Apariție editorială - Antologia „CARUSELUL CUVINTELOR”, coordonator IZABELA TANASĂ

 

IZABELA TANASĂ

CARUSELUL CUVINTELOR ESTE ȘI UN CARUSEL AL INIMILOR...

 

CARUSELUL CUVINTELOR* - acrostih

(* numele unui volum antologic, coord. Izabela Tanasă)

 

Cuvintele se cern în șoapte iar

Amintirile își deschid

Răsăritul pentru a îmbrățișa

Urma vântului care-și

Știe cărarea luminii -

Eternitatea visului rămas fără

Libertate își culege aroma

Ultimei tăceri - doar zâmbetul își

Limpezește privirea timpului...

 

CARUSELUL CUVINTELOR încă mai așteaptă

Umbra zorilor care-și încep drumul spre

Vârful așteptării care doarme în

Iarba fierului - ocrotire de catifea cu aromă de

Nucă - tăcerea își culege

Timpul din sărutul rămas fără răspuns.

Euterpe încă mai așteaptă umbra unui răsărit de

Lumină pentru a-și putea începe urcarea spre

Orizontul de catifea albastră

Rămas singur în trup de tăcere...

(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers).

 

Șoapte în vers

 

„Când inima vorbește-n șoapte line,

Și dorul scrie-n aer poezie,

Se naște-un vers din clipele divine,

Crescut din vis, speranță și magie".

Izabela Tanasă

 

Când dor aleargă după poezie

Și vântul prinde rădăcini,

Visez adevărată frenezie,

Pot scrie chiar și despre mărăcini.

 

Șoapta o îmbrac în rugăciune,

Versul la gât îl înfășor,

În inimă am numai gânduri bune,

Mă nasc din vers, în vers eu mor.

 

Magia vine, magia pleacă,

Mă ocolește câteodată,

Mai vine-n vis, mai stă oleacă,

Speranța pleacă ultima dată.

 

Visele se coc la soare,

Șoaptele curg spre izvoare,

Speranță, vis și poezie,

Îmbracă viața cu magie!

 

Te voi iubi, deci, poezie,

Tivită cu lumină și iertare,

Îmbrac azi vers și frenezie,

Pentru speranța ce nu moare...

(autor Vasile Bele)

 

Răspund unei frumoase provocări. Bravo, celor cu idei și inițiative!

 

Motto:

„Când inima vorbește-n șoapte line

Și dorul scrie-n aer poezie,

Se naște-un vers în clipele divine,

Crescut din vis, speranță și magie",

autor Izabela Tanasă, punct de plecare în acest proiect.

 

Încă o apariție editorială de renume! Este vorba despre volumul 1, „Antologie literară. Caruselul cuvintelor", apărut la Editura Contraste culturale, Giurgiu, 2025, (ISBN 978-630-6742-07-3 general), ISBN 978-630-6742-08-0 (vol. 1), 60 p., coordonator proiect fiind Izabela Tanasă, cea care semnează și o „Prefață", unde notează: „«Caruselul cuvintelor» - poezia în lanț este o invitație la comunicare creativă, la un exercițiu de imaginație și reflecție colectivă, născut dintr-un concept unic, care aparține coordonatoarei acestui proiect. Ideea de poezie în lanț reunește scriitori diferiți într-o singură vibrație lirică, fiecare continuând firul unei strofe comune, asemenea unui dialog între suflete".

Strofa de plecare/pornire în acest proiect este:

„Când inima vorbește-n șoapte line

Și dorul scrie-n aer poezie,

Se naște-un vers din clipele divine,

Crescut din vis, speranță și magie",

care aparține coordonatoarei Izabela Tanasă.

Au răspuns acestui proiect, câteva zeci de personalități ale vieții contemporane-litetare. Așezați în volum, într-o ordine aleatorie, iată-i pe cei curajoși: Fabiola Stoi, Cătălin Costăchescu, Maria Mirabela Șerban, Tudorică Petrică, Cristina Butănoiu, Cecilia Dragomir, Iolanda Trestianu, Aneta Rus, Mariana Alexandru, din Maramureș - Gelu Dragoș, Doru Marcel Băltățeanu, Elena Csoke (Fiat), Săndel Brînzea, subsemnatul Vasile Bele și David Senpai - tot din Maramureș, Sebastian C. Oliviu, Luminița Cruceru, Virginia Gabriela Tanca, Aurora Cristea, Irina Elena Stoica, SElena Cristina, Tamara Bogățean, Luminița Cojocaru, Tudora Bogdan, Mihai Achim, Vasile Luci Zamolxeanu și Ina Chirilov.

Tuturor, se cuvine adânc respect și admirație. Strofele propuse denotă o capacitate de creație de excepție, pentru fiecare dintre cei antologați.

 

* * * * *

Pentru Fabiola Stoi, poetul are „aripi de înger", și fiecare clipă „naște-un vers", iar Cătălin Costăchescu, cu o sinceritate adânc înrădăcinată în inimă, ni se destăinuie, că încearcă, prin poezie „în suflete s-aduc plăcere" și că doar prin cuvinte caută „calea și destinul".

Maria Mirabela Șerban, folosindu-se de motto-ul: „poezia țese, în tăcere, umbre vii ale sufletului", afirmă că slovele își au diafanul propriu, trăirile își au cântarea tainică și că se poate scrie din șoapte „un cântec infinit".

Tudorică Petrică, recunoaște că stelele îi ascultă tainic gândurile, „șoaptele în vers" își au blândețea lor, dar odată cu ivirea zorilor, „timpul se destramă".

Cristina Butănoiu, privește „șoaptele în vers" ca o tresărire de vis, amintirile devin stinghere, „flacăra tăcerii" se ascunde în suflet, iar versul devine dulce pentru că „vine de la zei", curgerea lui nu înseamnă altceva decât chemare.

Pentru poeta Cecilia Dragomir, armonia are „glas rubinic", înfloresc magiile „ca niște brațe albe de mălin", iar poemul se poleiește cu aur.

Iolanda Trestianu, cu ajutorul șoaptelor din vers, își deschide în suflet visul, iar

„Poezia e glasul sufletului în tăcere,

E sângele ce aleargă prin vene,

E lacrima, zâmbetul și fiorul,

E iubirea, gândul și dorul".

Pentru Iolanda Trestianu, poezia cu rime, sufletul este „călator prin flori și vise", ba chiar și floare cu petale deschise spre magie, poate fi această poezie cu rimă.

Aneta Rus, completează acest tablou al șoaptelor din vers. Cum? Sau, când? Ne răspunde, metaforic: „când visul nopții sufletu-nconjoară / și te cuprinde în mrejele visării". Când „te regăsești printre cuvinte", doar silabe poți culege. Când înflorește cuvântul și stelele luminează, totul se limpezește în magie.

Pentru Mariana Alexandru, chiar și „norii scriu cu lacrimi sfinte", câte un vers sau o strofă. In jocul ploii, șoaptele sunt transformate în versuri care se plimbă prin „tot universul".

Foarte frumos inspirat de șoaptele versurilor, maramureșeanul Gelu Dragoș, ne mărturisește că lumea (versurilor și șoaptelor!), este înconjurată, „cu dragoste divină", dar fie și cuprins de emoție, scăparea îți este inima. Cântul, devine „esența dragostei", dar nu se sperie nici măcar de suferințele iubirii, visele își clădesc cu tărie, „legitimitatea".

Doru Marcel Băltățeanu, susține că alături de șoapte, „se nasc și alte versuri tot din dor". Îngerii îmbrăcați în „haine de lumină", vestesc în cer „minunăție", inima vorbește-n poezie, care „poartă focul sacru în făclie".

Pentru Elena Csoke (Fiat), atunci „când sufletele se aprind, mâna prinde a scrie", (motto!), vin licuricii și luminează noaptea, „buzele rostesc în cercuri șoapte", speranțele se clădesc în punte - magie, armonie, vis.

Săndel Brînzea, alergă „desculț prin câmpuri de poveste", ținând în mână „speranță și râzând", nu poate sădi decât iubire. Macii roșii sunt împletiți în cunună, în care mai pune și câteva din „privirile senine", trăind clipe de iubire.

Dacă coordonatoarea proiectului îmbrăca șoapta în vers, eu, personal, (V.B.), adaug, șoapta și în rugăciune. Poezia o voi tivi mereu „cu lumină și iertare", și mereu pentru o „speranță ce nu moare niciodată", (vorba românului, nu-i așa!?), îmbrac versul în frenezie.

David Senpai, consideră că „amintirile-s nemuritoare", iar versul și sufletul „îi este făurit doar din iubire".

Sebastian C. Oliviu, consideră că „omul (este n.a.) - cel mai bun aparat fotografic al amintirilor", (motto!), iar umbletul ne este măsurat de „gânduri-piscuri îndrăznețe".

Luminița Cruceru, susține că „pașii mei spre veșnicie / sunt ghidați de poezie", (motto), dar și că „visul te poartă-n dată pân' la lună". Atunci când ești trist sau „inima-ți începe să suspine", mângâierea îți sunt stele și șoaptele.

Virginia Gabriela Tanca, crede că timpul se întinde ca un fluviu, înalță primăveri, iar freamătul „face punte peste mângâieri".

Aurora Cristea, în adierea rimelor, sufletul îi „tresaltă în culoare". Tot ea, afirmă că „iubirea scrisă-n șoapte" cuprinde veșnicia și rămâne în „versuri vii".

Potrivit Irinei Elena Stoica, atunci „când firul ierbii germinează sub tălpile albastre", se aude „luna cum predică prin astre.

SElena Cristina, înalță vise „în taina nopții", așterne o rugăciune în suflet și îngerul deschide fereastra „spre cerul unde timpul pentru o clipă s-a pierdut".

Tamara Bogățean, adună limpezimea apelor în iluzii ce „te poartă spre porțile visării".

Luminița Cojocaru, scrie de o „jumătate de veac", despre magie, nepoți, emoție, dor, șoapte, adieri de vânt.

Tudora Bogdan, afirmă că: „învăț să privesc răsăritul soarelui, dimineața, sorbindu-i lumina", (motto). Iubește anotimpurile, despre care scrie cu mare drag - vară, primăvară. Scrie versuri despre iubire, cântecul de vioară, zâmbet sau suflet.

Mihai Achim, iubește armonia, stelele, nopțile, tăcerile, dar și șoaptele care nasc poezii.

Vasile Luci Zamolxeanu, așterne gânduri pe foaie, îmblânzește pana în cerneală, țese slove și le adună în veacuri.

Ina Chirilov, trăiește, între „versuri cristaline”, „iluzii, chin și fantezie”, nostalgii, mărăcini, ploi sau „blesteme lungi, ocară, frenezie”.

Cam așa apare tabloul din acest carusel al cuvintelor - întâiul volum! Deja, aștept, următorul volum! Repet, felicitări, tuturor – și celor cuprinși,dar și celor care au trudit în coordonarea acestui volum.

Propun volumul spre lectură!

 

Vasile Bele, UZPR