nu uit să spun că
sentimentele și frământările manifestate în poezie țin de viața sa personală
împlinită într-o familie în care au apărut și nepoți.
Prin
sufletul său mare, poetul găsește cuvinte potrivite spre a cere iertare tuturor
acelora cu care a avut atingere în
această viață, așa că poezia de-nceput a volumului pare a fi un „testament”
literar armonios alcătuit pe ideea iertării cerute de poet de la toți și de la
toate: „Iertare și acelora pe care nu i-am prins!/ Iertare spun și celor ce
s-au stins!/ Iertare visului din mine, pe care l-am atins, Iertare și blândețe
și ție necuprins./ Aici, smerit mă-ndrept spre fiecare/ Și spun atâta doar - iertare
și-mpăcare/ Și celui ce-a citit cu stimă, respect, răbdare,/ Mă înclin! Vă rog
să-mi dați crezare... Pe toți, în piept, vă pun și vă sărut,/ Prin veac de
tinerețe, ce repede a trecut!” ( Astăzi, îmi cer iertare...)
Simțind inevitabil efemeritatea
momentelor vieții, poetul exclamă
metaforic:
„Am învățat
să privesc umbra/ cerului care îmi acoperă
zâmbetul
visului/ doar ea îmi dă putere de a
mă bucura de
tine timp, / care nu mai îmi ești prieten...
Am învățat
să uit dorul/ și să ascult muzica urmelor lăsate/
de foșnetul
frunzelor/ care își împrăștie aroma de iubire/ în pridvorul colindului meu.” ( Am
învățat... )
Se
mulțumește clipei de viață prin care trece poetul: „Așa cred că mi-e dat/ o
cruce a zidirii întru veșnicia cuvântului/ o clipă a uitării în seninul
albastrului/ o toamnă pictată cu brumă...
Timp, nu
vreau să-ți cer nimic!/ și nici n-am ce îți da!/ ți-am dat din tinerețea mea,/
iar tu mi-ai dăruit/ timp din timpul tău/ sau vreme din vremea ta... ”.
( Timp,
nu-mi cântări respirația...)
„Ce sunt?
Știu!/ sunt lutul din umbra
facerii mele
Nimic mai
mult
... doar
lut! ” ( Sunt lut din umbra facerii
mele)
Sintagme,
expresii personalizate ale stilului completează tabloul poetic în mod armonios:
„verdele miracol, roua dimineții ( necălcată, netulburată), glasul mirului, al
șoaptelor, umbra ecoului, foșnet de vânt, răsărit de vânt, tăcerea vântului,
frunze pictate cu rouă, liniștea adevărului mângâiat, vise netulburate
(cernite, de toamnă), lumina gândului, a cuvântului, cuvânt netulburat” etc.
Cu o fire
mereu în căutare de nou, având o stare de spirit specială, cu pasiune,
dedicație și bun gust, Vasile Bele
trăiește prin frumosul poeziei și al prieteniei.
Felicitări
și la cât mai multe volume aniversare!
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN,UZPR, Ulmeni,MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu